Preşedintele Colegiului Medicilor Dentişti din Bistriţa-Năsăud, dr. Marius Pop, a declarat că forul pe care îl conduce nu s-a mai întâlnit cu o astfel de situaţie.
„Colegiul nu s-a mai confruntat cu o asemenea situaţie. Este pentru prima oară în 30 de ani când aud aşa ceva. E destul de jenant că un coleg de-al nostru a trecut printr-o asemenea situaţie şi chiar doresc să cer scuze familiei fetei în locul domnului doctor”, a declarat Marius Pop.
Întrebat ce măsuri pot fi luate împotriva medicului acuzat de corupţie sexuală, dr. Marius Pop a spus: „Codul deontologic prevede la capitolul 2 alineatul 15 că medicul dentist trebuie să aibă un comportament foarte atent şi corect faţă de toţi pacienţii. Atât specifică. Nimeni nu s-a gândit la o asemenea situaţie. Vom convoca comisia de litigii, jurisdicţie şi deontologie medicală, vom discuta şi vom vedea dacă există vreo sancţiune morală asupra colegului nostru”.
Reamintim că medicul stomatolog din comuna Nimigea este cercetat penal pentru corupţie sexuală, el fiind acuzat de o pacientă adolescentă că a obligat-o să îi atingă organele genitale în timp ce se afla în cabinetul său.
Părinţii fetei, în vârstă de 13 ani, originară din localitatea Mogoşeni, comuna Nimigea, au sesizat Poliţia despre cele întâmplate în cursul zilei de miercuri după ce fiica lor a mers la cabinetul stomatologic din comună pentru un consult, ea fiind obligată de medic, în vârstă de 66 de ani, să-i atingă acestuia organele genitale.
Întrebat de poliţişti despre cele relatate de adolescentă, medicul stomatolog a negat iniţial incidentul, dar apoi şi-a recunoscut fapta. Medicul este cercetat penal pentru corupţie sexuală ceea ce înseamnă săvârşirea de acte obscene la adresa unui minor, pedeapsa în acest caz fiind închisoarea de la 6 luni la 5 ani.
Adaugă comentariu