Actualitate

Agenția de turism a familiei Codreanu a ajuns la vârsta majoratului. Cum a început totul, marile provocări

Mariana și Dorel Codreanu, care dețin împreună Radian Comtur, împlinesc astăzi 18 ani de activitate, prilej cu care au făcut o trecere în revistă a ceea ce s-a întâmplat până când agenția lor de turism a ajuns la majorat.

Uraaaa! Am ajuns la majorat! Avem 18 ani de activitate în turism!

În 10 martie 2003, am deschis prima oară pentru clienți ușa Agenției Radian Comtur, pentru noi un început extrem de greu cu multe nopți nedormite. Am investit picul de rezervă avut, epuizat total până la data deschiderii, iar ultimul hop l-am avut prin lipsa scaunelor din birou, dar sora mea a venit în ajutor și atunci și această problemă a fost rezolvată.

Am știut că o să ne fie foarte greu, dar am avut un bagaj de experiență, ceva ani lucrați în acest domeniu.

Nu uităm primul client care a avut o cerere specială: Căsuțe Brates – Saturn 1, toaletă în curte comună, cu rezultat financiar deosebit – comision 10 lei. Prima cerere, prima problemă: când clientul a ajuns în Saturn, a și cumpărat o cartela telefonică pentru a ne suna ”Am ajuns aici, dar chiar acum un buldozer dărâmă și ultima căsuță Brates”. Tot răul a fost spre bine: a primit cazare la locație de 2 cu mic dejun și baie în cameră. Anul trecut (2020), în februarie, i-am oferit acestui client un sejur la hotel de 4*pentru luna august. A venit și pandemia, iar clientul cu soția lui au fost stresați, având și copil mic, la gândul că nu se poate să fie adevarat ”cadoul”.

Nu putem uita anul 2012 când compania aeriană Malev și-a anunțat falimentul, noi având un număr important de clienți, un adevărat șoc turistic, greu de gestionat.

2020 a fost anul cel mai greu, cu totală lipsă de predictibilitate, cu lipsa legilor bune pentru turism, lipsa măsurilor de ajutor, dar în care am muncit poate mai mult pentru a rezolva pachetele turistice contractate.

Nici un an nu a fost lipsit de diverse probleme, dar fiecare ne-a ajutat să învățăm, să venim cu idei noi, să ajutăm turiștii, să furnizam informații cât mai interesante referitoare la posibilitățile de petrecere a timpului liber, de organizare a vacanțelor, iar călătoria continuă. Prin colaborările pe care le avem cu cei mai importanți touroperatori, am reușit să păstrăm calitatea serviciilor turistice, iar rezultatele bune și satisfacțiile le regăsim datorită impresiilor și comentariilor turiștilor noștri, la întoarcerea lor din călătorii. Astfel putem afirmă că turiștii ne recomandă. Vă mulțumim!”, au transmis Mariana și Dorel Codreanu de la Radian Comtur printr-un comunicat.

La mulți ani, Radian Comtur!

3 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS