Sănătate

Alimente de primăvară pentru slăbit

Persoanele care doresc să slăbească își pot umple în acest sezon coșul de cumpărături cu zece alimente proaspete care combat depunerile de grăsimi.

Anghinarea – Avantajul anghinarei este că necesită o perioadă mai mare de mestecare, așa că este aproape imposibil să consumi prea multe o dată, după cum explică nutriționista Wendy Bazilian, unul dintre autorii cărții „The SuperFoods Rx Diet”. O singură anghinare medie conține numai 64 de calorii și 10 grame de fibre sățioase. Această plantă conține cinarină, o substanță care reduce în mod natural nivelul de colesterol. Singurul pericol este de a combina această plantă cu un sos gras, fiind preferabil să se înmoaie frunzele într-un dressing pe bază de iaurt.

Mazărea – O cană de păstăi de mazăre dulce conține numai 26 de calorii, așa că „le puteți mânca până vă înverziți”, spune nutriționista Amy Goodson, potrivit Mediafax. Pot fi incluse în salată sau consumate ca o gustare cu un sos cu un conținut scăzut de grăsimi.

Căpșunile – Dintre toate fructele, căpșunile, ca și zmeura, afinele sau murele, sunt cele mai bogate în antioxidanți și totuși cele mai sărace în calorii, fiind „prietenul cel mai bun” al persoanelor atente la siluetă, spune Goodson. O cană de căpșuni conține doar 49 de calorii și zero grăsimi, însă trei grame de fibre. În plus, cercetările au arătat că o dietă bogată în fructe din această categorie contribuie la combaterea efectelor nocive ale radicalilor liberi, printre care se numără apariția cancerului.

Sparanghelul – Un fir de sparanghel conține doar patru calorii. În plus, sparanghelul este o legumă bogată în apă, iar hidratarea corespunzătoare îmbunătățește metabolismul și ajută la arderea caloriilor pe parcursul întregii zile, explică Bazilian. Mai mult, sparanghelul are un conținut ridicat de vitamine A și C, benefice pentru sistemul imunitar, dar și de fitochimicale care previn cancerul. Bazilian recomandă prepararea sparanghelului la cuptor, timp de 10 minute, cu puțin ulei de măsline, sare și piper.

Coriandrul – Această verdeață de primăvară, care poate fi adăugată la orice, de la sosuri la salate, este o armă secretă, spune Bazilian. O jumătate de cană de coriandru proaspăt conține doar o calorie, deși poate fi presărat din belșug. Un studiu realizat la Virginia State University a arătat că anumite verdețuri și condimente, printre care și coriandrul, adăugate în mâncăruri mai grase au ajutat oamenii să slăbească, în medie, 10 kilograme într-un an.

Castravetele – O cană de felii de castravete conține 16 calorii. În plus, castravete este bogat în apă și fibre făcând mai puțin probabilă tentația de a mânca ceva gras, spune Goodson. Așa se explică rezultatele unui studiu recent realizat la Penn State University, care a relevat că salatele cu legume bogate în apă, precum castraveții, îi ajută pe cei care vor să slăbească să își reducă aportul zilnic de calorii cu 12%.

Ananasul – Se recomadă cel proaspăt și nu fructul la conservă, îmbibat în sirop îndulcit. Chiar dacă are un conținut ceva mai ridicat de fructoză, rămâne un aliment ușor. O cană cu bucăți de ananas conține 82 de calorii, fiind un desert preferabil înghețatei, de exemplu, spune Goodson. Totodată, ananasul este o sursă excelentă de bromelaină, o enzimă care reduce inflamația ce poate favoriza apariția unor boli ca artrita și cancerul. Bromelaina este de asemenea bună pentru digestie.

Avocado – Este mai bogat în grăsimi și calorii decât legumele obișnuite. O jumătate de cană de cuburi de avocado înseamnă 120 de calorii și 11 grame de grăsimi, dar este vorba despre grăsimea monosaturată bună pentru inimă, explică Bazilian. Avocado ajută organismul să absoarbă vitamine esențiale – A, E, D și K – și se digeră în mult timp, senzația de sațietate fiind mai îndelungată. Mai multe studii au arătat că dieta mediteraneană, în care grăsimea provine din legume ca avocado, este extrem de eficientă în menținerea siluetei pe termen lung. Bazilian recomandă înlocuirea brânzei și maionezei din sandviciuri și salate cu avocado.

Bananele – Pentru o gustare rapidă și sănătoasă, este recomandată o banană, care are în jur de 100 de calorii. Bananele pot fi adăugate în cereale, sandviciuri cu unt de arahide sau în băuturi răcoritoare din fructe pentru a le da mai multă consistență și aromă. Mai mult, bananele sunt bogate în potasiu, care reglează glicemia, și în vitaminele din grupa B. Este fructul ideal de consumat înainte sau după exerciții fizice, mai spune Goodson.

Nectarinele – Sunt foarte dulci, însă au numai câte 60 de calorii și multe fibre în coajă, care nu numai potolesc pofta de mâncare, dar și reduc colesterolul. În plus, studiile au arătat că aceste fructe sunt bogate în luteină și licopen, care reduc riscurile de cancer și boli de inimă.

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS