Două lucruri care trebuie făcute urgent la Bistrița

Holistic

Dacă tot se cosmetizează Piața Decebal, cred că e momentul potrivit pentru reconsiderarea a ceea ce se întâmplă în acel perimetru, lucru care nu s-a făcut în ultimii 30 de ani. Așa cum bine știe toată lumea, prea puțini dintre cei care vând acolo sunt producători și prea mulți simpli comercianți, niște orășeni care și-au făcut PFA și vând acolo legume și fructe un pic mai ieftin decât în magazine fiindcă nu plătesc nici angajați, nici chirii, nici utilități, nici nu știu ce taxe la stat.

Deși sunt agenți economici, niciunul nu dă bon fiscal, aleg ei marfa pe care o vând punând direct mâna pe ea – nu cred că ați văzut vreunul cu mănuși – față de magazin unde singur o alegi fiindcă e și firesc așa să cumperi ceea ce vrei tu cu banii tăi, nu ce vrea comerciantul. Tot ei țin adesea ascuns cântarul, rotunjesc mereu în sus prețurile, ceea ce nu este corect în raport cu magazinele care cântăresc marfa la gram, plătesc angajați și contribuții mult mai mari la stat.

Pentru deținătorii de PFA, dacă mai doresc să lucreze în acest sistem destul de păgubos pentru stat, Primăria Bistrița poate amenaja un spațiu comercial, un soi de aprozar mai mare în care să fie fiscalizată întreaga afacere. Nu văd motivul pentru care acest aprozar trebuie să fie în Piața Decebal unde nu este loc de parcat pentru camioane, camionete și alte mașini de aprovizionat, traficul în zonă e aglomerat și mult îngreunat de toate aceste mijloace de transport mari.

Trebuie găsit un spațiu cu parcare generoasă – după părerea mea Independenței Nord e cât se poate de potrivită ca locație fiindcă nu e la strada principală, nu e nicio cale ferată acolo, nici intersecții – dar mai sunt și altele în zone cu trafic mai puțin aglomerat și cu locuri de parcare. În Decebal trebuie să rămână numai producătorii adevărați care să poată demonstra în orice moment că lucrează pământul, că produc fructe și legume controlate din punctul de vedere al administrării substanțelor chimice. Există mult prea multe suspiciuni că și aceștia din urmă toarnă fără discernământ pesticide și că ceea ce ne pun pe masă este, de fapt, o hrană mult mai periculoasă decât cea din hipermarket. Trebuie să existe o cale prin care trebuie să știm ce cumpărăm. Avem prea multe instituții ale statului care au ca obiect agricultura și siguranța alimentelor. Trebuie să se găsească o soluție practică – gen un panou electronic – pe care să fie afișate rezultatele analizelor făcute, prin sondaj, la fiecare producător. Să știm că tanti Maria dă doar cu gunoi de grajd și merită să cumpărăm roșii de la ea indiferent de preț și că tanti Ioana a dat cu chimicale la greu și există riscul să ne îmbolnăvim chiar dacă ne dă roșiile gratis. Trebuie să încetăm cu secretomania asta și cu ideea că, dacă X e cu marfă în piață, atunci sigur marfa e bună. Eu, una, nu cred până nu văd.

Al doilea lucru pe care administrația locală trebuie să-l facă urgent este să dispună să fie ridicate toate chioșcurile insalubre de pe domeniul public și să stabilească modele de mobilier stradal pe care să le poată utiliza cei care vor să mai facă acest tip de comerț.

Cred că este momentul ca, la 30 de ani de la Revoluție, să facem curățenie pe străzi, să înțelegem că nu este sănătos să mai vindem fructe și legume expuse direct la colțul unei artere intens circulate cum e strada Gării, spre exemplu, întrucât acolo e plin de noxe de la toate mașinile care trec prin zonă, să pricepem că toate maghernițele ridicate în anii 90 nu fac altceva decât să ne facă silă nouă, bistrițenilor, în condițiile în care am văzut, grație celor două noi zone comerciale, că se poate face alt gen de comerț. Ca să nu mai vorbim de turiști. Lor, cu siguranță, că toate aceste mormane de gunoi le stârnesc multă silă.

Sunt lucruri simple care se pot face cu bani puțini sau fără bani.

Cred că măcar acum, la final de mandat a actualului legislativ local – au trecut trei ani de la ultimele alegeri și sincer nu îmi amintesc să se fi adoptat vreo măsură curajoasă care să schimbe la față orașul – ar trebui făcut lucrul acesta. În curând se împlinesc 30 de ani de la Revoluție și Bistrița este organizată ca și comerț stradal tot la nivelul anilor 90. Între timp s-au schimbat multe și cred că actualii aleși au datoria să țină pasul cu vremurile. Altfel să nu mai aibă nesimțirea să vină să ne mai ceară să îi votăm vreodată!

Cristiana Sabău

A absolvit Universitatea "Babeş-Bolyai" Cluj-Napoca, Facultatea de Litere, secţia română-franceză. În 1996 a debutat în mass-media. A colaborat de-a lungul timpului cu mai multe instituţii de presă printre care Ziua, România Liberă, Europa FM, Radio 21,Radio România, Mediafax, NewsIn, Realitatea TV. În 2011, anul în care a fondat publicaţia Timp Online, a primit distincţia "Jurnalistul bunei guvernări", decernat de Asociaţia pentru o Românie Curată pentru investigaţia care a dus la demisia unui ministru din Guvernul României.
Cristiana Sabău

Google Ads-sub articol

Comentarii

  1. John

    Sa nu va legați cumva de cei din parcarea de la Coldau ca ăștia au trecut în certificatul de producător inclusiv banane!!!!Ce…dacă mușchiul meu vrea eu imi fac ferma la Kaufland și acolo imi cultiv fructele.Toti smenarii care au prins masa în piața Decebal au mituit un funcționaras.

    (35)
    • Gică

      Un articol, de ziar , foooarte bun în care ați punctat aspecte atât de necesare schimbării modului în care se face piață, atât din punct de vedere economic cat și social! Aveți respectul meu,chiar dacă poate nu va ajuta,pentru activitatea jurnalistica pe care o desfășurați și implicarea în viata sociala a acestui oraș în care și dvs locuiți! Am speranța că se poate schimba ceva!

      (13)
  2. catinean constantin

    Cel mai bine ar fi producatori o piata separate si cei cu pfa alta piata separatasi atunci consumatori pot cumpara de unde vor nu va suparati am vazut si producatori care vand produse din supermarket asa ca atentie mare si la producatori

    (14)
  3. Târziu

    Greu sau aproape imposibil,suntem infestați și irecuperabili ca popor,ne-am dat toată industria la fier vechi,am permis marilor lanțuri de hiper,super,mini marketuri să ne invadeze orașul concurându-ne producătorii autohtoni cu prețuri mult sub ale noastre samd cum e posibil ca nici măcar mere romanești să nu mai găsești la Bistrița? Visați prea frumos d-na Cristiana, lubeniță din Grecia,mere,pere Polonia,Olanda,pâine din aluat congelat din Germania,festival de cireșe cu afișe în limba maghiară etc,etc cine mai poate face ceva cine?

    (23)
  4. Balan Marius-ecologist PV

    O sa votam exact aceasi habarnisti si derbedei care nu au treaba cu sanatatea noastra cu cea urbana in general ci cu ciubucurile si avantajele personale. Acesti indivizi trecatori care se numesc EDILI nu iubesc Bistrita si pe noi , sunt doar facuti sa execute comanda de partid. Doar asta se voteaza in CL. Tot ce vine ca idee de la soc. civila si de la altii nu este ascultat daca nu esti pesedist, penlist etc. Ca atare stimata CRISTIANA SABAU propunerea d-vs este foarte buna, numai ca sunt sigur ca nu va fi luata in serios pt a fi si rezolvata. Nu au treaba baietii din administratie cu asa ceva, harababura este modul lor de manifestare . Am prea multe exemple traite de mine si stiu bine ce zic. Am cerut si noi Ecologistii asemenea amenajari chiar pe dezbateri publice pe bugetul din 2010 ca in PIATA MICA (PIETISOR) sa se fi facut o piata numai pt. producatori autentici cu certificat BIO de la autoritatile competente. Nu s-a dorit acest lucru in schimb s-a dalat de trei ori zona si tot asa se misca dalele . Un HALAU de beton cu apa de ploaie si o fantana fara presiune erau mai importante decat un aspect comercial civilizat si sanatos.

    (6)
    • radu

      foarte bine spus in articol! cu criticiele unora nu sunt de acord, piata mica arata foarte bine, nu era cazul sa faci acolo o piata in care sa curga bulion de la rosii stricate, lebenita si alte cazaturi. O piata presupune niste chestiuni, care chiar nu isi aveau locul in aproprierea centrului vechi. Si da, se pare ca un suflu nou in administratie incepe sa miste lucrurile si sa tina cont si de parerilor atat a jurnalistilor cat si a oamenilor!!!! Bravo, asteptam performanta. Acuzatii de coruptie si mai stiu eu ce aberatii vor fi mereu, dar cat timp se fac lucruri ….este foarte bine!

      (-9)
    • LEGIUNEA.

      Tovarășu bălan! știm că ești în campanie electorală dar fii liniștit nu o să te voteze NIMENI! Ești un scandalagiu plin de ură, jignești, denigrezi și împroști pe toată lumea cu dejecții.

      (-6)
    • Român

      @radu, zici că în piața mică nu era locul potrivit pentru amenajarea unei piețe. Lasă că e ,,perfect” locul din jurul Bisercii Evanghelice. E extraordinar! Așa bine se integrează în peisaj acele tarabe de îți vine greață…

      (9)
  5. Varzanel

    Dupa 30 de ani e nevoie de schimbari profunde. Din pacate suntem obisnuiti sa functionam pe avarie, sa ne multumim cu minimul necesar. Dupa parerea mea ar trebui regandit intreg conceptul de piata agro-alimentara. Avem acces la atatea exemple vestice de succes, in care piata in sine e un spectacol si reuseste sa coaguleze oameni din toate paturile sociale, fie ei localnici sau turisti (vezi Rotterdam Markthal). In Bistrita, piata a ramas dosita, nu e deschisa orasului si probabil asta joaca un rol important in reflexul de „secretomanie” despre care vorbiti. Recunosc, nu stiu ce se intampla acum in hala Decebal, a devenit o cladire prea putin primitoare din exterior ca sa ma intereseze ce e acolo. Dar, sansa zonei si a pietei agroalimentare ar putea fi aducerea culorilor fructelor si legumelor catre strada, la vedere, intr-o parte din spatiile halei si crearea unui traseu pentru pietoni pana in piata actuala. Spatiul din fata halei ar putea fi regandit si amenajat astfel incat sa te invite sa vezi „spectacolul”.

    (9)
    • Da, s-a vorbit mult despre Piața Mică în termenii invocați de dvs. Cred că s-ar fi pliat mai bine pe ceea ce spuneți. Păcat că e un loc kitschos și nefrecventabil.

      (10)
    • Varzanel

      Este un loc kitschos, intr-adevar. Iar asta pentru ca toata amenajarea vine de nicaieri, nu este fundamentata, nu este produsul dorintei unei comunitati. Si ca orice lucru care vine de nicaieri, nu duce nicaieri. Idem piateta de la azil… Trebuie doar sa nu uitam si sa stim ce sa cerem cand cerem.

      (9)
  6. citizen

    Doamna Cristiana, citind acest articol îmi dau seama ca tocmai v-ati întors din concediu din vreo tara civilizata unde toate sunt fix asa cum (le) doriti sa fie si la noi.
    Parerea mea este ca noi nu o sa apucam cele prezentate în articol decât daca ne schimbam domiciliul si ne mutam acolo unde toate astea exista deja de câtiva zeci de ani.

    (9)
    • radu

      sau daca, in loc sa ne luam picioarele in spate sa evacuam Romania, am face fiecare dintre noi ceva concret!!!! ca vad ca idei avem cu totii!!!! Alte tari civilizate, au o civilizatie democratica nu de 30 de ani ca si noi, si mai mult de atat acolo domnule platesti cu varf si indesat acea civilizatie!!!! credeti ca acolo este ieftin?? credeti ca se fac lucrari cu 3 lei, pretul cel mai mic, si patroni care nu urmaresc deloc calitatea ci doar cantitatea??? Acolo se munceste pe branci si se respecta reguli…..la noi….. vrem drepturi da sa n-avem noi nici o obligatie!

      (10)
    • Nu cred că trebuie să gândim așa. Putem alege oameni care nu mai vin cu idei mărețe și imposibil de pus în practică, ci oameni care vin cu soluții simple care ne fac viața de zi cu zi mai bună. Să terminăm o dată cu prieteniile, cu interesele personale, cu rețelele de partid. Ai fost ales primar, reprezinți tot orașul. luptă-te pentru interesul public. Ai fost ales consilier, idem. Cine nu poate demonstra asta să nu mai candideze.

      (17)
    • ion

      in primul rand pentru a face ceea ce spuneti …decat sa emigram mai bine sa analizam pe cine VOTAM…..sa ne reprezinte…..
      Nu se poate face capitalism cu fostii comunisti …si administratie cu fosti si actuali Ceapisti…si purtatori de genti….si oportunisti si parveniti social……….
      Trebuie alesi oameni integri si inteligenti …nu toti idiotii care ne apar pe toate canalele de stiri…Auzim pe celebrul …..radu…care ne spune de lucrari 3 lei …Dar sa dai 5-6 milioane de euro pe o nenorocita de partie care nu are zapada, sau un milion de euro pe un nenorocit de strand fara apa …E IEFTIN ???????????

      (2)
  7. Anna

    Apropo nu vreau să jignesc pe nimeni dar reparăm în spate și ce este la vedere???da este vorba de fosta Hală Comercială!! Este înfricoșător cînd intri. Parcă ești în filmele de groază. Ceea ce a fost frumos prin anii1980…… acum arată a ruină „”” la vedere””” poate se redeschide căndva iarăși un Supermarket pt că în Decebal nu există numai chioșcuri. Parcă suntem în Turcia scuze dar mă doare ceea ce văd

    (10)
  8. Alexandru Marian Toniuc

    Piața, locul în care se întâlnesc cererea cu oferta, este o parte definitorie a orașului și modul în care este organizată, se prezintă și toate relațiile din jurul ei reprezintă suma unui complex de tradiții, mentalități și reglementari, ultimele fiind poate cele mai puțin importante. De 25 de ani nimic nu s-a schimbat în activitatea piețelor Bistriței nici facilitățile, nici mobilierul, nici reglementările. Fără îndoială un aer proaspăt este mai mult decât necesar. Ideile care se vehiculează, nu sunt nici ele noi.
    Comercianții din piețe sunt vorbiți de rău cam tot de când s-a desființat mercurialul. Nemeritat din punctul meu de vedere. Sunt oameni care vând de zeci de ani la aceeași tarabă. Stau în picioare 10 ore pe zi, in soare, în ploaie în ger. Nu i-am văzut să vină la servici cu limuzina nici n-am auzit despre vreo unul să fi făcut averi din vânzarea cartofilor și să locuiască în vile cu piscină. Sunt însă acolo, în piață ori-de-câte ori am nevoie de o legătură de ceapă, o țelină, păstârnac, morcov sau ardei iute. În timpul ăsta producătorii, produc. La scară mai mare sau mai mică și nu cred că ar putea să facă cu rentabilitate rezonabilă și una și alta. Diviziunea socială a muncii nu s-a „inventat” degeaba și, chiar dacă comercianții nu au fost niciodată la fel de iubiți ca și țăranii (părinții sau bunicii noștri) ei sunt necesari.

    (-1)
    • lucia

      Precupeti au existat dintotdeauna. doar ca luau en-gros marfa de la producatori (tarani), tocmai fiindca acestia nu puteau sta in piata. Erau onesti, nu aveau preturi uriase, iar clientul stia de unde sau chiar de la cine provin produsele.

      (2)
  9. Alexandru Marian Toniuc

    Producătorii locali trebuie cu siguranță sprijiniți și promovați. Am propus la un moment dat un proiect de HCL pentru reluarea activității în Piața Mică în regim de piață volantă în week-end, idee care până la urmă în urma acțiunilor convergente alte tuturor actorilor interesați s-a concretizat în mod fericit prin organizarea pieței în jurul bisericii evanghelice. Biserica evanghelică a fost dintotdeauna era în centrul activității orașului între Kornmarkt și Kleiner Ring la fel ca în toate orașele medievale ale Europei.
    În Piețele agro-alimentare ale orașului cred că ar trebui asigurate în primul rând locuri gratuite producătorilor din satele aparținătoare: Viișoara, Unirea, Ghinda, Sărata, Slătinița. Concetățenii noștri din localitățile aparținătoare plătesc impozite de oraș dar beneficiază prea puțin de facilitățile orașului. Slătinița nu are nici apă. Mesele dedicate în piețe ar fi o mică compensație. În același timp ne-ar oferi nouă, celor care locuiesc în centru posibilitatea de a cumpăra produse locale, foarte probabil chiar bio fără etichetă. Din câte știu consilierii ecologiști pregătesc un proiect de hotărâre în acest sens. Să asiguri facilități în piețe pentru produse certificate bio aduse din Germania nu mi se pare o mare șmecherie cum nu mi se pare o mare realizare legea adoptată recent prin care este redus cu 5% TVA-ul la aceste produse. Promovarea producției locale de alimente este altceva. Sunt mai interesat de acordarea de facilități micului producător local decât a nu știu cărui mare producătorului agricol din sudul țării care îmi poate ocupa jumătate piața cât ține sezonul.
    Locul pieței este iarăși greu de mutat. Oamenii merg la Piață acolo unde sunt obișnuiți. Piața din Independenței construită de la zero între 1992 și 1994 nu a avut niciodată succesul scontat cu toate că din punct de vedere al dotărilor și amenajării a fost cel puțin la nivelul celei din Decebal. Alte inițiative ale primăriei de a construi în aceeași perioadă piețe mai mici pe CR Vivu sau Năsăudului au fost respinse de locuitorii din zonă. Bistrițenii vor merge deci în continuare sâmbăta în Piața Decebal și se vor aștepta să găsească acolo de toate: și aprozar și produse bio și produse industriale și municipalitatea cred că trebuie să faciliteze acest lucru ridicând ștacheta, în primul rând, în privința infrastructurii puse la dispoziție.

    (1)
    • # Toniuc

      Mai tineti gura mai tradatorule,ne-am saturat de comentariile tale luate cu copy paste de la altii. Daca erai asa un foarte mare barbat politic, nu te duceai sa pupi in fund „chelnerul”.

      (4)
  10. Alexandru Marian Toniuc

    Activitatea comercială de la colțul străzii Gării cu Rodnei este o „haiducie” dubioasă care are în spate afacerile gri din anii 90 care se făceau în anturajul echipei de fotbal Gloria. Terenul a fost făcut cadou de către „revoluționarii” care au ocupat primăria imediat după 1990 clubului Gloria Bistrița. Tot „cadou” a venit și autorizarea activităților. Niște șmecheri au sesizat că e loc de făcut bani și l-au transferat de la municipiu la alți șmecheri. Ar fi interesant de știut la cine a ajuns acum terenul și în baza căror reglementări se desfășoară activitățile comerciale în momentul de față. Oricum soarta afacerilor din acel colț foarte aglomerat al Bistriței este sub semnul întrebării în contextul semnării contractului de finanțare pentru pasarela care va desfigura definitiv și va aglomera catastrofal zona transformând-o dintr-un loc cu oameni într-unul cu mașini suspendate.

    (3)
    • În ce privește Piața Independenței Nord, eu spun că are avantajul de a fi aproape de intrarea în oraș. Nu am mai avea puzderie de camioane blocate cu zilele pe Arțarilor. Oricum, dacă rămâne Decebal piață, eu cred că trebuie reglementat rapid regimul accesului în zonă. Să nu se facă aprovizionarea mai târziu de ora 7, să nu staționeze niciunul acolo, locurile de parcare să fie libere în jurul pieței. Vânzările direct din mașini să fie interzise. Trebuie terminat cu țigăneala din Decebal, cu speculanții, cu haosul generalizat. Urgent trebuie un regulament pentru zona aceea.

      (12)
    • corect

      CATA URATENIE E SI IN DIRECTIA VANZATORILOR DE PEPENI DE PE CALEA MOLDOVEI
      ….pot fi si gratis….URATENIA E FOARTE MAREEEEEEEEEEEEEEEE
      (astept urmatoarele ploi….cu 120km pe ora!)

      (1)
  11. Pop Marius Nicolae

    De ce nu se face o parcare, in locul acelor trepte hidoase din spatele Metropolis? S-ar extinde micuta parcare din vecinatate si s-ar fluidiza traficul in zona dintre Metropolis si blocul acela inalt ! Cu respect,MNPop

    (4)
  12. doar un lucru care ma deranjeaza

    o afacere la negru nu este paguboasa pentru stat
    UN EVAZIONIST , un vanzator de legume care le aduce din dabuleni si le vinde in bistrita la negru plateste mai mult la stat decat orice KAUFLAND pentru aceeasi marfa vanduta!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
    ,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,
    evazionistul daca vinde 4000 kg de rosii aduse din dabuleni plateste accize pe comustibil si din profitul OBTINUT ISI CUMPARA BERE, TIGARI SI MICI ….PRIN CARE PLATESTE direct la statul roman TVA….de 19%
    …..
    pe cand kauflandul ….ce plateste pentru 4000 kg rosii vandute?????????????????
    un KAKT ………
    intra rosia cu 6 lei si o vinde cu 6,05 lei pe kil…iar teveaul ciuciu…iar PROFITUL DE 5 BANi IL FURA ASOCIATUL NEAMT PRINTR-O FRAUDA PE NET…SI CU ADEVEREINTA DE la politie se sterge din contabilitate sau in cel mai feiricit caz il scot din tara prin paradisuri si raiuri fiscale

    (-2)
    • F.B.

      „pe cand kauflandul ….ce plateste pentru 4000 kg rosii vandute?”
      .
      Anul trecut parca, s-a publicat prin presa online un fel de calculatie referitoare la profitul declarat, raportat la cifra de afaceri ale companiilor din Top 100 RO.
      Conform datelor vanturate prin presa, Kaufland declara un profit de 6,65% din cifra de afaceri (Lidl-5.42 %, Penny -0.64%, Carrefour – 0.28%).
      .
      Prin extrapolare, la o cantitate de 4000 kg rosii (egala cu ale dabuleanului generic) vandute cu 6 lei/kg , prin urmare la o cifra de afaceri de 24000 RON, impozitul pe profit platit va fi de:
      Kaufland- 255 ron
      Lidl-208 ron
      Penny-25 ron
      Carrefour-11 ron !
      .
      Economie de scara, optimizarea profitului sau poate alte acrobatii financiar-contabile, fapt este ca, dintre cele de mai sus, Carrefour se claseaza pe primul loc, platind un impozit de 11 lei la 4000 kg de rosii vandute.
      Sau altfel spus,platind un impozit de 0.04% pe cifra de afaceri.
      Ca sa ajunga la aceeasi performanta de impozitare a profitului, dabuleanul ar trebui sa plateasca la stat 4.5 lei vechi la fiecare 10 milioane lei vechi marfa vanduta.
      .
      Intrebarea este, dabuleanul (sau taranul sau precupetul de la taraba) plateste mai mult sau mai putin raportat la cifra lui amarata de afaceri?
      Ca sa fie la fel de performant ca si Carrefour de pilda,ar trebui sa plateasca impozit 50 de bani noi la fiecare 1000 de ron (10 milioane lei vechi) marfa vanduta.
      Sau ar trebui sa plateasca la stat 1 leu la fiecare 2000 Ron (20 de milioane lei vechi) marfa vanduta.
      1Leu.
      .
      Vorba aia, am un leu si vreu sa-l beu…

      (-1)
  13. Balan Marius-ecologist PV

    De la taste si de acasuca nu veti rezolva absolut nimic. Va risipiti energiile de pomana. In schimb daca ati deveni mai civici si cu totii cei care aveti idei le-ati aduce la cunostinta in dezbateri publice organizate pe cartiere , unde sa fie prezenta presa si consilierii poate ca ati misca lucrurile. Stiti ca legislatia obliga ca periodic consilierii sa se intalneasca cu cetatenii ? Ati cerut asta domnilor cetateni ? In loc sa huiduiti si sa crticati doar pe facebook si pe onlinuri, faceti-va timp si organizati-va in consilii de cartier si puneti totul pe hartie si urmati exemplul PICATURII CHINEZESTI. Este o vorba dar si o realitate in toata aceasta poveste.

    (-1)
  14. Pentru doar un lucru îl deranjează!

    Ai o gândire de precupet,de EVAZIONIST de vânzător de legume…. Poi,nu gândești ce ai scris? Ai impresia ca lanțul de magazine nu plătește accize pe combustibilul consumat de flota auto? Față de un evazionist, supermarkurile creează locuri de munca;consuma energie electrica;vinde produse fabricate în romania;plătește servicii;au investit milioane de euro etc. Dacă ar fii după cum zici tu ar trebui sa legalizam evaziunea,doar pentru faptul ca lanțurile de magazine plătesc un kakat impozit pe profit! Ești slăbuț,tinere!

    (3)
    • raspuns

      (nu sunt evazionist, ma numar printre persoanele fizice care platesc cat alti 20 cetateni)
      DA….firmele mari platesc dar la sfarsit de luna cand trag linie……..la stat dau ciuciu!!!!
      firmele mari stiu sa-si aduca profitul si teveaul catre stat la zero!!!!!
      pe cand evazionistul din „profit” plateste direct 19% la stat
      asta e constatarea mea ca am cunoscut un „oaches” din piata care nu avea nopti dormite si nici zile libere , atat el cat si nevasta-sa doar pentru a cumpara „mici, bere si tigari ” !!!!

      (0)

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile vor fi moderate (aprobate manual).

Vă rugăm să respectați următoarele reguli:

  • 1. Să vă referiți doar la articolul la care postați comentariul.
  • 2. Folosiți un limbaj civilizat, fără injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
  • 3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, dacă acestea nu au legatură cu textul.
  • 4. Autorul articolului poate fi criticat pentru eventuale greșeli, incoerență, lipsă de documentare etc.
  • 5. Numele folosit să nu fie nume de personalități ale vieții publice sau parodieri ale acestora.
Nerespectarea regulilor menționate mai sus va duce la ștergerea comentariilor, fără avertisment și fără explicații.