Actualitate

Accident tragic la Feldru: Mașină lovită de tren, șoferul a murit

Secția de Pompieri Năsăud cu un echipaj de descarcerare și un echipaj de prim ajutor SMURD, alături de un echipaj de la Serviciul de Ambulanță Județean Bistrița-Năsăud, au intervenit la un accident feroviar produs la ieșirea din Feldru spre Ilva Mică.

O mașină a fost lovită de trenul care circula pe ruta Ilva Mică – Dej la trecerea la nivel cu calea ferată, iar șoferul a decedat.

”Traficul feroviar a fost oprit pe secția de cale ferată 401, pe raza localității Feldru, după ce un tren care se deplasa între stațiile Ilva Mică și Beclean pe Someș a lovit un autoturism, la o trecere la nivel cu calea ferată. În urma impactului, conducătorul auto a rămas încarcerat, fiind efectuate manevre pentru extragerea sa din autovehicul”, a transmis Centrul Infotrafic.

Șoferul era de loc din Feldru, se numea Alexandru Girigan, avea 65 de ani și se întorsese din Spania în urmă cu puține zile.

Bărbatul a oprit inițial la trecerea la nivel cu calea ferată, după care a vrut să treacă peste linia ferată chiar prin fața trenului, însă nu a mai apucat.

În tren se aflau trei călători. Niciunul nu a pățit nimic.

Mecanicul de locomotivă, originar din Ilva Mică, a mai avut parte de o întâmplare similară zilele trecute, la Nimigea de Jos.

”Echipajele de intervenție au găsit conducătorul auto, în vârstă de 65 de ani, din păcate, cu leziuni incompatibile cu viața. În aproximativ 15-20 de minute a fost extras de către pompierii militari care încadrează echipajul de descarcerare din autovehiculul accidentat de tren. Persoanele din tren (șase) nu au avut de suferit în urma impactului”, a precizat ISU Bistrița-Năsăud.

”Polițiștii din cadrul Copartimentului Rutier Năsăud împreună cu polițiști ai Biroului Județean de Transporturi Feroviare Bistrița-Năsăud au intervenit la un eveniment produs la o trecere cu nivel la care ferată din localitatea Feldru. La locul evenimentului polițiștii au stabilit faptul că un autoturism condus de un bărbat de 65 de ani din Bistrița a fost accidentat de trenul Regio 4483 Ilva Mică – Beclean pe Someș. În urma evenimentului conducătorul autoturismului, din nefericire, a decedat. Mecanicul de locomotivă a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Circulația feroviară în zonă a fost blocată pentru aproximativ 60 minute, fiind afectată circulația a 4 trenuri Regio. Cercetările sunt continuate de către polițiști în cadrul unui dosar penal cu privire la infracțiunea de ucidere din culpă, urmând să fie stabilite cauzele și împrejurările producerii evenimentului”, a menționat Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

În urma accidentului, locomotiva s-a defectat, fiind perturbată circulația trenurilor Năsăud – Ilva Mică (oprit la Feldru), Bistrița – Vatra Dornei și Timișoara – Iași. Toate au înregistrat întârzieri.

Sursa foto: Mesager24.ro, ISU BN. Video: ISU BN

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS