Actualitate

Aglomerația mare de pe străzile din Bistrița conduce la accidente. Cum puteți evita problemele (FOTO)

Cu două zile înainte de Crăciun, traficul este tot mai aglomerat și la Bistrița, iar accidentele se țin lanț. De exemplu, în spatele Bisericii Ortodoxe ”Sfinții Trei Ierarhi” de pe strada Alexandru Odobescu s-a produs luni dimineața un accident rutier în urma căruia două mașini au fost avariate.

Cel mai probabil, autoturismul marca Ford nu a dat prioritatea BMW-ului care venea de pe strada Coșbuc. Ambele mașini au ajuns în stâlpi de pe trotuar, iar șoferii au acum de căutat service-uri în care să le repare.

În perioada sărbătorilor drumurile prezintă unul dintre cele mai ridicate riscuri, din cauza aglomerației de pe șosele, care atinge cele mai ridicate valori din an. De aceea, specialiștii vă îndeamnă să respectați o serie de reguli care vă pot proteja de accidente.

Una dintre cele mai importante reguli este să conduceți defensiv. Lăsați cât mai mult spațiu față de mașina din față, nu accelerați și nu frânați brusc. Dacă experiența la volan este limitată mai bine lăsați pe cineva mai experimentat la volan, mai ales dacă pe traseul pe care urmează să conduceți se anunță valori ridicate de trafic.

Încercați mereu să analizați situația din trafic cu mai multe mașini în față pentru a putea să frânați din timp. Atunci când aveți timp este bine să folosiți frâna de motor pentru a reduce viteza progresiv și a permite întregii coloane să oprească fără a frâna brusc. O frânare târzie și bruscă va provoca o reacție în lanț, care poate duce la accidente în spatele vostru.

Pentru a putea reacționa rapid, doar atunci când este nevoie, e recomandat să utilizați treptele inferioare ale cutiei de viteze. Asta va permite sprinturi rapide, iar mașina va decelera rapid la ridicarea piciorului de pe accelerație. Fiți mereu pregătit pentru manevre rapide de evitare. Distanțele mici dintre mașini vor reduce timpul de reacție în cazul unor accidente, așa că este necesar să fiți mult mai atent decât în situațiile normale de mers.

Evitați orice lucru sau acțiune care v-ar putea distrage atenția. În aglomerație este nevoie de timpi de reacție extrem de rapizi și de o analiză imediată a situației. Dacă în fața voastră se întâmplă un accident trebuie să decideți rapid pe unde îl evitați, dacă sunt mașini în stânga, dacă este loc prin dreapta.

Orice mică neatenție provocată de un telefon mobil sau o discuție mai aprinsă la volan vă poate costa luarea deciziei corecte. Astfel, este util să puneți telefonul pe modul silențios, să dați muzica mai încet și să încercați să evitați discuții inutile cu pasagerii. Poate părea ușor exagerat, dar un astfel de mediu poate salva viața pentru că permite un nivel ridicat de atenție.Traficul aglomerat este un test important pentru șoferi, indiferent de experiența lor.

Conduceți prudent, defensiv și conștientizați mereu pericolul.

Etichete

8 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.