Economie Social

Află în buzunarele cui intră banii iarna viitoare indiferent cine va conduce CJ!

Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud a organizat, la sfârşitul anului trecut, licitaţia pentru deszăpezirea drumurilor judeţene în iarna următoare. Indiferent cine va câştiga alegerile, două milioane de lei de la bugetul judeţean vor intra în conturile a trei firme, două din judeţ şi una din Cluj.

Potrivit anunţului de atribuire a contractului publicat pe SEAP, cei mai mulţi bani, 1,2 milioane de lei vor intra în conturile SC Lucrări Drumuri şi Poduri (LDP) SA, al cărei acţionar unic este Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, ceea ce înseamnă că banii se întorc, într-un fel sau altul tot în conturile judeţului. Acest lucru nu poate fi decât bun fiindcă, odată reveniţi în vistieria judeţului, ei vor putea fi folosiţi şi pentru alte lucrări.

Firma SC Diferit SRL se alege cu 300.000 de lei, iar compania SC Frasinul SRL cu 366.000 de lei. Nimic rău până aici mai ales că cele două firme au mai lucrat cu CJ Bistriţa-Năsăud şi în anii trecuţi, însă abia de curând au ieşit la iveală diverse informaţii legate de ele.

Astfel, numele firmei Diferit a apărut în scandalul de corupţie de la Cluj ceea ce a dus la arestarea primarului Sorin Apostu. Potrivit MEDIAFAX, SC Diferit SRL a obţinut contracte din banii publici cu Primăria Cluj-Napoca încă de pe vremea când instituţia era condusă de primarul Gheorghe Funar, şi a continuat să execute lucrări pe străzile municipiului şi în mandatul de edil al lui Emil Boc. SC Diferit SRL Cluj a realizat lucrări de reabilitare a drumurilor în oraş şi în perioada 2004-2005, precum şi în 2007, când a obţinut contractul de modernizare a străzilor din zona Pieţei Cipariu. Conform datelor de la Registrul Comerţului, firma este patronată de Nicolae Petrini (75%), fost inginer la Regia Autonomă a Domeniului Public şi Daniela Petrini (25%).

De asemenea, Jurnalul Naţional a publicat o anchetă referitoare la „termitele care devastează pădurile româneşti”. Printre ele se află SC Frasinul SRL din Anieş, patronată de  afaceristul Traian Larionesi. Potrivit site-ului  companiei, acesta se ocupă cu exploatarea, producţia şi exportul de cherestea. Începând cu anul 2007, Larionesi şi-a dechis o fabrică de cherestea în localitatea Anieş, din Bistriţa-Năsăud. Fabrica are o capacitate de prelucrare de 60 metri cubi la opt ore, fiind axată cu precădere pe exportul cherestelei în ţări din Uniunea Europeană şi Arabia Saudită. În anul 2005, Garda Financiară a constatat din evidenţele financiar-contabile ale firmei că au fost achiziţionate mai multe utilaje, piese de schimb şi autovehicule de mare tonaj de la nişte societăţi-fantomă. Potrivit Gărzii Financiare, înregistarea acestor utilaje a avut drept consecinţă fiscală sustragerea de la plata către bugetul de stat a unor impozite şi taxe de peste jumătate de milion de lei. Între timp, Larionesi a deveit un abonat permanent al contractelor cu statul.

Aşadar, indiferent cine va câştiga şefia Consiliului Judeţean, deszăpezirea drumurilor judeţene e pe mâini bune. Sau poate că nu?

Cristiana Sabău

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.