Aproape 5 procente (1.758) dintre vehiculele verificate tehnic la nivel naţional în trafic de inspectorii Registrului Auto Român în primele 6 luni ale anului...
Actualitate
Asociația Bistrița Civică – Adrian Florin Chereji, Marius Bălan, Silivan Crăciun, a solicitat Consiliului Local Bistrița, printr-o plângere prealabilă...
Elevii de clasa a cincea vor începe şcoala tot fără cărţi importante, cum ar fi cele de limba română şi matematică. Licitaţiile pentru 16 din cele 25 de...
Municipiul Bistrița primește finanțări de 67,6 milioane lei în total de la Ministerul Dezvoltării prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) 2017...
Selgros a început o campanie agresivă privind deschiderea magazinului de pe Calea Moldovei. În tot oraşul au fost montate panouri şi bannere care anunţă marea...
”După opt ani de mărețe realizări (din care sar pietrele) ale edilului Crețu, trebuie să vină și momentele de relaxare. Începând cu acest an, bistrițenii vor...
Conducerea Consiliului Județean Bistrița-Năsăud a primit vizita delegației oficiale din Districtul Mecklenburgische Seenplatte, Germania, cu care județul...
Consiliul Local Bistrița aprobă în ultima zi a lunii cuantumul chiriilor la blocurile ANL din oraș, după ce în luna mai Guvernul a modificat modul de calcul al...
Târgul Mare al Bistriței 2017, desfășurat sub sloganul ”Bistrița te iubește”, s-a încheiat după nouă zile cu aproape 100 de evenimente în diferite locații. În...
Producătorul de radiatoare RAAL Bistriţa are o secție de producție nouă pentru aplicații auto. Secția produce schimbătoare de căldură pentru circuite...
ACTUALIZARE În Complexul Heidenfeld din Viișoara, timp de nouă zile, atât cât a durat Târgul Mare al Bistriței, au avut loc spectacole folclorice susținute de...
Consiliul Județean Bistrița-Năsăud încheie un protocol de colaborare cu Direcţia de Sănătate Publică a judeţului şi Inspectoratul Şcolar Judeţean pentru...
Consiliul Local Bistrița acordă de urgenţă familiilor şi persoanelor afectate în urma exploziei produse în blocul de pe str. Arțarilor nr. 20 în data de 19...
Dora Incert, tânăra care a înfiinţat prima şcoală de streetdance la Bistriţa, acum cu denumirea de Reborn Dance Studio, s-a căsătorit cu alesul inimii ei...
Bistrița a găzduit duminică cel mai puternic turneu de șah rapid de după revoluție la care şahiştii bistriţeni şi-au putut măsura forțele cu invitați...







