Actualitate

Elevul Alexandru Grecu de la Liceul ”Tudor Jarda”, pe podium în Serbia

Elevul Alexandru Grecu de la Liceul de Muzică ”Tudor Jarda” a participat la cea de a-XVII-a ediţie a festivalului ”Guitar Art Festival” care a fost organizat în capitala Serbiei, Belgrad. ”Guitar Art Festival”, după aproape două decenii de existenţă, are statutul unuia dintre cele cinci cele mai mari şi importante festivaluri dedicate chitarei clasice din lume.

Pe parcursul celor șase zile de festival, Belgradul a devenit centrul chitaristic mondial în ceea ce priveşte concertele, practici şi experienţe între chitarişti din întreaga lume. Una dintre principalele obiective ale ”Guitar Art Festival” este de a promova tineri chitarişti.

Că în fiecare an, capitala Serbiei a fost vizitată de unii dintre cei mai mari profesori de chitară şi chitarişti ai lumii: Nikita Koshkin (Rusia), Raphaella Smits (Belgia), Costas Cotsiolis (Grecia), Dale Kavanagh (Canada), Thomas Kirchhoff (Germania), Rovshan Mamedkuliev (Rusia), Guy Traviss (Marea Britanie), Jeremy Jouve (Franţa), Thomas Offermann (Germania), Ricardo Parreira (Portugalia), Constantin Andrei (România), Antonio Rumenovic (Croaţia) şi mulţi alţii.

Festivalul a cuprins şi o competiţie structurată pe șase categorii de vârstă, reunind peste 100 de participanţi din întreaga lume. Alexandru Grecu a participat în cadrul competiţiei la categoria a III-a de vârstă, dedicată chitariştilor până la 15 ani, câştigând locul 3. Pe lângă competiţie, Alexandru Grecu a participat în fiecare seară la concerte de chitară clasică şi cursuri de măiestrie (masterclass) cu maeştrii de renume internaţional: Dale Kavanagh (Canada), Rovshan Mamedkuliev (Rusia) şi Costas Cotsiolis (Grecia).

Tânărul bistriţean studiază la Liceul de Muzică „Tudor Jarda”, clasa VIII-a, şi este îndrumat de profesorul Valentin Pop.

1 al grecu belgrad mar 16 2 al grecu belgrad mar 16 3 al grecu belgrad mar 16 4 al grecu belgrad mar 16

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS