Actualitate

Acțiuni de informare și prevenire în contextul răspândirii coronavirusului

Polițiștii, sprijiniți de jandarmi și reprezentanți ai ITM și DSP, desfășoară acțiuni de informare și prevenire în contextul stării de alertă, pentru promovarea măsurilor de prevenire și limitare a răspândirii infectării cu virusul Sars-Cov-2, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Ieri, aceștia, au acționat în municipiului Bistrița unde au instruit agenții economici, organizatori de evenimente și cetățeni în zonele aglomerate cu privire la restricțiile impuse în contextul prevenirii infectării cu virusul Sars-Cov-2.

În urma activităților, polițiștii au instruit un număr de 117 persoane aflate în incinta sau vecinătatea spațiilor comerciale și au luat măsuri de informare cu privire la noile norme legale în cadrul a 38 de societăți comerciale, dintre care 7 săli de evenimente, aplicând totodată 4 sancțiuni cu avertisment pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, unor persoane fizice.

Forțele de ordine reamintesc că portul măştii de protecţie este în continuare obligatoriu în spațiile publice închise, mijloacele de transport în comun, la locul de muncă, spații comerciale, precum și în spații publice deschise, cum ar fi, piețe, târguri, spațiile comerciale, stații pentru transportul în comun.

Aceste activități se vor desfășura și în perioada următoare, pe raza întregului județ, pentru prevenirea răspândirii infectării cu noul coronavirus.

Foto: IPJ BN

3 comentarii

  • Ce polițistă frumoasă face controale!!! În sfârșit au plecat toți burtoșii cu uniformele unsuroase și pantalonii șifonați

  • De ce nu iese Politia, Jandarmeria si Militia Locala pe strazi sa verifice respectarea masurilor de prevenire si limitare? E plin de betivi care se aduna in grupuri la bombele de cartier (de exemplu la Podul Jelnei).

  • Te ai trezit mamaligară ! Sa vorbesti! Sa vina Miliția la podu Jălni! Ai vazut tu ca se aduna Betivi poi nu e biserica doamna sunt (Bombe ) Baruri de cartier ! Da cand se aduna copii prin parcurii si beau acolo sa nu mai vina miliția

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.