Actualitate

Alexandru Pugna, eliberat din funcția de secretar de stat în Ministerul Culturii

Interpretul de muzică populară Alexandru Pugna, numit în ianuarie 2017 secretar de stat în Ministerul Culturii și Identității Naționale, a fost eliberat din funcție.

Decizia semnată de premierul Ludovic Orban a fost publicată în Monitorul Oficial.

De la învestirea Guvernului Orban și până acum, circa 40 de secretari de stat au fost concediați și lucrurile nu se vor opri aici, premierul anunțând că ”toată clientela PSD” va pleca de la guvernare și că numărul secretarilor de stat din ministere va fi redus drastic.

La începutul lunii ianuarie 2017, Alexandru Pugna (PSD) a renunțat la funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Bistrița-Năsăud pentru a merge la Ministerul Culturii.

VEZI ȘI:

18 comentarii

  • Păcat,Sandu era omul potrivit la locul potrivit, asta e țara noastră ne conduc din păcate toate nonvalorile bine orchestrate din exterior, a ajuns Sică Mandolină să demită secretari de stat sub înalta îndrumare a domnului Friț.

  • Pesediștii au comandat tot din meniu și acuma îi ceartă pe liberalii veniți la guvernare că nu le plătesc nota și că nu vor să-i dea bacșiș chelnerului.

  • O catastrofa pusa la cultura ca sa faca ce…? El e bun acolo la cantat, desi nici acolo nu exceleaza foarte mult. PSD-ul a realizat performanta deosebita in acesti trei ani de guvernare si a excela prin a promova pe diferite posturi oameni total incompetenti. Incepand cu ce trei Prim-Ministrii, cu unii ministrii, secretari si subsecretari de stat. Nu mai vorbim de directori ai unor institutii, agentii sau companii nationale.

  • Am înțeles că s-a ocupat mai mult de Identitatea Națională și mai puțin de Cultură.
    Alexandru Pugna declara într-un interviu, la investire, că își va concentra atenția asupra Identitații Naționale.
    Ministerul s-a numit “Ministerul Culturii și IDENTITĂȚII NAȚIONALE”.

  • A tras si el mâța de coada pe la stat in rest nimic deosebit. Hai acasa ca pe 20 aveti sfintire de biserica la coroana. Te asteapta raducu sa faceti repetitii ca vine andrecut.

    • La biserica furată ca să-i spunem pe numele ei. La Coroana poate fi cheful de după cu lăutari.

  • Desi Alexandru Pugna, a fost numit secretar de stat în Ministerul Culturii, încă din ianuarie 2017, el nu a făcut nimic pentru ca 2018, anul centenarului Marii Uniri sa fie marcat la Bistrita asa cum se cuvine. Este vorba de monumentul unirii care trebuia realizat in Piata Unirii din Bistrita, in locul bustului lui Cuza pe care un primar incult l-a mutat aici de la IJP, în anul 2012 fără să stie că piata îsi trage numele de la Marea Unire din 1918 si nu are nici o legătură cu domnitorul Cuza.
    Dar Pugna nu a făcut nici macar un gest mult mai simplu în numele „Identității Naționale” si anume revenirea la denumirea interbelica a bulevardului Republicii si a Pietei Centrale din Bistrita. Dupa cum se stie, in perioada interbelica bulevardul Republicii purta numele Regina Maria, iar Piata Centrala se numea Regele Ferdinand I (Intregitorul).

  • Doamne, câtă răutate există în noi oamenii în ultima vreme, de mă mir că se mai face dimineată în lume… Oare cum am ajuns așa? Cine ne-a înrăit atâta? Am văzut aceste mesaje și mă întrebam dacă e bine să răspund sau nu. Pentru că am postat un text pe pagina mea de Facebook, care nu se vrea o „dare de seamă” ci un MULȚUMESC adus tuturor celor ce au avut incredere in mine, și celor cu care am lucrat în această perioadă, postez si aici acel text cu speranța că cei ce au comentat aici, vor putea citi până la capăt textul următor. Tutoror, prieteni și neprieteni, vă doresc doar bine.
    „FINAL DE MANDAT
    S-a încheiat pentru mine o etapă importantă a vieții mele. Cea în care am fost demnitar al Statului Român. Acum la sfârșit de mandat ca Secretar de Stat la Ministerul Culturii și Identității Naționale, este firesc să mulțumesc celor ce au avut încredere în puterea mea de a-mi îndeplini misiunea. În primul rând mulțumesc Bunului Dumnezeu pentru toate, apoi Președintelui Consiliului Județean Bistrița Năsăud, Emil Radu Moldovan, pentru susținere și pentru că a înțeles atunci, în ianuarie 2017, dorința mea de a mă implica în administrația culturală centrală, deși eram atunci la al doilea mandat de Vicepreședinte al Consiliului Județean Bistrița Năsăud. Astăzi, privind în urmă, pot spune că a fost o alegere bună, mai ales prin câștigul spiritual pe care l-am avut, pentru că dacă aș cântări din punct de vedere material acea hotărâre, ar fi în mod cert o pierdere. Retribuția ca Secretar de Stat este egală cu cea de Vicepreședinte al Consiliului Județean, iar drumurile multe făcute săptămânal București – Bistrița și retur, nu pot să le cântăresc… Am cunoscut aici oameni minunați, mari artiști, oameni de cultură, personalități puternice din sfera culturală românescă și internațională și am avut șansa extraordinară de a contribui la zidirea culturală a vremii cu ceea ce a depins de mine și de poziția ca demnitar al statului român. Tuturor acestor mari personalități culturale le mulțumesc. De asemenea mulțumesc tuturor miniștrilor împreună cu care am lucrat în acești 3 ani: Ionuț Vulpescu, Lucian Romașcanu, George Ivașcu și Valer Daniel Breaz, precum și personalului executiv din Minister. Apoi, echipei minunate de la cabinetul meu, pe care am avut-o de-a lungul celor trei ani: Cleopatra, Valentina, Gabriela, Andra, Arina și Andrei. Și nu în ultimul rând, mulțumesc tuturor managerilor și directorilor din instituțiile sau direcțiile avute în subordine. Si au fost multe. Iată o parte din ele: Direcția Patrimoniu Cultural, (o direcție extrem de importantă); Compartimentul Monumente de For Public; Centrul de Cultură „George Apostu” din Bacău; Centrul de Cultură „Arcuș” din Covasna; Centrul Cultural Toplița; Muzeul Național de Artă al României; Muzeul Național de Artă Contemporană al României; Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi; Muzeul Național de Istorie a României București; Muzeul Național „Brukenthal”; Muzeul Național „Peleș”; Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”; Muzeul Național al Țăranului Român din București; Muzeul Național Bran; Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca; Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni; Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”; Muzeul de Artă „Vasile Grigore – pictor și colecționar”; Muzeul Național „George Enescu din București; Complexul Muzeal Național „Moldova Iași”, Direcțiile Județene pentru Cultură – instituții aflate în fiecare județ al țării și Institutul Național al Patrimoniului. Poate nu am comunicat destul prin presă activitatea mea extrem de vastă, dar și cu rezultate frumoase, și e posibil să fi greșit, pentru că unii colegi din presă au scris despre mine ca sunt ”secretarul de stat invizibil”. Eu nu m-am supărat, am considerat că trebuie să-mi fac datoria cu conștiinciozitate, fără a face din acest aspect o laudă, un elogiu… Și am mers mai departe, încercând să-mi îndeplinesc cu responsabilitate misiunea. Poate am greșit că nu am comunicat mai mult, dar în sinea mea sunt împăcat că prin activitatea mea de aici, nu le-am înșelat așteptările celor ce au avut încredere în mine, iar pentru mine, faptele au fost mereu mai importante decât vorbele. Dacă ar fi să amintesc câteva dintre cele mai importante realizări mi-ar fi greu de ales, pentru că au fost multe, dar dintre cele ce mi-au adus multă satisfacție sufletească pot aminti câteva: Monumentul Marii Uniri de la Alba Iulia, care aștepta de 25 de ani să fie amplasat și la care am avut o contribuție hotărâtoare, în ciuda atâtor forțe ostile. Monumentul a fost inaugurat la 1 Dec. 2018, marcând astfel Centenarul Marii Uniri; recuperarea a trei lucrări excepționale ale sculptorului George Apostu, considerat după Brâncuși cel mai mare sculptor român, lucrări aduse din Liban de la fiul fostului președinte al Libanului, cu care am purtat o îndelungă corespondență, reușind astfel recuperarea lor și donarea către Centrul ”George Apostu” din Bacău; salvarea Muzeului Național Bran, o instituție care deține un patrimoniu extraordinar de valori ce au aparținut Reginei Maria, și care era pe punctul de a fi desființat, iar patrimoniul risipit între muzee, dacă nu interveneam hotărâtor pentru salvarea lui și găsirea celor mai bune soluții pentru ca brănenii să nu fie văduviți de acest patrimoniu și de o instituție de rang național, iar aceste valori să rămână la Bran, așa cum sunt sigur că și-ar fi dorit Regina Maria. Apoi nu pot să nu-mi amintesc de susținerea unor activități deosebite prin sprijin financiar din partea Ministerului, așa cum ar fi: recordul mondial de la Năsăud, de ziua costumului popular românesc, prin care s-au adunat la un loc cel mai mare număr de oameni îmbrăcați în costum popular. Apoi, reabilitarea podului de lemn de la Coșbuc, singurul care a mai rămas în această zonă a Europei, construit în stil tirolez susținut din fonduri de la Institutul Național al Patrimoniului precum și reabilitarea Castelului de la Posmuș ( Bistrița Năsăud) dar și multe alte obiective salvate prin fonduri financiare de la INP. Susținerea realizării unor lucrări de artă reprezentând personalități ce au avut un rol hotărâtor în realizarea Marii Uniri a românilor: Regele Ferdinand, Patriarhul Miron Cristea, Cardinalul Iuliu Hossu, Gheorghe Pop de Băsești, Alexandru Vaida Voievod, Vasile Goldiș etc. Restaurarea a numeroase obiective de patrimoniu ajunse in stare de colaps. Realizarea primei expoziții a României la cel mai important muzeu din Europa: Muzeul Luvru. De asemenea, am încercat să readuc la locul cuvenit patrimoniul cultural imaterial prin reactivarea programului ”Tezaur uman viu”, inițiativa UNESCO, ce nu mai funcționa de aproape doi ani. Astfel, prin Comisia Națională pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial, care și ea nu mai funcționa la sosirea mea la minister, și care a primit un nou mandat în 2017, am reușit să acordăm acest titlu unor oameni minunați, care de ani buni țin aprinsă flacăra tradiției și spiritului românesc. Am susținut finanțarea unor mari și importante manifestări culturale printre care amintesc: Festivalul Romanței Românești ”Crizantema de Aur” de la Târgoviște, unde după o absență de 10 ani, am readus Ministerul Culturii și Identității Naționale printre instituțiile ce susțin acest important festival și nădăjduiesc că cei ce vor conduce Ministerul vor susține includerea Romanței pe lista Patrimoniului Cultural Mondial – UNESCO. De asemenea, am sprijinit Uniunea Artiștilor Plastici din România la foarte multe acțiuni și proiecte pe care le-au derulat în acești trei ani. Sunt extrem de multe astfel de lucruri ce ar fi trebuit să le enumăr aici, însă spațiul acesta nu-mi permite. Ca să vă faceți o idee, in această peroadă în cabinetul meu au intrat un număr de aproximativ 10.000 de documente care au necesitat rezolvare. Oricum, plec de la Ministerul Culturii și Identității Naționale cu credința că am făcut tot ceea ce ținea de mine și că nu am dezamăgit. Desigur, loc de mai bine este întotdeauna și vreau să le urez celor ce vor prelua conducerea ministerului, SUCCES in activitate și dacă se poate și mai multe realizări. Am fost întrebat dacă regret ceva după această perioadă și am răspuns că nu. Dar acum spre final totuși am un mare regret, de fapt este o durere a sufletului. Aceea ce se referă la faptul că din denumirea ministerului a fost scoasă sintagma „Identității Naționale” si a rămas doar „Ministerul Culturii” în denumire. Pe cine oare a deranjat IDENTITATEA NAȚIONALĂ??? Vă las pe voi să ghiciți. Cine sustine oare acest Guvern și de ce-i doare sau nu pot suporta această sintagmă ce dădea un nume atât de cuprinzător ministerului? Știți desigur despre cone e vorba, dar am fost învățați ca Neam să plecăm fruntea mereu în fața străinilor ce au înjugat Neamul vremelnic… Păcat. Mare păcat. Se învârt în mormânt toți eroii Neamului nostru ce s-au jertfit pentru IDENTITATE. Dar, trebuie să privim cu Nădejde spre viitor. Și Nădejdea, noi suntem cei de care depinde. Să nu uităm asta.
    Tuturor celor ce mi-ați fost aproape, chiar și cu un gând bun, vă spun cu recunoștință, respect și prețuire un sincer MULȚUMESC!.”

    • Domnule Pugna, asta este „Romania normala” una plina ura si de rautate! Aici am ajuns pentru ca ne-am lasat ametiti de vorbe dulci si mieroase. Doar ca cei care fac asta uita vorba aceea „semeni vant culegi furtuna”! Acum acesti indivizi sunt pe val doar ca singura problema este ca valul intodeauna se sparge!

  • Ai facut parte si ati reprezentat un clan mafiot care a adus tara la sapa de lemn.,Pe cand colegii tai si au angajat nevestele si neamurile la stat pe salarii uriase si bonuri de vacanta,ceilalti au trebuit sa suporte inflatia si obrazniciile vostre la adresa statului de drept si a justitiei.Voi trebuia sa produceti bani (prin incurajarea economiei reale)si apoi sa cresteti salarii la bugetari si pensionari.Dar dl presedinte are nevasta la curtea de conturi,dl grasut (de la stres) din Sangeorz are nevasta la consiliu,dl Frent undeva la STAT,toti sunt neamuri si increngaturi(din presa adunate).Sa va fie rusine ca ati reusit in trei ani sa produceti o inflatie uriasa,sa imprumutati tara cu 30 miliarde de euro,bani care cu greu vor fi restituiti de o tara corupta si cu iz de economie bananiera!!Aceasta destabilizare a tarii (dupa parerea mea) a fost facuta si datorita incompetentei voastre ,dar mai mult datorita dorintei de a scapa de dosarele pe care la aveti in sertatele si pe rolul justitiei.
    !!(vezi dracnea,borcea,olteanu si de fapt toata ciuma rosie crescuta sub obladuirea lui iliescu)

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.