Economie

Al treilea hipermarket Kaufland va fi ridicat la doi km de centrul Bistriței

Al treilea hipermarket Kaufland din Bistrița va fi amplasat în partea nord-vestică a orașului, la circa doi kilometri de centru, pe un teren de circa 20.000 de mp pe care până acum au fost depozitate deșeuri industriale. Terenul are acces auto și pietonal dinspre Drumul Cetății.

Conform Planului Urbanistic Zonal (PUZ) care va fi discutat de Consiliul Local Bistrița în ședința din 21 martie, hipermarketul Kaufland va lua locul Rematinvest, firmă care a semnat un antecontract de vânzare cu Kaufland România care se va finaliza în 16 mai.

Viitorul hipermarket Kaufland va fi ridicat în apropierea magazinului Penny de pe Drumul Cetății, însă pe partea opusă.

În prezent, pe terenul de circa 20.000 de mp, sunt șapte construcții din care două linii ferate uzinale, o clădire cu scop administrativ, două hale, o casă poartă, pod basculă și cabină, toate urmând să fie desființate.

Prin PUZ se propun două căi de acces în incintă din strada Drumul Cetăți, pe latura nord-vestică, în proximitatea sensului giratoriu cu strada Subcetate, și din latura sudică, acces secundar pentru aprovizionare.

În jurul magazinului vor fi amenajate peste 230 de locuri de parcare. Vor fi platați și copaci, câte un arbore la fiecare 4 locuri de parcare, acolo unde amenajarea permite. Va exista și un loc de joacă pentru copii, bănci smart pentru însoțitori și parcare pentru biciclete.

Conform propunerii, hipermarketul Kaufland 3 va avea regim de înălțime P+1E parțial. Zona magazinului propriu-zis va fi amenajată la parter, la fel ca și în celelalte două magazine, iar zona galeriei comerciale destinată chiriașilor, birourile administrative și toaletele vor fi la etaj.

36 comentarii

  • Perfect pentru cartierul Subcetate și drumeții care ocolesc centrul orașului. Constatarea că este la doi km. de centru nu are relevanță pentru numărul de familii din zonă. Oricum tendința generală este ca centrele orașelor să fie ocupate cu birouri, nu destinate supermarketurilor. Logica și-a spus cuvântul.

    7
    33
    • Mai nou la cârciumile din Centru Vechi li-se spune birouri 😂🤣😂🤣😃.
      Mai cunosc şi eu pe cineva care când pleca spre cârciumă suna acasă şi spunea că merge la birou 🤣🤣😂🤣😂

      31
      1
    • @Ioan vezi că nu îți cunoşti oraşu mai aproape decât Cartierul Subcetate este cartierul rezidențial de locuonțe individuale Goldiş este Cartierul rezidețial Brâncovianu, urmează Cartierul rezidențial Mândrescu şi Aurel Vlaicu ( cei din Aurel Vlaicu au şi opțiunea Calea Moldovei) , pe partea cealaltă sunt Cartiere rezidențiale la Soare , Calea Clujului şi Compozitorilor ( în Compozitorilor se va face Lidl însă uni preferă Kaufland) . Deci sunt cumpărători cu duiumul în plus oameni care stau acolo au şi bani să facă cumpărături nu merg acolo numai pentru un pachet de țigări şi o bere ieftină , băieți şi-au făcut calculele cunosc oraşu mai bine decât primarul.

      32
    • Da de unde , Turc nu îşi cunoaşte oraşul nu se deplasează mai decât de pe strada Liviu Rebreanu unde stă până la Primăria din Piața Centrală unde iarăşi stă, adică vreo 20 de metrie, atunci nu are cum să-şi cunoască oraşu şi nevoile lui.

      20
  • Terenul în cauză atât timp cât este cu clădiri pe el nu poate fi revendicat de foști proprietari, cei dinainte de regimul comunist. Dar în momentul în care este teren viran….tot ce este posibil….

    19
    5
    • Încet dar sigur Centru Bistriței se mută de pe Calea Moldovei peste linie.

      28
      14
    • Se mută o laie Centru Bistriței de pe Calea Moldovei ! Toată lumea din Bistrița vine pe Calea Moldovei , dacă vrei să întâlneşti pe cineva din Bistrița mergi pe Calea Moldovei nu peste linie.

      40
      2
  • 🏈 Chiar acolo lângă Kaufland în mijlocul oraşului este locul Stadionului de Rugby 🏟🥇

    81
    18
    • Pentru a avea acces Kaufland şi locuitorii din Cartierul Cuza Vodă este nevoie de o stadă de legătură între strada Drumul Cetății şi strada Zefirului.

      13
    • Unirea străzilor Drumul Cetății se poate amenaja prin realizării unei deschiderea unei porțiuni de stradă prin curtea LDP pornid cam de unde este restaurantul Ardealul.

      11
  • Bistrita tot mai mare si mai frumoasa.Transformarile sunt radicale.
    Iubiti orasul nostru drag !

    11
    77
  • Pentru sănătatea oamenilor din oraş trebuie plantată Pădurea Urbană Drumul Cetății 🏡 pe locul unde a fost fabrica de teracotă.

    59
    • Este nevoie de o nouă zonă verde în mijlocul oraşului fiindcă Parcu Mare nu mai are nici-o şansă , gata la mâncat lupu . Acum am înteles că se extinde şi Lidl în Parcu Mare.

      21
  • Bistrița nu are nici măcar un Mall.
    Un Mall la Bistrița trebuie construit pe strada Simion Mândrescu unde a fost filatura Roseyanis.

    54
    5
    • Și eu aș fi de acord cu un mall veritabil in acea locație, dar vezi tu, un mall e o investiție privată și o investiție privată fără profit nu face nimeni

      10
      48
    • @Rareş este o zonă în plină dezvoltare rezidețială. Oameni care locuiesc acolo au o bună situație finaciară în plus nu existą nici-un Mall în Bistrița prin urmare profitul este garantat doar trebuie să le arate asta cineva investitorilor, poate primăria dacă nu cer prea mult.

      32
    • Terenul pe care a fost filatura Roseyanis a fost cedat de Primăria Bistriței la Gloria pentru a face terenuri de sport. Gloria a vândut acest teren filaturii Roseyanis cu condiția să facă şi terenuri de sport, bineînțeles că Roseyanis nu a făcut niciun teren de sport. Astfel Primăria este obligată moral fiind inițiatoarea acestui lanț de evenimente să caute investitori care să facă acolo Mall-ul care să aibă şi terenuri de sport aşa cum este prevăzut în toate condițile contractuale.

      26
      1
    • Dacă aştepți ca cei din Primărie să găsească investitori pentru Mall poți să aştepți mult şi bine. Specialiştii din din Primărie 😂 care de10 ani nu au fost în stare să găseasc investitori pentru parcul lor Industrial Bistrița Sud care zace aproape pustiu.

      25
  • Îmi place locul de joacă pe care o să-l facă Kaufland. Deşi în zonã sunt cartiere tinere cu mulți copii Primăria Bistrița nu a făcut nici-un loc de joacă . Măcar privați să facă locuri de joacă dacă Primăria Bistrița nu este în stare.

    23
    • Este un mic loc de joacă pentru copii la Cofetăria Doris, bineînțeles făcut de privați nu de Primărie.

      14
  • Poate că primăria se hotărăşte să facă şi o şcoală pe acolo că până când o să o facă o să termine şi strănepoții mei facultatea.

    21
  • Avem o problemă mare.
    În acest PUZ este ignorată strada Colinei şi intrarea pe această stradă de pe strada Drumul Cetății.
    Poate primarul Turc ne poate da nişte explicați plauzibile de ce sunt ignorate străzile din oraş ?

    41
    • Nu ai cum să ignori strada Colinei numai dacă eşti incompetent sau rău intenționat. Strada Colinei este precizată şi în PUG Bistrița în UTR24.

      31
    • PUG-ul ăla este pentru amărăşteni , dezvoltatori au alt PUG ascuns prin sertarele din Primărie întrebați secretara dacă nu sunte-ți convinşi de asta. 😉

      35
    • Se poate reface PUZ-ul în zona intrări pe str. Colinei şi dacă tot se lucrează la trafic să se facă acum şi intrarea spre str. Zefirului vizavi de restaurantul Ardealul.

      16
  • Pe prosti cînd vrei se dau mari oameni de știință dar nu.face unul nimic numa laude de pe vremea lui tătucul care îi ..în gură și nu cîrea unul cum este nația asta de idioți

  • EU SUNT DE PARERE CA LINIA FERATA PE BARGAU, SA FIE INLOCUITA CU O LINIE DE METROU SUPRATERAN PANA IN PRUNDUL BARGAULUI, SAU O SOSEA AUTO.

    • Se poate face un culoar de mobilitate auto doar asfaltând şi unind străzile existente pe ambele părți a căi ferate începând de la Sărata până la ieşirea din Unirea.

      27
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS