Două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident petrecut sâmbătă după-amiază pe strada Năsăudului. O mașină VW Golf 3 care rula dinspre Lamă spre Han s-a izbit de un Ford care venea din sens, șoferul accestuia intenționând să vireze pe strada Cerbului.
Șoferul Golfului, un tânăr de 24 de ani, susține că nu rula cu viteză mare. El se afla în mașină cu alți trei prieteni, iar în urma impactului cu cealaltă mașină, doi dintre ei s-au ales cu răni ușoare. Cu toate acestea, au fost transportați la Spitalul Județean de Urgență.
Potrivit spuselor tânărului, șoferul Fordului a susținut că nu l-a văzut și de aceea a intrat în intersecție fiind lovit din sens opus.
Polițiștii fac măsurători la locul accidentului, urmând să stabilească persoana vinovată de producerea lui.
Adaugă comentariu