Primarul Ovidiu Crețu a menționat că programul lucrărilor de reparații pe străzile din Bistrița va fi făcut public, astfel încât cetățenii să știe din timp ce...
Actualitate
Primăria Bistrița se află în plină campanie a curățeniei de primăvară. Ca și în anii trecuți, se curăță împrejurimile orașului, zonele cu depozitări ilegale de...
Președintele CJ Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan, a spus că au început demersurile pentru construcția celei de-a doua celule la Centrul de management integrat al...
Primăria Bistriţa a deschis, începând cu 24 octombrie 2016, un After School în cartierul Subcetate pentru copiii din ciclul primar, program desfășurat prin...
Un număr de 50 de persoane cu deficienţe de vedere, membre ale Asociaţiei Nevăzătorilor Bistriţa-Năsăud, au primit miercuri seara computere recondiţionate care...
După pauza prilejuită de amicalele reprezentativei României cu Spania, CSM Bistrița a întâlnit în etapa a 21-a a Ligii Naționale de handbal feminin, în...
Inspectoratul Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud va organiza, la începutul lunii aprilie, o aşa-numită “Săptămână a meseriilor”, perioadă în care va...
ACTUALIZARE Din rechizitoriul prin care au fost trimiși în judecată, în dosarul ”Certificate de revoluționar false”, secretarul de stat Adrian Sanda alături de...
Consiliul Local Bistrița aprobă în ședința de joi 23 martie repartizarea locuinţelor construite prin Agenţia Naţională pentru Locuinţe în zona Subcetate...
Consiliul Județean a aprobat în plen acordarea Premiului de excelență al județului Bistrița-Năsăud ultramaratonistului Tibi Ușeriu. El s-a impus pentru a doua...
O parte din angajaţii CFR, inclusiv din Stația Bistrița Nord, au declanşat un protest spontan, miercuri dimineaţă la ora 7.00, nemulţumiţi de negocierile...
Primăria Bistriţa, decisă să nu mai haşureze locuri de parcare pe trotuare, chiar dacă sunt mai late
Primăria Bistriţa este decisă să nu mai haşureze locuri de parcare pe trotuare chiar dacă sunt foarte multe solicitări în acest sens venite din partea...
Robotul creat de echipa Colegiului Naţional “Liviu Rebreanu” din Bistriţa, ”Bolts and Gears”, are un nume inspirat din celebrul film...
”La 22 martie în fiecare an este sărbătorită Ziua Mondială a Apei. Apa este una dintre cele mai importante resurse ale planetei, fără de care viața nu poate...
(FOTO-VIDEO) 800 de elevi din 33 de orașe se vor întrece pentru două zile în cea mai amplă competiție de robotică pentru liceeni organizată în România. BRD...







