Pentru a doua zi la rând, jandarmii bistrițeni au donat sânge pentru viață, în cadrul campaniei naționale inițiate de Jandarmeria Română în colaborare cu...
Actualitate
”Ne-am propus să avem unul dintre cele mai performante Spitale Județene de Urgență din țară! Astfel, în ultimii 8 ani, în dezvoltarea și dotarea sistemului...
Vicepreședintele Comisiei de Agricultură a Parlamentului European (Grupul PPE), Daniel Buda: ”Comisia Europeană trebuie să se asigure că țările de unde...
Austria a stabilit noi condiții pentru accesul pe teritoriul său al persoanelor care vin din România, astfel că termenul de valabilitate a testului biologic...
Până joi, 16 iulie, la nivel național au fost confirmate 35.003 cazuri de persoane infectate cu Covid-19. Dintre persoanele confirmate pozitiv, 24.335 au fost...
În urmă cu 756 de ani a avut loc prima atestare documentară a Bistriței, certificatul de naștere al orașului având data de 16 iulie 1264. Iată câteva documente...
Cel mai mare angajator din Bistrița-Năsăud, compania Leoni, despre care prefectul Stelian Dolha a spus că ”tot la două-trei zile a avut un nou caz de infectare...
(FOTO) Mai mulți bicicliști au pornit, miercuri după-amiaza, într-un tur al orașului ca să tragă un semnal de alarmă legat de pericolul la care se expun cei...
”Colectivul Electroplast își exprimă regretul și profunda tristețe pentru trecerea în neființă a doamnei Olimpia Salanță, acționar și membru fondator al...
Un bărbat de 47 de ani din Bistrița care a vrut să traverseze Bulevardul Decebal pe bicicletă a fost lovit de o mașină condusă de un tânăr de 25 de ani din...
(FOTO) E criză de sânge și în Bistrița-Năsăud fiindcă e perioada concediilor și totodată e multă teamă printre donatorii tradiționali din cauza pandemiei...
Deputatul USR Cristina Iurișniți crede că, în acest moment, ”orgoliile în politica locală bistrițeană nu își mai au locul și că o alianță de dreapta care să...
”Trei victorii la Curtea Constituțională pentru parlamentarii PSD, de fapt trei victorii pentru români și România!”, anunță deputatul PSD Doina Pană:...
Pentru cazier și adeverințe de integritate, în fața Poliției se stă chiar și două ore la cozi (FOTO)
În fața Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud și a Poliției Municipiului Bistrița se formează, în fiecare dimineață, cozi până în stradă. În...
”Suntem în campanie de curățenie a malurilor râului Bistrița. O acțiune devenită tradiție la Bistrița, pe care am susținut-o și desfășurat-o an de an, a fost...







