Din crengile copacilor rupți de furtună, în Parcul Perilor Seculari au fost făcute adăposturi pentru arici, păsări și alte animale mici, anunță Clubul Lions Bistrița.
”Ariciul este un mamifer mic care aparține ordinului insectivorelor, având o lungime a corpului de până la 33 de cm. Greutatea variază de la 800-1200 g, depinzând de specie. Are membre mici și puternice, membrele posterioare fiind puțin mai mari și musculoase decât cele anterioare.
Membrele au câte 5 degete, primul și ultimul deget fiind mai mici în comparație cu celelalte degete, și nu au gheare. Are niște ochi mici și o ureche externă slab dezvoltată, un bot mic și ascuțit, cu o acuitate olfactivă foarte dezvoltată. Partea dorsală și laterală a corpului este acoperită cu niște ace lungi și ascuțite, alcătuite din cheratină, având o lungime de 10-20 de mm. Pe corpul unui arici pot fi până la 15.000 de astfel de ace.
Se deosebesc, în Europa, după ariile de răspândire predominantă, în est Erinaceus concolor (cel întâlnit și în România), iar în vest Erinaceus europeus. Poate mușca atunci când se simte în pericol. Aricii se reproduc în sezonul cald, adică din mai până în august. Perioada de gestație durează 35-55 zile. De obicei se nasc 2-9 pui.
Aricii sunt mamifere omnivore. Ei mănâncă insecte, melci, broaște, șerpi, ouă de păsări, hoituri de animale, ciuperci, rădăcini ale unor ierburi, fructe de pădure, pepeni verzi și pepeni galbeni.
Aricii pot fi găsiți în grădini, stepe, silvostepe, savane, păduri rare și, uneori, pe terenuri cultivate. Ei sunt prezenți în zonele temperate și calde din Europa, în Africa (în afară de Sahara) și în zonele temperate și calde ale Asiei (în afară de peninsula Indochina)”.
Parcul Perilor Seculari va fi unul dintre obiectivele pe care le vor vizita participanții la Congresul Internațional de Pomologie de la Bistrița în perioada 25-27 august 2023, un congres european ce se desfășoară anual începând cu anul 2000.
Obiectivul principal al congresului este identificarea, păstrarea și valorificarea soiurilor vechi de pomi fructiferi, inclusiv completarea băncilor de gene ale pomilor fructiferi.
Programul congresului cuprinde prezentări științifice din domeniul pomologiei, prezentarea istoricului ecosistemului silvo-agro-pastoral al livezii tradiționale extensive și a Parcului cu peri seculari, istoria sașilor bistrițeni (cei care au înființat livada cu peri acum mai bine de 100 de ani), precum și vizite ghidate ale municipiului Bistrița, inclusiv a Bisericii Evanghelice.
Cand vad si aud ca oameni deosebiti se ocupa cu astfel de activitati imi sare inima-n piept de bucurie.
Imi amintesc de o unica si grozava experienta cand in urma cu cativa ani am adus acasa opt (8) puiuti de arici salvandu-i de la o moarte sigura deoarece mama lor a fost luata de la o casa de sub un podet de un taran care trecea prin Cristur si a dus-o in curtea lor. Trecand pe acolo un grup de copii m-au cunoscut si mi-au spus ca in acea teava sunt arici mici flamanzi care isi cauta mama.
Toata vara acelui an nu am mers nicaieri hranind de sase ori pe zi cu seringa cu un continut special de ou,branza,miere acesti puiuti, insa am reusit si pe urma i-am eliberat in loc sigur departe de oras intr-o poiata veche pe Valea Magherusului.In a doua faza i-am invatat cu gandacei si muste sa le manance. A fost grozav ce experienta am cunoscut alaturi de necuvantatoarele fabuloase numite arici, care au inceput sa ma recunoasca la fiecare masa pregatita.
Felicitari multe si celor de la Clubul LIONS !
Cu astfel exemple, ar trebui sa ne crestem copiii,nepotii,in general ,tanara generatie! Vom incerca pe rand ,membrii ai Lions Club Bistrita ,sa avem cat mai multi vizitatori elevi in Parc, sa deprinda respect fata natura (tot ceea ce inseamna!)si modalitati de regenerare! Se poate odihna si recreere , fara foc, mititei sau bere! MNPop,membru LCB
Sa traiesti mult si bine domnule doctor !!!