Actualitate

Accident teribil la Benzinăria Ozana din Bistrița, produs de o șoferiță băută

Pompierii militari din cadrul Detașamentului Bistrița și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean au intervenit la un accident produs în municipiul Bistrița, pe Calea Moldovei, la Benzinăria Ozana.

O mașină condusă de o femeie care consumase alcool s-a făcut praf după ce a părăsit partea carosabilă și a ajuns în benzinărie, oprindu-se într-o pompă de carburant, pe care a distrus-o.

În accidentul petrecut duminică aproape de ora 23.00 au fost implicate două persoane.

”Cele două victime, un bărbat în vârstă de 34 de ani și o femeie în vârstă de 41 de ani, ambele cu fracturi la nivelul membrelor inferioare, au fost transportate la UPU SMURD Bistrița pentru investigații medicale suplimentare”, a transmis ISU Bistrița-Năsăud.

”Polițiștii Biroului Rutier au intervenit la un accident rutier, produs în zona unei stații peco din municipiul Bistrița și soldat cu rănirea a două persoane. Conform primelor verificări efectuate la fața locului, o femeie de 41 de ani, din Bistrița Bârgăului, în timp ce conducea un autoturism, a pierdut controlul direcției și a intrat în coliziune cu o pompă de alimentare cu carburant din benzinărie. În urma accidentului, conducătoarea auto și un pasager au fost răniți și transportați la spital. Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, iar rezultatul indicat a fost 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate de către Biroul Rutier, urmând a fi stabilite cauza și împrejurările exacte în care a avut loc accidentul”, a precizat Inspectoratul de Poliție Județean.

Spitalul Județean de Urgență Bistrița a comunucat: „La UPU Bistrița au fost aduse două persoane policontuzionate. Este vorba despre un bărbat de 34 de ani din Bistrița, diagnosticat cu traumatism craniocerebral minor cu risc înalt, traumatism toracic cu fracturi costale, fracturi la piciorul drept și diferite plăgi, care a rămas internat la Secția Ortopedie și traumatologie. A doua persoană este o femeie de 41 de ani din Bistrița Bârgăului, care a suferit contuzie la radiocarpul drept, traumatisme, plăgi și leziuni în diferite zone ale membrului inferior drept. Aceasta a fost externată cu recomandări medicale la domiciliu”.

Foto: ISU BN

Etichete

15 comentarii

  • Când tu ai 41 de ani și vrei o pompă tânără de 34…de ani, îți asumi riscurile. Bine că n-au accidentat și pe altcineva, că altfel, asta e, plăcerea, prostia și domnia e pe bani. Acasă s-or descurca ei cumva, că deh s-or întâlnit întâmplător cu… p…a (pompa, să nu interpretați greșit). No, numa zâc.

    42
    4
  • Nu am auzit pe cineva ca nu a luat examenul auto,cat despre cei bauti la volan domni parlamentari nu vor da nici odata suspendarea permisului pe viata findca si ei beau la volan.

    36
    5
    • Ce eficienti sunt astia care iti zic ca ofera „Siguranta si incredere” cand dau amenzi si iau permise ca sa iasa la numar, dar nu mai mult de atat. Pana sa ajunga soferita in stalp, se putea opri pe dreapta. Asta, daca nu erau ocupati bajetii cu gogosile

      9
      7
  • Beata, beata …dar parcarea asta nu am vazut o la nici un barbat!
    Presupun ca a baut din damingeana si a vrut sa treaca la nivelul superior…direct din pompa!

    25
    1
  • De bucurie că o gasit ceva tânăr și bun, so îmbătat și ea puțin. O fi încurcat pompele. Mai grav era dacă era oameni în loc de pompă.

    22
    2
  • Daca ne luam dupa cantecul lui Pomohaci („Fetele , pana sant fete / Beau un pic , sa nu
    sa-mbete…”) , dansa nu mai era demult fata. Cel mai probabil , cei doi au sarbatorit ziua de 8 Martie , in devans.Dar e greu de spus ce-au avut cu sarmana pompa , care statea cuminte , la locul ei.Noa , asa-i cand vii rar pe la oras…

    26
    5
  • abia ati asteptat momentul sa tabarati pe genul feminin :::))) abia ati asteptat !!! no acuma v-ati scos dragi barbati masculi feroce!!! puteti rade si puteti face misto!!!

    12
    10
    • @cosmin
      Fetele fac cu mult mai puține accidente decât Ei.
      Forma de condus a fetelor e mult mai sigură, pun mult mai mult accent pe siguranță de orice tip.

      10
      7
  • Mergeți sa vedeți filmul „Oameni de treabă „, va veți răspunde la multe întrebări ( și o sa va puneți și mai multe…!). În film toată lumea bea, nu va gândiți la apă, vă rog, dar numeni nu „alearga” cu mașina.
    Revenim: La 0,66 la mie alcoolemie, nu alcoolemia era problema ci viteza. La 60 km/h nu rupea pompa dintr-o singură miscare (performanță remarcabilă! trebuie să recunoaștem), se redresa, avea ” loc de manevră „. Aici a fost viteza cu care se deplasează cam la acele ore, ceva mașini tari si/sau de fițe, trăgând „liniuțe”, viteza care i-a pus capac! Cu două mâini pe volan și fără alcoolemie la viteza care o avea mașina, nu sunt convins nici de Titi Aur ca o dregea… Mai era și lapoviță, șoseaua udă, vizibilitate redusă, nu le enumăr de scuze ci de a sublinia ca viteza sigur nu era una adecvată.
    Data viitoare se va gândi de două ori…. la mai multe detalii…. în două-trei zile apare altceva și iese din vizor…
    Să arunce cu pietre……

    4
    1
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.