Actualitate

Șapte percheziții în Bistrița-Năsăud. Doi bărbați au fost reținuți

Doi bărbați bănuiți de comiterea infracțiunilor de contrabandă calificată, nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, uz de armă fără drept și braconaj cinegetic au fost reținuți de polițiști în urma a șapte percheziții.

Polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au pus în aplicare șapte mandate de percheziție, la domiciliile unor persoane bănuite de comiterea infracțiunilor de contrabandă calificată, nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, uz de armă fără drept și braconaj cinegetic, informează într-un comunicat Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Perchezițiile, desfășurate în cadrul unui dosar penal aflat în supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, au fost efectuate în localitățile Căianu Mic, Spermezeu, Târlișua și Negrilești.

Trei bărbați au fost conduși la audieri, iar față de doi dintre aceștia, de 33 și 45 de ani, a fost dispusă reținerea pentru 24 de ore.

Cei doi bărbați au fost prezentați apoi Judecătoriei Bistrița, care a dispus luarea măsurii preventive a arestului la domiciliu pentru 30 de zile.

La percheziții au fost descoperite și indisponibilizate 5 arme letale, dintre care 3 provenite din circuitul ilegal (2 introduse ilegal pe teritoriul României, în perioada 2020-2023 și una confecționată artizanal) și 2 deținute legal, de către o persoană fizică autorizată.

De asemenea, polițiștii au mai ridicat la percheziții 80 de cartușe pentru arme letale, deținute ilegal, 12,5 kilograme de carne și un trofeu de căprior care ar proveni dintr-o acțiune de braconaj cinegetic, precum și telefoane mobile.

Din cercetările efectuate până în prezent a reieșit faptul că, în perioada 2020 – mai 2024, persoanele vizate de comiterea faptelor ar fi folosit cele cinci arme indisponibilizate la acțiuni de braconaj cinegetic, dar și pentru efectuarea unor trageri ilegale asupra unor ținte.

Suportul tehnic și de specialitate a fost asigurat de Direcția de Operațiuni Speciale. Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Serviciului de Ordine Publică, Biroului pentru Protecția Animalelor, Serviciului pentru Acțiuni Speciale și Serviciului Criminalistic din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase continuă cercetările pentru documentarea întregii activități infracționale și pentru tragerea la răspundere penală a tuturor persoanelor implicate.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.