Pavel Plăian din Chiuza, absolvent al Facultăţilor de Teologie Ortodoxă şi de Drept – care a lucrat la Cinema Odeon din Polus Center Cluj unde a fost responsabil cu vânzarea biletelor de intrare la filme – a lăsat vacant postul de director executiv al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Deșeuri după mai bine de trei ani în care nu a făcut mare lucru ca să îmbunătățească sistemul de management integrat al deșeurilor.
Tânărul înregimentat rapid în PSD via TSD ar urma să împlinească în 31 mai 2020 frumoasa vârstă de 31 de ani, dar, în afară de a lipi afișe pentru partid nu s-a remarcat cu nimic revoluționar în funcția pe care a ocupat-o din octombrie 2016 până de curând, chiar dacă, în CV-ul său, se laudă că în 2017 s-a specializat în managementul deșeurilor urmând un curs la Camera de Comerț și Industrie Bistrița-Năsăud.
El a fost dat afară, iar ca urmare postul de director executiv este scos la concurs în data de 21 mai, potrivit unui anunț postat pe site-ul ADI Deșeuri. Cei interesați își pot depune dosarele de înscriere până în data de 16 mai a.c. ora 16.00 la sediul ADI Deșeuri. Dacă îndeplinesc toate condițiile, vor putea susține o probă scrisă și un interviu. Ce-i drept, tot în urma unui interviu a fost selectat și Pavel Plăian.
Președintele Consiliului Județean, Radu Moldovan, declara în 2016 pentru Timp Online: „A susţinut un interviu, dar eu am mare încredere în el. E un risc asumat de către mine şi Consiliul Director de a oferi şansă unui tânăr care a absolvit Facultatea de Drept. Nici nu m-am uitat că avea şi Teologia înainte, chiar nu m-am uitat la lucrurile acestea, la modul foarte sincer”.
De-a lungul timpului, publicația noastră a arătat că teologul de la ADI Deșeuri nu se dovedește nici pe departe atât de competent pe cât l-a prezentat șeful CJ. Nu mai departe de anul trecut, scriam că în timp ce județul era plin de gunoi neselectat, că ADI Deșeuri cumpăra mașină și cheltuiește bani pe voucherele de vacanță ale angajaților, un exemplu din categoria ”țara arde și babele se piaptănă”.
Însă Pavel Plăian s-a înscris în PSD și a defilat în campanii cu tinerii social-democrați. Era ocupat și nu vedea cum gunoiul era aruncat dintr-o parte în alta și niciodată selectat. Așa că i-am scris și o scrisoare deschisă.
De la 1 martie 2020, ar fi trebuit să plătim pentru cât aruncăm, mai ales că au crescut și tarifele de salubrizare. Chiar dacă la Bistrița sunt subvenționate strategic și electoral de către Primărie, de fapt, tot noi le plătim din bani publici, numai că din alt buzunar.
În timpul mandatului lui Plăian, au fost făcute niște încasetări, s-au distribuit unele pubele galbene gospodăriilor individuale, dar nu vedem niciun progres în ceea ce privește colectarea selectivă.
Poate că viitorul director va câștiga postul în urma unui concurs serios în care îi vor fi testate competențele și nu într-un interviu în care selecția se face pe bază de ”încredere”.
Și-a băgat dracul coada, dracul psdist, oare?
Pai a “renuntat” la aceasta pozitie pentru a accede la alta!!! Secretar general al judetului in locul dnei Oprea!!!!!
Eu nu stiu nimic! Fac doar niste legaturi intre anumite situatii. Nu zic ca n-ai dreptate…. si acolo cu siguranta sunt batalii!!! E o functie pe viata! Poate spera si fostul prefect apolitic la ea! Bataia e MARE!!! Fiecare are dreptul sa spere!!!
Da o fluierat in Beserica ? ….sau in sala de CJ de a fost schimbat. No numa bine ca se poate desfinta si ADI deseuri puse la gramada in groapa tasata de la Tarpiu City.
Da ar fi singurul propulsat in functie de partid ? Tragedia e că e doar unul dintre cei multi care au ajuns in functie fara a fi specialist, gratie partidului. Ce sa mai zicem spre exemplu de ISJ, ca tot e vremea scolii online si a controverselor de fel si chip?! Cati de acolo au facut performanta inainte de a ajunge mari inspectori? Se poate arunca o privire si al directorii de scoli, majoritatea sunt in functie, tot datorita partidului, oricare ar fi el, pilele se schimba odata ce partidul a ajuns la guvernare isi pune pilosii in functii.
Deci am scapat de blajinul asta cu fata de vitel.
Sa înteleg ca în locul lui va fi pus un bou util partidului?
Cum, madame Monica nu mai e la ADI Gaz? Poate o pun pe fata ei, brusc intrata in barou, are 25 de ani. Aaaa, sa nu uit, are si ceva functie in conducerea judeteana a PSD. Pretul tradarii e scump, iar fetele se orienteaza bine.