Actualitate

Accident mortal de muncă pe șantierul de reabilitare a străzii Tărpiului din Bistrița

Un muncitor de 53 de ani care lucra pe un șantier de reabilitare a străzii Tărpiului din Bistrița a murit luni dimineață după ce un mal de pământ a căzut peste el.

Omul se afla într-un șanț adânc de 1,8 metri în care urma să fie introdusă o conductă de apă și, în ciuda eforturilor făcute de mai multe echipe specializate din cadrul Detașamentul de Pompieri Bistrița, a murit.

Bărbatul era angajat al firmei Îndemânarea, cea care contractase lucrarea.

Inspectoratul Teritorial de Muncă anchetează cazul ca fiind un accident de muncă.

”La locul solicitării au fost direcționate de urgență un echipaj de descarcerare grea, containerul Multirisc, o autospecială de stingere pentru transport personal și o autospecială cu materiale și accesorii specifice, necesare în astfel de misiuni de extragere a persoanelor din medii ostile vieții. Bărbatul în vârstă de 53 de ani a fost surprins de un mal de pământ până la nivelul toracelui. A fost găsit inconștient de către echipajele de intervenție și extras prin proceduri specifice în mai puțin de 15 minute. A fost predat echipajului de terapie intensivă mobilă SMURD care a început imediat aplicarea protocolului de resuscitare. Din păcate, organismului bărbatului nu a răspuns manevrelor aplicate, medicul fiind nevoit să îi declare decesul la locul solicitării”, a transmis ISU Bistrița-Năsăud.

”Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Bistrița au fost sesizați, prin S.N.U.A.U. 112, cu privire la faptul că, în municipiul Bistrița, o persoană a fost surprinsă de un mal de pământ, fiind în stare de inconștiență. Din primele verificări efectuate la fața locului a reieșit faptul că un bărbat de 53 de ani din Bistrița, în timp ce efectua lucrări în apropierea unui drum public, a fost surprins de un mal de pământ. Din nefericire, bărbatul a decedat. În cauză a fost întocmit dosar penal, urmând a fi stabilite cauza și împrejurările exacte în care a avut loc evenimentul. Totodată, va fi dispusă necropsia care va stabili cu exactitate cauza decesului. De asemenea, a fost sesizat și Inspectoratul Teritorial de Muncă Bistrița-Năsăud, pentru efectuarea de verificări de specialitate”, a comunicat Poliția.

În perioada ianuarie – noiembrie a anului 2023 au fost înregistrate la Inspectoratul Teritorial de Muncă Bistrița-Năsăud un număr de 55 accidente cu 57 persoane accidentate din care 2 persoane accidentate mortal.

Sectoarele economiei în care au fost înregistrate un număr mai mare de accidente accidente de muncă au fost:

  • Construcții – 9 accidentați
  • Silvicultura și exploatare forestieră – 7 accidentaţi;
  • Fabricarea produselor din cauciuc și mase plastice – 4 accidentați;
  • Fabricarea de mașini, utilaje și echipamente n.c.a. – 4 accidentați;
  • Fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor și semiremorcilor – 6 accidentați;

5 comentarii

  • Malurile de pământ trebuie asigurate cu plăci din PAL (plăci aglomerate lipite). pentru ca malurile să nu cadă peste muncitori.

    13
    1
    • Cine știe să citească un Deviz de lucrări știe ca nici un Proiectant nu exclude din deviz sprijiniri de maluri la adincimi mai mari de 1 m,dar firma constuctoare le consideră cheltuieli în plus,ca să aibă ei profit,.indem familia îndoliată să se îndrepte spre contractorul lucrării și să le ceară daune de cel puțin 200.000 euro?au mașini bune dar viața angajaților este doar de fațadă.Condoleante familiilor îndoliate,fiți siguri politicienii și patronii îl fac vinovat pe mort.Stimata redacție din cite va știu Nu veți publica un punct obiectiv de vedere.

      16
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.