Actualitate Social

AJOFM: 28 de programe de formare profesională până acum, încă cinci în perioada următoare

AJOFM a organizat în acest an 28 programe de formare profesională pentru un număr total de 648 persoane, din care 98,45% au beneficiat de gratuitate. În perioada următoare se vor derula alte cinci programe: coşar, mecanic auto, manichiurist-pedichiurist, contabil, comunicare în limba engleză.

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bistriţa-Năsăud organizează programe de formare profesională pentru persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, care să le asigure creşterea şi diversificarea competenţelor profesionale în scopul asigurării mobilităţii şi reintegrării pe piaţa muncii. Programele de formare profesională asigură, conform legii, iniţierea, calificarea, recalificarea, perfecţionarea şi specializarea persoanelor în căutarea unui loc de muncă.

Pană la data de 30 septembrie, AJOFM a organizat 28 programe de formare profesională pentru un număr total de 648 persoane, din care 98,45% au beneficiat de gratuitate în formarea profesională. 43,36% sunt sub 25 de ani, 25,72% – între 25 și 35 de ani, 18,28% – între 35 și 45 de ani, 12,62% – peste 45 de ani.

Programele desfăşurate sau aflate în curs de desfaşurare sunt în următoarele ocupaţii: curs iniţiere: competenţe informatice; curs de (re)calificare: instalator instalaţii tehnice şi de gaze, lucrător în structuri pentru construcţii, dulgher, tâmplar, parchetar, lucrător în comerţ, lucrător în cultura plantelor, bucătar, ospătar, patiser, cosmetică, frizer, manichiură pedichiură, coafor, tehnician maseur; curs de perfecţionare: inspector resurse umane; Curs de specializare: contabil;

În perioada imediat următoare, AJOFM derulează 5 programe de formare profesională: coşar, mecanic auto, manichiurist pedichiurist, contabil, comunicare în limba engleză.

”Dintre facilităţile acordate persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă participante la formare profesională, amintim: instruire teoretică şi practică gratuită; abonamente pe mijloacele de transport de la adresa de domiciliu la locul de desfăşurare a cursului, analize medicale şi materiale didactice, gratuite; cheltuielile cu instruirea teoretică şi practică cu cele 28 programe de formare profesională, se suportă din bugetul asigurărilor pentru şomaj”, informează instituția condusă de Otilia Râpan.

3 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS