Actualitate

Agent de poliție din cadrul IPJ Bistrița-Năsăud, reținut pentru luare de mită

Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud, împreună cu polițiștii anticorupție ai Direcției Generale Anticorupție –  Serviciul Judeţean Bistriţa-Năsăud, au organizat şi realizat în 11 mai prinderea în flagrant a unui agent de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, în timp ce a primit de la o persoană fără calitate specială, martor denunțător în cauză, suma de 200 euro și produse din carne.

Mita a fost dată, conform unui comunicat al Direcției Generale Anticorupție, în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu, respectiv finalizarea cercetărilor penale prin soluția de clasare a unui dosar penal în care a fost cercetat martorul denunțător pentru săvârșirea unor infracțiuni la regimul armelor.

În cauză s-a reţinut în sarcina inculpatului săvârşirea infracţiunii de luare de mită, fiind luată măsura preventivă a reținerii pentru 24 de ore.

1 comentariu

  • Oare nu ati vrea sa aflați
    ce pomă e și motorul denunțător. E un braconier și bătăuș vestit, acum ajuns mare jmecher pe Valea Salautei.

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Gogu Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS