Economie

Adio panouri publicitare clasice! Primăria Bistrița vrea exclusiv afișaj electronic

Firmele care dețin panouri publicitare vor fi obligate ca, în termen de 6 luni de la semnarea unui nou contract cu Primăria Bistrița, să renunțe la panourile clasice în favoarea altora electronice, un pas înainte pentru îmbunătățirea aspectului orașului.

Consiliul Local Bistrița a adoptat, în ultima ședință, cu 16 voturi ”pentru” o hotărâre privind aprobarea închirierii prin licitație publică a unor suprafețe de teren, proprietate publică a municipiului Bistriţa, pe care sunt amplasate mijloace de publicitate. Potrivit documentului. Chiria de pornire este la licitație este în sumă de 40 lei/mp/lună şi se calculează pentru fiecare amplasament în funcţie de dimensiunile mijloacelor de publicitate. Criteriul de atribuire a contractelor de închiriere este cel mai mare nivel al chiriei/mp/lună oferit/amplasament.

Potrivit HCL, câștigătorii licitațiilor vor avea obligația să amplaseze panouri publicitare digitale, în termen de 6 luni de la încheierea contractului de închiriere, cu obligația obținerii tuturor avizelor și acordurilor stabilite de lege.

”Prin modul în care am gândit proiectul de hotărâre, cei care dețin infrastructură de publicitate sau urmează să realizeze una trebuie, într-un termen de 6 luni de la semnarea contractului, să își modernizeze infrastructura pe care o au în așa fel încât să răspundă exigențelor momentului, adică să vină cu panuri publicitare electronice care să permită cu adevărat derularea unei publicități moderne și să contribuie la îmbunătățirea aspectului orașului. Ce avem în momentul de față, din punctul meu de vedere, e depășit de vreo 20 de ani. De aceea, am și dat un exemplu montând cele trei panouri publicitare ale primăriei. Noi intenționăm să mai amplasăm cel puțin șase asemenea panouri publicitare. Nu am putut să facem acest lucru pentru că cele mai bune locații sunt pe culoarele de mobilitate pe care mai avem investiții în derulare. După ce vom finaliza aceste investiții, vom scoate acest pachet la licitație pentru ca infrastructura noastră să poată fi folosită pentru publicitate”, a spus primarul.

Amplasarea unor mijloace de publicitate în oraș s-a făcut conform unor regulamente aprobate prin hotărâri ale consiliului local începând cu anul 2008, 2012 și 2017. Ultima procedură de închiriere prin licitație publică a avut loc în anul 2017. Urmarea licitaţiilor publice organizate au fost încheiate un număr de 6 contracte de închiriere cu câştigătorii licitaţiilor şi au fost amplasate panouri publicitare, cu respectarea prevederilor legale și a regulamentelor aplicabile.

Contractele s-au încheiat inițial pe o perioadă de 5 ani, fiind prelungite prin hotărâri ale consiliului local pe încă 2 ani, după care închirierea se va face prin licitație publică, dar anul acesta termenul expiră.

Iată zonele în care sunt amplasate mijloace de publicitate, pe terenuri proprietate publică și privată a municipiului Bistriţa:

1Bulevardul Decebal nr.42
1,25×2 mp
2strada 1 Decembrie – strada Năsăudului1,25×2 mp
3Scuar Bulevardul Independenței1,25×2 mp
4strada 1 Decembrie – strada Crinilor1,25×2 mp
5Bulevardul Independenței nr.81
4×3 mp
6strada Libertății nr.52
4×3 mp
7strada Gării (în fața magazinului Billa)4×3 mp
8Bulevardul Decebal – strada Crinilor4×3 mp
9Calea Moldovei – strada Năsăudului4×3 mp
10strada Vasile Conta
4×3 mp
11Piața Mihai Eminescu
1,25×2 mp
12strada Constantin Roman Vivu – strada Liviu Rebreanu1,25×2 mp
13Calea Moldovei (hotel Ozana)1,25×2 mp
14Calea Moldovei nr.15A1,25×2 mp

4 comentarii

  • Cred ca sunt scumpe. Oare cat costa unul 20.000 euro? Ecran mare, in spatele unui geam securizat, care rezista la lovituri cu bolovani, rezista la ploaie, etc.
    Electronica, IT-iar care să îl întrețină
    Probabil ca prețul de afișare a unui anunț publicitar va crește semnificativ, altfel firma nu își acoperă costurile
    Anunț; Spectacol de muzică populară, intrarea liberă, preț 1000 lei să promovezi evenimentul.

    8
    1
  • Alea trebuie alimentate cu curent !
    De unde ?
    Spargem drumurile și trotuarele să luminăm panourile sau luăm direct de pe stâlpi (unde e posibil)?
    Voi gândiți când luați o Hotărâre ?

    7
    1
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS