Până marți, 12 mai, la Spitalul Județean de Urgență din Bistrița au solicitat testare contra cost pentru determinarea infecției cu Covid-19 un număr de 22 de...
Actualitate
Acționarii Grupului TeraPlast, cel mai mare producător român de materiale de construcții din România, au decis ca, începând cu această lună, să facă primele...
Compania Leoni Bistrița a trimis în șomaj tehnic luna trecută 5.232 de salariați, pentru plata cărora statul are de achitat 7.697.600 de lei. Banii vor fi...
A mai rămas puțin până la încheierea stării de urgență și vom putea ieși în oraș fără să completăm declarații. Dacă ați respectat până acum recomandările și nu...
Consiliul Județean Bistrița-Năsăud s-a întrunit într-o ședință extraordinară, desfășurată în sistem videoconferință, pentru a aproba a doua rectificare a...
Deputatul PSD Doina Pană spune că în perioada 15-17 mai nu se pot aplica restricțiile prevăzute în proiectul de lege adoptat de Guvern, deoarece acesta nu...
A fost depusă, la Ministerul Fondurilor Europene, completarea documentației pentru construirea unui nou pavilion la Spitalul Județean de Urgență Bistrița, de...
Directorul Direcției de Sănătate Publică Bistrița-Năsăud, dr. Anca Andrițoiu, aflată în fruntea unei instituții cu responsabilități foarte mari în această...
Până marți, 12 mai, pe teritoriul României au fost confirmate 15.778 de cazuri de persoane infectate cu virusul Covid-19 (coronavirus). Dintre persoanele...
Bilanțul deceselor unor persoane infectate cu Covid-19 (coronavirus) din Bistrița-Năsăud a ajuns la 21, Grupul de Comunicare Strategică anunțând al 977-lea...
De la 1 iulie 2020, prețul gazelor naturale nu va mai fi stabilit de către Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei, ci se va forma liber...
În 15 mai, când trecem de la stare de urgență la stare de alertă, intră în vigoare prima etapă de relaxare. Rămân în continuare o serie de restricții, iar...
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a prezentat în plenul Camerei Deputaţilor măsurile luate pentru combaterea epidemiei de coronavirus şi situaţia din sistemul...
Guvernul a adoptat un proiect de lege privind starea de alertă, care cuprinde măsurile valabile din 15 mai, acesta fiind depus la Parlament în vederea...
Polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore față de un tânăr de 20 de ani din Dipșa. În cursul zilei a fost...







