Actualitate Recomandări

Agent de poliţie de la Permise Auto, trimis în judecată pentru abuz în serviciu şi mită

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud au încheiat cercetările şi au decis să îi trimită în judecată pe agentul de poliţie Claudiu Petru Lup de la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculări Auto pentru comiterea unor infracțiuni de abuz în serviciu și luare de mită, şi pe Ilie Vartolomei pentru instigare la abuz în serviciu și trafic de influentă.

Claudiu Petru Lup este acuzat de procurori că, în cursul lunii octombrie 2015, în calitate de lucrător de poliție, Claudiu Lup Permiseîncălcându-şi atribuţiile de serviciu, a declarat admisă o persoană la un examen practic pentru obținerea permisului de conducere auto, persoană de la care a primit produse drept recompensă. Procurorii îl mai acuză că, în lunile septembrie 2014, mai 2013 și noiembrie 2012, ar mai fi primit alte foloase din partea altor persoane pentru a le declara admise la proba practică pentru obținerea permisului de conducere auto.

În ce-l priveşte pe Ilie Vartolomei, procurorii îl acuză că, în cursul anilor 2013-2015, l-a instigat pe Claudiu Lup să declare admisă la proba practică pentru permisul de conducere o persoană, primind, la rândul lui, foloase pentru acest demers. Anchetatorii susţin că Ilie Vartolomei le-a creat convingerea şi altora că poate interveni pe lângă un alt lucrător de poliție în aşa fel încât aceştia să obţină uşor permisul auto.

Cei doi sunt trimişi în judecată în dosarul în care sunt urmărite penal 19 persoane, printre care 6 agenți de poliție și mai mulți funcționari silvici. Acuzaţiile sunt: luare de mită, dare de mită, abuz în serviciu, fals intelectual, uz de fals, iniţierea, constituirea sau aderarea la un grup infracţional organizat şi folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii. Din ordonanţa de începere a urmăririi penale mai rezultă că unul dintre suspecţi, folosindu-se de influenţa pe care o are asupra a doi funcţionari din cadrul Serviciului Public Comunitar de Evidenţă Regim Permise de Conducere şi Înmatriculări Auto Bistriţa-Năsăud,  cărora le-a remis sume de bani, a facilitat în repetate rânduri promovarea probei practice a examenelor pentru obţinerea de către diverşi candidaţi a permisului de conducere.

4 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.