Actualitate

Alexandru Pugna, secretar de stat în Ministerul Culturii: ”Un ochi râde, altul plânge”

Interpretul de muzică populară Alexandru Pugna (55 de ani), din 2012 vicepreședinte al Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, a fost numit secretar de stat în Ministerul Culturii și Identității Naționale. Decizia premierului Sorin Grindeanu a fost publicată în Monitorul Oficial.

”Un ochi râde, altul plânge. Sunt onorat de propunerea făcută de premier, mă doare și sufletul că plec din Consiliul Județean. Pentru că o viață am lucrat în acest domeniu, al culturii, consider că la Bistrița în mare parte mi-am împlinit oarecum misiunea, în sensul că toate instituțiile de cultură pe care le-am avut în subordine la CJ au trecut prin schimbări semnificative. Biblioteca s-a mutat în casă nouă, s-a mai construit încă o clădire de la zero acolo, Centrul Județean pentru Cultură a mai primit o locație, Centrul Cultural Dacia, ansamblul a primit un autocar, deci s-au făcut investiții, la Complexul Muzeal suntem în plin proces de reabilitare. Merg să mă înham la muncă la minister, mă așteaptă o muncă enormă, știu. Mă tentează mai ales faptul că de acum ministerul va avea în titulatură și identitatea națională, partea aceasta mă interesează cu totul deosebit, a fost lăsată de o parte până acum. S-a făcut mult prea puțin pentru acest sector, cam aici aș vrea eu să muncesc. Vor fi proiecte pentru monumente istorice, care reprezintă neamul românesc. Patrimoniul cultural imaterial este o bogăție de care trebuie să avem mare grijă. Această desemnare o văd și ca pe un pas înainte în cariera mea, dar și ca pe o posibilitate de a sprijini județul și obiectivele sale culturale, și avem destule care au nevoie de sprijin concret”, a declarat Alexandru Pugna pentru Timp Online.

Scaunul de vicepreședinte 1 CJ rămâne astfel vacant, funcția urmând să fie ocupată, cel mai probabil, tot de un consilier județean PSD.

Alexandru Pugna, vicepreședinte PSD Bistrița-Năsăud, a candidat de două ori, fără succes, la Camera Deputaților, în 2012 și 2016, prima oară câștigând colegiul dar pierzând la redistribuire.

Alexandru Pugna (n. 14.11.1961, Căianu Mic), este absolvent al Facultăţii de Teologie Ortodoxă – secţia Teologie pastorală a Universităţii din Oradea – 2003. Master în Teologie, specializarea Istorie bisericească la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universităţii din Oradea – 2006. Master în Drept – Administraţie publică locală, la Facultatea de Ştiinţe Juridice a Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad – 2007. Este inițiator și organizator al Festivalurilor ”Pană de Păun” și ”Valeria Peter Predescu”, cu un rol hotărâtor în reînființarea Ansamblului ”Dor Românesc”. Aici CV-ul său.

37 comentarii

  • Intr-o țară normală, secretarii de stat, nu sunt numiți pe criterii poilitice.
    Intr-o țară normală, secretarii de stat sunt tehnocrati, şi ocupă acele functii, datorită profesionalismului si experienței pe care le posedă.
    Intr-o țară normală, secretarii de stat nu fac parte dintr-un partid politic.
    Intr-o țară normală, secretarii de stat rămân in funcție indiferent dacă țara este guvernată de PSD sau PNL.
    Chiar dacă partidele trec de la guvernare in opoziție, secretarii de stat rămân in functie. Intr-o țară normală.

    • Dacă vine vorba de tehnocrați dl Pugna e un adevărat tehnocrat pe partea culturala. Felicitări pentru numire

    • Ne-am lamurit cu tehnocratii, care nu se pricep la nimic… Intr-o tara normala tehnocratii sunt specialisti intr-un anumit domeniu, asa cum este Pugna in cultura, nu stele fara nume care nu stiu sa faca nimic, precum Ciolos & comp.
      Asa ca ciocu mai mic cu tehnocratii de pe la noi…

    • @cici
      Dacă dl. Pugna este un adevărat tehnocrat, cred că peste patru ani, când PSD o să piardă alegerile, cei care preiau puterea ar trebui să-l lase in funcție.
      @Zelea A.
      La Ministerul Culturii, DOAR MINISTRUL CULTURII ar trebui să fie politician.
      Restul celor care muncesc acolo, ar trebui să fie specialişti.
      In asa fel se asiguă continuitatea şi stabilitatea in minister. Cand vine alt partid la putere, nu schimbă tot aparatul administrativ. Schimbă doar ministrul.
      Eu nu am zis că ministrul ar trebui să fie tehnocrat. Subirdonatii ministrului.

    • Adriane, te ai gândit mult înainte sa zici ca PSD va pierde alegerile peste 4 ani? Eu zic sa te gândești de 2 ori ca s ar putea ca harta sa fie roșie vorba aia în totalitate.. peste 4 ani. Și atunci o sa le închidă ăstora care stau și comentează aici de rău PSD u.

  • asta ajunge sus (e asta pentru ca traieste din banii mei si era domnul Pugna daca era intr-un spectacol!!!) unde isi mai duce vreo 3 rude sau cunostinte , tot politic…. si dupa patru ani toti astia vor sa ramana in minister…pentru ca…asa fac toti!
    si se umple toate aceste ministere si insitutii de persoane angajate politic…
    si munciti prostilor si va platiti impozitele!!!!

    • Ai vazut CV ca pana in anul 2000 nici nu a trecut pe la scaoala?
      Unde e valoare?
      Unde cultura?

  • Vai de ea tara… toti care nu au avut un loc de munca si-l gasesc facand politica. Ce competente are sa ocupe asemenea functie, inafara de cantaret?

  • Se pricepe la cultura?? Adica doar muzica populara insemana cultura?? Ca nu l-am vazut sa promoveze altceva…aceleasi ansambluri populare jalnice, cu tot felul de manelisti, care vezi doamne, se numesc artisti…

    • Cand ma gandesc ca ministerul acela a primit in coada identitatea nationala imi trece prin minte minte altceva. Ne asteapta vremuri cu dacopati…

  • lasa cinema dacia sala de MUZICI POPULAIRE?
    pe mana cu-i ….el care a vrut ca tot cinema-ul sa poarte nume de artist popular?
    mno ii uram multe succesuri si sa faca acolo multe spectacole NUNTA lu nustiucare, etc

  • Atentiune gozeri. Voi estia care stati ascunsi, credeti ca sunteti mai elevati ? Pun pariu ca nici V. Goldis nu ati terminat, si in definitiv numai unul cu fac. la zi mai ii valoros in tara asta ?

    • Catre pinul negru putrezit !
      Pt functia de secretar de stat se impune ca respectivul sa fi urmat cursurile facultatii la zi si nu la fara frecventa , ca si majoritatea functionarilor publici numiti politic care au vrut sa urce in ierarhie si sa para mai destepti
      Sunt de genul generalului Oprea cu 20 de stele – niste analfabeti .

  • Va rugam sa nu parasiti functia !
    Acum pupincuristii din functionarime , din administratia locala , vor trebui sa invete numele unei alte persoane , care va va lua locul , pt ai adresa cele mai magulitoare laude – exact ca in perioada comunismului .
    Am trait experienta aceasta cu ocazia spectacolului organizat de Ziua Nationala a Culturii .
    Va multumim si pt momentul de la Biserica !
    Poate sa va ia locul d-ul Avram

  • O conditie pt ocuparea functiei de secretar de stat la cultura este aceea de a termina facultatea dupa 40 ani si ar mai fi aceea de a fi un apropiat al lui radu m.
    Daca d-na Pana Nu , macar Pugna Da

  • M-am lamurit si cu domnii cu faculatile la zi cat de bine stiu sa isi insuseasca banii publici. Baiul e altul. Chiar ei nu sunt in toate FACULTATILE (la cap)

  • Nu fiti rai!, o vorba din batrani spune ca e bine ca intr-o institutie sa fi prieten si cu femeia de serviciu daca ai ceva de rezolvat ca te ajuta. Sunt sigur ca Sandu nu o sa intoarca spatele la nici un bistritean indiferend de culoarea lui politica. Si te mai rog Sandule – Domnule ministru sa ai grija de Tezaur Folcloric de O data-n viata sa nu le pierdem, iar Lautarii de la Chisinau sa vina in formatie completa.Sincer cred ca acolo e locul tau lasa cainii sa latre si tu fa ca ursu adica meri mai departe Succes!

  • Dar ministerul acela are deja 4 secretari de stat si un subsecretar de stat. Chiar trebuie 5 secretari de stat? Serios, mi se pare ca sunt mult prea multi si 4. E o schema guvernamentala ultra incarcata….. ma uitam pe componenta guvernelor din tarile Ue … avem cea mai stufoasa structura. Si eficienta …. lasa de dorit.

  • Nu am auzit pana la data de 5 februarie a.c(cu ocazia inaugurarii monumentului Iuliu Maniu) sa ne fi spus biserica ortodoxa ca spiritualitatea romaneasca ar mai avea un al doilea plaman . noi stim si credem cu tarie ca amandoi plamanii credintei noastre sunt identici pentru ca ea este cuvantul lui Dumnezeu iar acesta nu se dezminte sau noi,credinciosii din Transilvania ,trebuie sa facem din nou loc unei credinte impuse, iar preotii ortodocsi care au fost impotriva revigorarii greco- catolicismului in randul credinciosilor din Ardeal dupa 1989 sa plece acum capul ca si cum atunci ar fi gresit? Eu nu cred ca s- a asteptat nimeni ca aceste spuse sa iasa din gura unui teolog ortodox care devenise deja un om de stat si al apararii identitatii nationale.

  • Inteleg ca Dl Alexandru Pugna e „omul potrivit la locul potrivit”,deci ce e…nepotrivit in asta ? Daca era la Finante,Sanatate,Interne,ar fi fost motiv de clevetire,dar omul e pe „brazda lui”.Felicitarile mele.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.