Actualitate Recomandări

Acțiuni ale polițiștilor rutieri: Ce sancțiuni au dat în ultimele 24 de ore

Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud informează că ”polițiștii care au fost în dispozitivul curent au intervenit la 50 de sesizări, iar în urma activităților desfășurate au aplicat peste 180 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 44.500 de lei, persoanelor care au încălcat normele legale în vigoare. În trafic, polițiștii au acționat pentru prevenirea accidentelor rutiere, fiind constatate în flagrant trei infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice. Au fost reținute 16 de permise de conducere și retrase 4 certificate de înmatriculare”.

La data de 3 iulie, în jurul orei 08.40, pe raza localității Leșu, polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Sângeorz-Băi au oprit pentru control un autoturism care era condus de un tânăr de 25 de ani din localitate. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că tânărul nu este posesor de permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. De asemenea, autoturismul pe care acesta îl conducea figura ca fiind radiat, iar plăcuțele de înmatriculare aparțineau altui autoturism. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.


Totodată, în 4 iulie, în jurul orei 02.30, pe DN 17 D, în Rodna, polițiștii au depistat și oprit în trafic, pentru control, un tânăr de 18 ani din Lunca Ilvei, care conducea un autoturism fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Polițiștii au întocmit dosar penal.

În cadrul acțiunilor desfășurate pe linia prevenirii și combaterii delictelor silvice, pe raza județului, polițiștii au efectuat controale în trafic, ocazie cu care în localitățile Năsăud și Maieru au fost depistați doi bărbați care transportau material lemnos fără documente legale de proveniență. Astfel, pe DN 17 D, în Valea Mare, polițiștii l-au oprit pentru control pe un bărbat de 31 ani din Maieru, care conducea o autoutilitară cu care transporta cantitatea de 1.68 mc material lemnos, fără documente legale de proveniență și transport. De asemenea, în Năsăud, polițiștii de la Rutieră au oprit pentru control o autoutilitară, condusă de un bărbat de 51 de ani din Zagra. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că acesta transporta cherestea, iar avizul de însoțire al materialului lemnos era expirat. Cei doi au fost sancționați contravențional conform Legii 171/2010, iar materialul lemnos, în valoare totală de aproximativ 1.500 de lei, a fost confiscat și predat în custodia ocoalelor silvice.

1 comentariu

  • Astia de la silvic, nu au interzis, au voie sa iasă, dar numai in unele zone, restul sunt restrictionate se vine numai dupa spaga Nu aveti rusine cu asemenea stiri cind se fura cu tir u si voi sunteti la curent cu tot ce se intimpla.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS