Social

Alin Seserman: ”Nu recomand DJ 151!”. Ce spune CJ

Consilierul municipal PNL Alin Seserman a notat pe Facebook că nu recomandă șoferilor să meargă pe DJ 151, deoarece au toate șansele să se aleagă cu parbrizul spart.

”Am mers la Cluj pe traseul Sigmir-Blăjeni. Auzisem că a fost remediată problema carosabilului. Recomand celălalt traseu fiindcă lucrurile sunt înrăutățite de fapt. Ai toate șansele să te întorci cu parbrizul spart. Tone de piatră se depozitează în afara drumului, creând colmatarea șanțurilor. Deci nu se aruncă banii degeaba, ci se creează alte probleme cu alte costuri. Nu e numai problema CJ BN, ci și a municipalității. Nu e nicio campanie electorală, cum vor interpreta unii. Vedem poze de la Budacu de Jos și din alte părți când strălucește asfaltul. Un manager adevărat merge să rezolve problemele și acolo face poze, nu cu foarfeca în mână la inaugurăriile unor investiții făcute de alții”, a scris el pe Facebook.

Într-un comunicat al Consiliului Județean, se arată că lucrările de pe sectorul de drum Sigmir – Blăjenii de Jos, care au constat în ”aplicarea unui tratament bituminos pentru a crește rezistența și perioada de folosire în condiții optime a sectorului amintit”, au fost inspectate de conducerile CJ și LDP: ”În ceea de-a doua parte a vizitei în teren, s-a inspectat sectorul de drum DJ 151 Șieu Odorhei – Lechința – Sărmășel Gară, limita cu județul Mureș. Acest sector de drum se prezintă într-o stare bună, deficiențele de construcție a tronsonului de drum fiind corectate. Pe ambele tronsoane de drum s-a făcut recensământul marcajelor și panourilor de semnalizare rutieră și acolo unde va fi cazul, acestea vor fi completate”. 

1 dj 151 iul 15 2 dj 151 iul 15 3 dj 151 iul 15 4 dj 151 iul 15

Recepţia lucrărilor la DJ 151 a avut loc în 7 august 2012. Valoarea totală a proiectului de reabilitare a DJ 151, km 45+810 – 126+712, limită judeţ Mureş – Bistriţa, a fost de 126,6 de milioane de lei, acesta fiind cel mai lung drum judeţean. El traversează 16 localităţi din cinci comune şi municipiul Bistriţa: Sigmir – Blăjenii de Sus – Blăjenii de Jos – Şintereag – Şieu Odorhei – Coasta – Şirioara – Chiraleş – Lechinţa – Vermeş – Sângeorzu Nou – Sânmihaiu de Câmpie – Zoreni – Budeşti – Budeşti Fânaţe – Ţagu până la limita cu judeţul Mureş.

Valoarea lucrărilor executate a fost de 79.839.027 lei, fără TVA. Lucrările de reabilitare şi modernizare au fost realizate de firma Romstrade. Unele dintre lucrări nu au fost terminate, altele nu au fost executate, iar CJ a executat scrisoarea de garanţie de 7,4 milioane lei a Romstrade pentru finalizarea lor. Aceste lucrări au fost scoase la licitaţie în patru loturi, fiind recepționate la începutul acestui an.

În reabilitare au intrat 77,002 km cu o suprafaţă carosabilă de 510,365 mp, 32 de podeţe şi 9.950 metri de parapet. Totodată, s-au consolidat 561 m de terasamente, s-a realizat un viaduct peste zona de alunecare, 14.443 m de şanţuri pereate, 1.440 m de rigolă carosabilă, 102.813 m de şanţ neprotejat şi s-au reparat 10 poduri. De asemenea, au fost prevăzute marcaje longitudinale şi transversale pe 3.508 m, 300 de indicatoare pentru semnalizare, 78 de borne kilometrice şi 702 borne hectometrice.

3 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS