Actualitate

Asociațiile sportive nu primesc bani de la bugetul local. Primarul Crețu: Nu ne riscăm libertatea

Consiliul Local Bistrița a aprobat ghidurile solicitanţilor de finanţare nerambursabilă de la bugetul local pe anul 2016. Deși pentru jocuri sportive a fost alcoată suma de 800.000 de lei, primarul Ovidiu Crețu a anunțat că municipalitatea nu va finanța asociațiile și cluburile sportive.

”Este total fals faptul că putem finanța asociațiile sportive legal. Am solicitat oricui este capabil să îmi arate temeiul legal în baza căruia putem aloca bani, însă nu cu riscul ca persoanele care semnează să suporte consecințe dure. La ora actuală nu este legal să finanțăm asociațiile sportive, nu există temei legal. Am prins această sumă pentru ca în cazul în care se schimbă legea să putem finanța. Am prins suma și ca să arătăm că suntem dispuși să alocăm fonduri, dar nu în actualele condiții. Dacă nu se schimbă legea, nu finanțăm. Nimeni nu-și riscă libertatea ca să finanțeze ilegal ceva”, a spus primarul Ovidiu Crețu, care este și preșdintele comisiei de evaluare a proiectelor pe Sport.


În schimb, se vor da bani sporturilor individuale și sportului pentru toți, suma totală alocată fiind 70.000 de lei.

Consilierul municipal PNL Gheorghe Tuță l-a acuzat pe Ovidiu Crețu că a înmormântat clubul Gloria, că a redus la tăcere fotbalul bistrițean și că se antepronunță când spune că nu se vor aloca bani pentru Sportul de performanță.

Comisia de evaluare a proiectelor din domeniile tineret, sport şi educaţie: 1. Creţu Ovidiu – preşedinte; 2. Chirleşan Nicolae – membru; 3. Cincea Dumitru Matei – membru; 4. Albu Maria – membru; 5. Rus Constantin – consilier local – membru; 6. Muthi Gelu – consilier local – membru; 7. Taloş Florin – consilier local – membru; 8. Curteanu Mihaela – secretar.

Cuantumul contribuţiei proprii a fiecărui ONG: Mai mare sau egal 10 – < 15%……. – 0 puncte; Mai mare sau egal 15 – < 25% – 3 puncte; Mai mare sau egal 25 – < 50% – 5 puncte; Mai mare sau egal 50 ……. – 10 puncte.

6 comentarii

  • Constituția României domnule primar.
    ART. 49
    Protecția copiilor și a tinerilor
    (5) Autoritățile publice au obligația să contribuie la asigurarea condițiilor pentru participarea liberă a tinerilor la viata politică, socială, economică, culturală și sportivă a țării.

  • Dacă se va schimba percepția sportului de masă în sportul maselor PSD-iste se vor găsi toate portițele de scurgere a banului. Acum doar se refac legitimările iar bani sigur se vor cheltuii.

  • Pai dacă este total fals ca putem finanța legal asociațiile sportive după cum spune primarul Crețu atunci a fost ilegal când a finanțat clubul Gloria cu 2.000.000 Ron pe an deci 20 miliarde vechi atâția ani .
    Rugam DNA ,SRI și DICOT sa se autosesizeze și sa ne spună când a fost în legalitate primarul Crețu ? Când a dat banii deloc putini ?Sau acuma când nu mai da bani ?
    Așteptăm răspunsuri de la instituțiile invocate .
    Intr-o vreme primarul era foarte interesat de bani pentru Gloria . Oare de ce ?
    Nu mai este cine sa împartă ……foloasele necuvenite ?

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS