Împăratul Iosif al II-lea a făcut trei călătorii în Ardeal, inclusiv în zona Bistriţei şi Năsăudului. Într-una din ele, monarhul a intrat, fără suită, în...
Actualitate
În timp ce primăriile care au păduri pe raza Parcului Naţional Munţii Rodnei se plâng că statul nu le despăgubeşte pentru că le interzice orice fel de...
Pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud de miercuri 6 martie, ora 14.00, se află proiecte de hotărâre ”pentru...
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bistriţa-Năsăud, Antonela Gorgan, a renunţat sâmbătă la uniformă ca să îmbrace rochia de...
Vicepreşedintele organizaţiei Liga Naţională Creştină din Parva,Toma Penteker îşi va asuma, în cursul anului 1949, misiunea ingrată de trădător al organizaţiei...
Primăria Bistriţa, care a depus până acum două cereri de finanţare pentru lucrări de izolare termică a 19 blocuri, în valoare totală de 3 milioane de...
Consiliul Local Bistriţa şi-a desemnat reprezentanţii în Consiliile de Administraţie şi în Comisiile pentru evaluarea şi asigurarea...
„Împreună de peste 35 de ani!”. Aşa s-a numit sărbătoarea organizată, vineri seara, la sediul Comelf Bistriţa în cinstea celor circa o sută de angajaţi care...
Un angajat al Admistraţiei Financiare Bistriţa-Năsăud a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud pentru luare...
Liderul filialei Bistriţa-Năsăud a PDL Ioan Oltean a afirmat la lansarea moţiunii Elenei Udrea că filiala pe care o conduce este îngrijorată de soarta PDL...
Candidatul la şefia PDL Elena Udrea a oferit, vineri, la Bistriţa câte un bucheţel de flori tuturor doamnelor care au asistat la prezentarea moţiunii sale, ea...
Inspectorul de resurse umane de la Inspectoratul Şcolar Judeţean Dorel Cosic le-a cerut colegilor lui, directori de şcoli, să nu-l mai apeleze telefonic...
În judeţul Bistriţa-Năsăud sunt 60 de şcoli care au intrat în reparaţii şi nu au mai ieşit învingătoare din această luptă, în timp ce primăriile din judeţ şi...
Camera de Comerţ şi Industrie Bistriţa-Năsăud a primit vizita unei delegaţii a Camerei de Industrie din Ankara. Pe lângă sesiunile de lucru, schimbul de...
Martirii din Dealul Crucii, executaţi mişeleşte de securişti din Bistriţa, au fost ajutaţi în mişcarea de rezistenţă anticomunistă de apropiaţi care au suferit...







