Actualitate Recomandări

Aceste trei străzi din Bistrița sunt primele pe care se va turna asfalt nou în 2020, urmează alte 47

Trei străzi importante din Bistrița sunt primele pe care se va turna asfalt nou de îndată ce vremea va permite, iar apoi vor urma alte 47, anunță viceprimarul Cristian Niculae, care nu mai este dispus să aștepte prea mult cei 11 milioane de euro pe care Primăria Bistrița i-a cerut, din bani europeni, pentru ”Reconfigurarea axei de transport public pe traseul: str. Gării – b-dul Decebal – str. Andrei Mureșanu – str. Năsăudului”.

”Am asfaltat 47 de străzi în 2019, am arătat că se poate. Am promis bistrițenilor că, în 2020 asfaltez încă 50 de străzi din oraș. În luna martie sau când vor fi condiții, când stratul suport adică asfaltul va avea plus 10 grade Celsius, voi începe lucrările la cele 50 de străzi și-mi propun ca în prima parte a anului să realizez 30, iar în a doua parte a anului celelalte pentru că 37 de străzi din cele 50 nu sunt afectate de proiectul piste de cicliști, în schimb pe 13 străzi trebuie să se realizeze mai întâi pistele de cicliști și abia după aceea zona rămasă între cele două piste să o frezăm și să o asfaltăm”, a declarat viceprimarul Cristian Niculae.

El a promis că primele străzi pe care se va turna asfalt nou vor fi Bulevardul Decebal, strada Andrei Mureșanu și strada Năsăudului.

”Începem lucrul și prioritatea numărul 1 – pentru că nu am semnat deocamdată contractul de finanțare la proiectul de Reconfigurare a axei de transport public pe strada Gării- Bulevardul Decebal- Andrei Mureșanu- Năsăudului, primele de pe listă vor fi Bulevardul Decebal, Str. Andrei Mureșanu și str. Năsăudului. Îi asigur pe bistrițeni că acestea vor fi primele străzi pe care le vom asfalta anul acesta. Bulevardul Decebal, la fel ca și Bulevardul Republicii, este cea mai importantă axă de traversare a orașului și eu cred că acolo trebuie să modernizăm urgent suprafața carosabilului”, a spus Cristian Niculae.

Întrebat dacă mai există șanse să fie semnat contractul respectiv, el a răspuns: ”Pe Axa 4 – și aici mă refer la dezvoltarea infrastructurii – noi am semnat deja trei contracte de finanțare – Linia Verde, Centru intermodal și piste de cicliști – care înseamnă 137% contractare, mai precis am depășit suma alocată municipiului Bistrița. Proiectul acesta – ”Reconfigurarea axei de transport public pe traseul: str. Gării – b-dul Decebal – str. Andrei Mureșanu – str. Năsăudului” e pregătit, avem toată documentația pentru că există uneori șanse ca anumite proiecte elaborate de alte orașe din Transilvania să fie declarate neeligibile, iar din rezerve să putem obține noi bani. Așadar e pregătit acest proiect ca rezervă, unul de 11 milioane de euro, însă, dacă în luna ianuarie 2020 nu semnăm contractul de finanțare, eu nu-mi permit să nu cuprind măcar înlocuirea stratului de uzură pe acele străzi. Oricum, și dacă semnăm ulterior contractul, implementarea proiectului durează mult și practic înlocuirea stratului de uzură nu costă foarte mult. Din ce am văzut până acum, sunt puține șanse să îl mai semnăm fiind la 137% contractare. Dacă nu semnăm în ianuraie proiectul, în martie începem lucrul pe cele 50 de străzi, cu prioritate Decebal-Andrei Mureșanu- Năsăudului pentru că Gării nu arată așa de rău”, a spus Niculae.

Potrivit lui Cristian Niculae, ”unul dintre cele mai reușite proiecte ale anului 2019 a fost asfaltarea celor 47 de străzi”.

”Am arătat că se poate face acest lucru într-o vară în condițiile în care traficul s-a desfășurat normal. Mai asfaltăm încă 50 de străzi din Bistrița pentru că infrastructura rutieră, la fel ca și investițiile în educație, în sănătate și sport sunt prioritare pentru mine. În 2020, continuăm așadar investițiile în infrastructură”, a conchis el.

În 2018, Consiliul Local Bistrița a aprobat documentația de avizare a lucrărilor de intervenții și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții ”Reconfigurarea axei de transport public pe traseul: str. Gării – b-dul Decebal – str. Andrei Mureșanu – str. Năsăudului”. Investiția care ar presupune refacerea totală a sistemului rutier era estimată la peste 50 de milioane lei. Municipalitatea a anunțat atunci că intenționează să acceseze fonduri europene prin POR pentru realizarea ei.

38 comentarii

  • Asta înseamnă om de acțiune, care face ce trebuie făcut
    Bravo!
    Vă dorim succes si spor in toate. Orașul are nevoie de așa ceva.
    Ați asfaltat in 2019 cât nu au făcut altii in 20 de ani. Sa faceți la fel in 2020.
    Spor!

    • este chiar un lucru super bine venit! o initiativa care tine mai mult decat de normalitate. initiativele adminiatratiei locale trebuie laudate. in definitiv e tot pt noi. asta nu inteleg unii

    • Pista de biciclete bre ca se termina mandatul de viceprimar si rămâi cu minciunile gogonate despre ele.

  • A inceput campania electorala inainte de BOBOTEAZA ? Toate bune si frumoase. De departe candidatul PSD la fotoliul de Primar a luat startul tuturor. Si asta demult, de anul trecut. Ma intreb ; numai Cristian Niculae singur va candida ? Nu vad nici o soapta nici o poza nici o fraza de la contracandidatii de la PNL ,USR, PLUS, PMP, PER . Doar cei de la PARTIDUL VERDE mai ies , ba cu un articol cu Molizii, cu Petardele si unele comentarii utile. Abia astept sa-i vad pe fiecare in parte daca stiu cate prune (proiecte) au in straita !

    • Cum nu vezi? Ala de la PMP a avut tot anul trecut corturi cu poza lui… la prezidentiale parca el era candidatul, nu Paleologu! :)) oricum asta e diferenta intre dorinta si putinta!
      Daca ne aducem aminte Niculaie e promovat inca de cand a fost numit subprimar!!!

    • Xco Dacă tăceai, filozof rămâneai. În acest caz este corect nici o. (nici o poză, nici măcar o poză, nici o poză, nici mai multe poze). Știi tu ceva dar nu știi destul…

    • Doru, din moment ce și semnalizezi, ești puțin mai prostut. Du-te suna-ți profesoara de gramatica, sigur te ajuta.
      —Scriem ”nici o” atunci când cele două cuvinte – nici şi o – reprezintă părţi de vorbire diferite, ca în următoarele exemple cu nici …, nici … :

      – Ea nu este nici o leneşă, nici o incultă. (conjuncţie + articol);
      Când scriem ”nicio”

      Este corectă scrierea ”nicio” atunci când acest cuvânt reprezintă o unitate morfologică de sine stătătoare. Cuvântul nicio este prezent în enunţuri negative, alături de un substantiv cu care se acordă:

      Exemplu: Nu am citit nicio carte din această colecţie.—

  • Faptul ca se asfalteaza strazile nu ar trebui sa fie ceva wow! E ca si cum administratorul unei societati primeste laude ca pune gresie sau parchet in birouri. Asta e jobul lui, sa asigure cetatenilor conditii. Din pacate am ajuns in sitiatia de a ne bucura ca se face ceva, chiar daca acel ceva tine de normalitate.

    • O fi cum zici, dar si administratorii de societăți ca si aleșii, sunt de multe feluri : buni si răi, harnici si leneși, economi sau cheltuitori, vizionari sau temători… as mai putea spune multe
      Așa că hai să recunoaștem când omul dovedește că are calități , să lăsăm meschinele interese de grup si de partid si să vedem interesul orașului !
      Lasă invidia frate, vezi ce face Cristian Niculae, care intr-o vară a asfaltat 47 de străzi !

  • N-ai ce zice domnule. Se circula elegant la Bistrița. Se vede treaba ca viceprimarul se tine de cuvânt și ceeace promite și face. Sincer, în 2019, nu am crezut ca va reuși sa asfalteze atât de multe străzi și iată ca m-am înșelat. Bravo, deci se poate. Pe mine m-a convins. Dacă în 2019 a reușit sa asfalteze 47 de străzi cu siguranță va reuși și în 2020. Dl Niculae, aveți votul meu.

  • As vrea sa știu care sunt celelalte străzi care vor fi asfaltate in 2020, se poate avea o lista cu aceste străzi ? Va mulțumesc !

    • Cele 50 de străzi care vor fi asfaltate sunt:
      B-dul Decebal
      2. Str. Năsăudului
      3. Str. Andrei Mureșanu
      4. Str. Iosif Vulcan
      5. Str. Irisului
      6. Str. Ion Pop Reteganul
      7. Str. Magnoliei
      8. Str. Valea Budacului
      9. Str. Arțarilor
      10. Str. Agronomului
      11. Str. Apicultorilor
      12. Str. Baba Novac
      13. Str. Bârgăului
      14. Str. Călimani
      15. Str. Caraiman
      16. Str. Carpați
      17. Str. Cezar Boliac
      18. Str. Cloșca
      19. Str. C.R. Vivu
      20. Str. Crișan
      21. Str. Florilor
      22. Str. Horea
      23. Str. Ion Vidu
      24. Str. Înfrățirii
      25. Str. Lavandei
      26. Str. Mărăști
      27. Str. Mărășești
      28. Str. Mesteacănului
      29. Str. Mușcatei
      30. Str. Nicolae Drăgan
      31. Str. Ostașului
      32. Str. Păcii
      33. Str. Pescarilor
      34. Str. Poligonului
      35. Str. Romană
      36. Str. Strâmbă
      37. Str. Țibleșului
      38. Str. Grănicerilor
      39. Str. Vasile Lupu
      40. Str. Tudor Vladimirescu
      41. Str. Cimitirului
      42. Str. Subcetate
      43. Str. Drumul Dumitrei Vechi
      44. Str. Dimitrie Cantemir
      45. Str. Eroilor
      46. Str. Codrișor
      47. Str. Aleea Șieului
      48. Str. Panait Cerna
      49. Str. Gh. Pop de Băsești
      50. Str. Garoafei

  • E cea mai buna idee pentru ca dintre străzile cele mai circulate artera asta e cea mai praf la capitolul asfalt! Doamne ajuta ca asa nu mai ocolesc jumate de oraș sa ajung acasă!

  • Vai, a iesit nea nicu sa se laude cu asfaltul pus, pai, poate vine pe lc. Calin, inde s-asfaltat acum 4 luni si sunt gropi de la un capat la altul, si asta de peste o luna… Care e garantia lucrarii? Nu ar trebui ca cineva sa fie responsabil pt asa lucrari, nu doar sa ne tragem in poza degeaba, sa ne dea like alti prosti si incompetenti panicati ca se schimba macazul si nu au nicio competenta cu exceptia celei de pupincuristi? Hai, nea nicu, explica ce e cu strada lc Calin… Daca poti!

  • Banii europeni trebuiau accesați de foarte multă vreme pentru reconfigurarea traseului str. Gării – b-dul Decebal – str. Andrei Mureșanu – str. Năsăudului. Ați avut puterea la primărie, la Consiliul Județean și ați fost la guvernare din primăvara lui 2012 până în noiembrie 2019. Ați avut toate pârghiile și intenționat nu ați luat banii europeni pentru traseul ăsta, că din banii europenu nu se poate fura. O să faceți iar o lucrare de mântuială, probabil prin PNDL, iar pupătorii de dosuri pesediste vă vor ridica în slăvi. P.S. Aștept cu nerăbdare intervenția DNA-ului în chestiunea pârtiei de ski de pe dealul Cocoș, bine ar fi să se petreacă înainte de localele de anul ăsta. Să vedem ce lovitură primiți atunci.

  • Si de ce nu au “întreținut” alții ?!
    Pentru că nu au chef de lucru?
    Pentru că nu se gândesc la orașul lor?
    Pentru că e greu să faci treabă și ușor să promiți până te aleg oamenii iar apoi te faci că plouă?
    Bravo viceprimarului, care deși nu are puterea în mână, reușește să facă treabă bună.
    Comentacii stau pe Facebook si își dau filme cum ar trebui să fie sau să se întâmple lucrurile … oamenii de acțiune fac ce trebuie făcut !

  • Din nou va prostit PSD-u cu 2cm de asfalt! Culmea ca toată asfaltarea a început după bunele rezultateobtinute de PSD la alegerile europarlamentare.

  • Bistrița ar avea nevoie de actualizarea Planului de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD) care este un document strategic de dezvoltare, complementar Planului Urbanistic General (PUG), având ca scop îmbunătăţirea accesibilităţii şi buna integrare a diferitelor moduri de mobilitate şi transport în oras. Această actualizare a PMUD este necesară si in privinta planului de amenajare a pistelor pentru biciclete, ceea ce presupune reconfigurarea retelei actuale de străzi. Astfel, mai multe străzi ar putea fi amenajate cu sens unic, pentru a face loc pistelor se biciclete si amenajarea unor locuri de parcare. Orasul Bistrița are avantajul de a fi de a fi străbătut pe lungime, de la un capăt la altul de râul cu acelasi nume. Prin urmare exista posibilitatea amenajarii acestui curs de apa de la Unirea la Viisoara pentru a indeplini functiuni complexe. Una din cele mai importante amenajări ar putea fi o pistă de biciclete pe malul stâmg al râului Bistrița. Din păcate pană in prezent nu a fost pus in valoare acest avantaj. De asemenea, de o parte si de alta a căii ferate ar putea fi amenajată o axă de transport auto de la Sărata la Unirea.
    Ceea ce se face acum cu asfaltarea din bordură în bordură pe niste cioturi de străzi nu este altceva decât o cârpeală, care face parte din obligatiile de serviciu ale administratiei locale.
    Pe de altă parte, in 2016 , PSD-ul lui Cretu s-a angajat să realizeze Linia Verde de transport public intre Viişoara si Unirea, cu mijloace de transport în comun cu motor electric, hibrid sau cu normă de poluare redusă. Pe acest coridor era prevăzută reabilitarea si modernizarea infrastructurii rutiere, cu amenajarea de benzi dedicate transportului public si cu alveole pentru statiile de autobuz.
    De asemenea, ati mai promis să se modernizeze si asfalteze in medie 10 străzi de pământ pe an, deci in cei 4 ani un total de 40 de străzi. De asemenea ati promis construirea a 23 km de piste de biciclete în oraş şi 25 km de piste între oraş şi cartiere. Au mai ramas mai putin de 6 luni până la alegerile locale din 2020 si nimic din aceste promisiuni nu s-a realizat.

  • Io și mor când aud primarii ca zi: v am asfaltat, v am dat, v am făcut, v a fac…Poi faci tu cu lopata, din banii tai, primare?

  • Le termina pana la alegeri?
    Daca nu, indiferent de rezultat PAUZA.
    Asa s -a procedat timp de aproape 12 ani
    PROMISIUNI DE CAMPANIE.
    Cartierul tinerilor ce se mai aude, sau raman pana in marea campanie.
    Strazile asfaltate de mantuiala s au facut cu bani imprumutati de la CJ. CAMPANIE.
    Locuiesc pe str Rasaritului desi am lasat teren sa se faca de 8 m , se asfalteaza de 5 m , bataie de joc fiind si in panta mare si f multe case.
    Se face pt a mai bifa o strada asfaltata.
    Nu de respecta niste reguli clare?

  • Se pare că VIORELELOR nu apare nici anul acesta în proiectele voastre băi viceprimare. Nu erai născut de cind figurează stada asta în BISTRITA și toți primarii și viceprimarii au asfaltat-o până acuma și tot ne asfaltată e….să te văd ce zici?

  • Acum vreo 4 ani..erau 11 consilieri PSD .cu 11 proiecte pentru Bistrita..sunt curios cite s au realizat…sau in ce stadiu sunt..as ruga administratorii acestui ziar online.daca ar putea lua cite un scurt interviu celor 11…bine nu mai sunt 11.. in ce stadiu e proiectul fiecaruia..totul e campanie electorala..bine Psd macar are candidat.bravo lor.. astia din Pnl..iar au probleme in a gasi o persoana potrivita. Bine daca acum 4 ani..au gasit un actor..acum chiar sunt curios.. ce le va debita.mintea!!!

    • Lista nu cuprinde nicio strada care in prezent este neasfaltata. Să înțeleg că străzile neasfaltate (și nu sunt puține), rămân în continuare neasfaltate?

  • Ce bine focumentat esti „Z” sa nu spui ca nu edti dea lui Nicilaie, esti probabil de serviciu.
    Poate ne spui ceva si de :
    -pistele de biciclete, iluminatul public, de ce aloca 8 miliarde pentru defrisarea a 50 ha de padure pentru inca o partie, cand se da drumul la partie.
    Multumim,

  • Are candidatul asta o moaca de zici ca cere palme!!Cu cat apare mai mult pe net,cu atat ii enerveaza pe toti!!Pe net sunt antipsdistii si cativa papagali rosii!!Am mai zis asta,daca reusesc astia sa faca alegeri in 2 tururi,scapam de psd si promit ca-l angajez pe omul asta spalator de wcuri cu minim pe economie!!

  • Victoria Sutu
    Asteptam de mult asfaltarea strazii Tudor Vladimirescu unde la intersectia cu strada Stefan cel Mare balteste apa,dar ce te faci ,ca la reabilitarea retelei de canalizare s-a reusit performanta de a face apa sa curga invers spre strada Avram Iancu si conducta stradala este mereu infundata.Se poate face publica situatia cu interventiile efectuate de catre AQUABIS pentru decolmatarea conductei, la solicitarea cetatenilor-lunar,trimestrial ,anual.Iarna trecuta s-a intervenit pe strada General Grigorescu,s-a lucrat si la caminele stradale si nu se vede vreo imbunatatire.Strada noastra n-a fost o strada imputita pina s-a reabilitat canalizarea.

  • Cum adica „am demonstrat ca se poate”? Dar de ce s-a putut doar anul trecut? In 3 mandate psd cine dracu v-a impiedicat sa faceti administratie? Prin actiunile astea demostrati ca va pasa de administratie doar cand aveti nevoie de voturi. Sunteti niste nesimtiti si niste prosti din punctul meu de vedere. Administratie de face in tot mandatul, nu doar la sfarsit…..

  • Exact cum spuneam. În locul autogării suspendate care, dacă va fi realizată va mutila orașul definitiv și va aglomera catastrofal zona Winmarkt se putea cere finanțarea pentru ”Reconfigurarea axei de transport public pe traseul: str. Gării – b-dul Decebal – str. Andrei Mureșanu – str. Năsăudului” Din păcate cu prioritățile lui Niculae acest lucru nu se va întâmpla. Desigur, după alegeri lucrurile se pot schimba radical.
    În contextul marilor asfaltari merită semnalat încă o dată că în 2019 s-a asfaltat doar o jumătate din strada Arțarilor. Jumătatea aia care avea asfaltul în stare foarte bună. Jumătatea pe care pe care asfaltul era prost e tot neasfaltată și tot nerezolvat e conflictul în trafic, lipsa trotuarelor și iluminatului public în spatele Carrefour și zonei comerciale dinspre linii (Multimasimex scl). Se pare că era mai simplu să se proiecteze o huidumă de hangar sub pasarelă decât să traseze un trotuar, să-l protejeze cu stâlpi de oțel și să prevadă doi stâlpi pentru iluminatul public. După 20 ani de meditații urbanistice și mare angajament.

  • Toate bune si frumoasa,da trotuare cand asfaltati??
    Va Rog sa va plimbati din fata bisericii de langa spitalul mare,biserica sf.Dumitru si pana la muzeu..aprox.
    O sa va dati seama de ce..

  • Da…….lista arata strazile care vor fi reasfaltate, nu are strazile de pamant de la periferia orasului, unde stau cei fara cunostinte si relatii la Primarie, spre ex. str. Simfoniei sau Ghe. Dima, de unde aducem tot noroiul pe rotile masinilor in toata Bistrita.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS