O femeie a fost grav rănită, iar alta a suferit la rândul ei în urma unui accident rutier petrecut la Tureac. Doi adulți și doi copii aflați în cele două autoturisme implicate în evenimentul rutier au fost transportați la rândul lor la spital pentru investigații.
La accidentul care s-a petrecut în jurul orei 14.00 la Tureac au fost implicate două autoturisme. Două femei au fost transportate la spital, una în stare gravă (cod roșu) și alta de cod galben. Ambele au fost stabilizate și transportate la UPU SMURD Bistrița pentru îngrijiri și investigații medicale amănunțite, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.
Tot la spital au fost transportate alte patru persoane, doi adulți și doi copii, care sunt în afara oricărui pericol, situația lor medicală fiind de cod verde.
Au intervenit la accident două echipaje SMURD și un echipaj de pompieri de la Garda de Intervenție Prundu Bârgăului și un echipaj de la Serviciul de Ambulanță Județean Bistrița-Năsăud, care a preluat victima de cod galben.
“Din primele date, o femeie de 32 de ani din Lunca Leșului, în timp pe conducea un autoturism pe o stradă din Tureac, ajunsă în intersecția cu Drumul Național 17, a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 49 de ani din Bistrița. Accidentul s-a soldat cu rănirea celor doi conducători auto, a unei pasagere din auto condus de femeie și a altor trei pasageri din autoturismul condus de bărbatul din Bistrița. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Cercetările în acest caz sunt continuate pentru vătămare corporală din culpă”, a transmis Poliția.
Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița a precizat: „În urma accidentului rutier petrecut în localitatea Tureac, la Unitatea de Primire a Urgențelor au fost aduse cinci persoane, care au beneficiat de investigații clinice și paraclinice amănunțite: femeie de 47 de ani, diagnosticată cu contuzii și excoriații la ambii genunchi, contuzie de cot drept cu edem adiacent, a fost externată cu recomandări la domiciliu; minor în vârstă de 7 ani, diagnosticat cu contuzie suprasternală și excoriație la genunchiul drept, a fost externat cu recomandări medicale la domiciliu; minoră în vârstă de 8 ani, clinic sănătoasă în urma accidentului, a fost de asemenea externată cu recomandări și a plecat la domiciliu însoțită de tatăl său, bărbatul de 49 implicat în accident, acesta refuzând consultul la spital; femeie de 34 ani, diagnosticată cu contuzii la ambii genunchi, entorsă de antepicior stâng, i-a fost aplicat gips și a fost externată cu recomandări la domiciliu; femeie în vârstă de 32 ani, diagnosticată cu traumatism craniofacial minor, epistaxis remis spontan, excoriații faciale, contuzie toraco- abdominală, fractură cominutivă la umărul drept, fractură fără deplasare la maleola internă de la glezna dreaptă, va rămâne internată în Secția Ortopedie și traumatologie”.
Foto: ISU Bistrița-Năsăud
Adaugă comentariu