Actualitate Recomandări

Alocațiile pentru copii se dublează. Ce spun Doina Pană și Daniel Suciu

Camera Deputaților a adoptat, în calitate de for decizional, proiectul de lege privind dublarea alocațiilor de stat pentru copii. Ca să intre în vigoare, legea trebuie promulgată de președintele Klaus Iohannis și publicată în Monitorul Oficial.

Legea votată prevede că alocaţia de stat pentru copii se stabileşte în cuantum de:

a) 600 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap

b) 300 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani

c) 600 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 ani şi 18 ani, în cazul copilului cu handicap

Majorările se vor aplica începând cu drepturile aferente lunii următoare intrării în vigoare a Legii bugetului de stat pe 2020. Guvernul a anunțat că își asumă răspunderea pe Legea bugetului de stat.

Deputatul PSD Doina Pană a comentat pe Facebook:

https://www.facebook.com/pana.doina/posts/2743753222312225

Deputatul PSD Daniel Suciu: ”Au nevoie copiii de alocații mărite? Evident! Ce am făcut? Le-am dublat azi în Parlament! Ce au făcut liberalii și oamenii lui Băsescu? Și-au scos cartelele de vot, ca suprem gest de lașitate și fugă de răspundere. Parcă mai deunăzi un distins deputat din Bistrița-Năsăud, Robert Sighiartău, ne spunea cât de importanți sunt copiii țării. Așa este, doar că a uitat azi și a fost doar un politruc care se ascunde în bancă. Copiii sunt importanți și când ești în opoziție și când ești numărul 2 al partidului aflat la guvernare. Și mi-am permis să îl amintesc în intervenția mea, pentru că argumentele de atunci sunt valabile și azi”.

https://www.facebook.com/108723169291363/videos/2490182574634877/?__xts__[0]=68.ARCG-WlI4BymOHOEYunvbRgBLYYMFVQnMIf-mrWfbVC9y5RIHuCKiJ13WxQxlw9YtlcBolKE0GZnactObC4iXkOzVOBFyjb-iZBcV_OV1lgp-fXAOycipyAk3GwNsZJRSbOb35xp6CmC0dEFULYrgEFbxmk3G3bb4Ix3TURF5KVNUFn-AmmrTdq1arqo5f_gHOT8-VEC_461ZhYZUe99Lv4GlsOez9ZAkWWjW_aRe0vsf-F5N7uH1ljbUNtyeP5dAFI4SpnMfuaBT34hrzrVnUwV9ZzRY8p0bitp8mspay_Nm4vXMUT5NVXBr2Kk3BCrXcjJDtV7gVotDkpiPNeXFqzruECpCNADatIE9A&__tn__=-R

18 comentarii

  • Ati reusit pe dracu sa va duca.
    N-o sa fie bani pentru astea decât daca va ia pe toti DNA-ul la verificat de averi nejustificate si o sa trebuiasca sa dati banii aia la buget.
    Data viitoare faceti-va si niste analize la cap, ca aveti probleme mari daca mai credeti ca lumea pune botul la basmele voastre.

    • 300 lei e foarte mult raportat la salariul minim net. Este 25% din salariul unui muncitor cu 2050 lei brut (1200 lei în mână).
      În ce țară europeană ați văzut alocații în valoare de 25% din salariul minim net?
      Alicatiile sunt de 10% din salariul minim net.
      Salariu 1.500 € – alocatie 150€.
      Nu 25% din 1500€, adicā alocatia nu e 350 € in vestul Europei.
      Nu este OKAY ca alocațiile să fie 300 lei. Salariul minim net din România nu este de 3.000 lei, adică de 10 ori mai mare.
      Un lucru e sigur. Alocațiile vor rāmāne la 300 lei in următorii 5 ani.
      Nu le vai mări nimeni. Se vor mări cu indicele inflației, un 4% pe an.
      Adică cu 12 lei în 2021.

    • RUȘINE Robert Sighiartău !!!
      RUȘINE Ionuț Simionca !!!
      Astăzi ați dovedit fariseismul, demagogia și minciuna pe care le promovați de ani de zile în spațiul public.
      Prin faptul că azi nu ati votat dublarea alocațiilor la copii noștrii ne-ati dezamagit profund pe toți cei care creștem copii.
      Mi-e silă de așa politicieni!

    • Au dublat-o si cand au fost ei, pentru ca facuse Roby ca toate visele =))

      Haideti, nu mai fiti asa de incrancenati! Bucurati-va pentru copii si bucurati-va pentru ca Werner o sa blocheze legea vreo cateva luni. Nu va rezolva nimic daca o va bloca, pentru ca daca e specificata data, atunci se dau retroactiv.

      Werner s-a dus zi la un orfelinat sa vada cum mai merge piata, poate vrea sa se apuce iar de „meditatii”.

  • Ce ați reușit (…)! vă pasă vouă de copii cum îmi pasă mie că plouă în Madagascar. Este încă o idioțenie marca lepra psd. toate aceste costuri le plătim noi toți, cei ce ne achităm dările către stat, nu voi, hoților. Toate pomenile acordate se vor plăti din împrumuturi, cum ați făcut-o și voi, fă. În ritmul acesta ne vom scufunda, poate asta este și dorința holerei psdiste. Alocațiile abia au crescut la începutul anului, foarte bine că s-a întâmplat atunci, oricum nu mai fuseseră crescute de multă vreme, dar acuma ce justifică această creștere, iresponsabilitatea unor nătărăi care-și bat joc de țară și de stabilitatea acesteia. Fă, barco, ți-a comunicat cineva, copiii nu votează, iar părinții lor, în marea lor majoritate, vă dau cu flit. Unde îi uraaa, tanti incultă, ați mai bătut un cui la povara fiscal-bugetară lăsată în urma pârjolului lăsat de voi, prin toate guvernările inepte, incompetente și habarniste. Susțin creșterea alocațiilor celor mici, dar nu mizeria servită de niște politicieni inapți, care nu luptă pentru interesul țării, ci pentru devalizarea și jefuirea sa. Fă, planto, 3 ani cât ați guvernat catastrofal această țară, de ce nu ați crescut alocația celor mici? Atunci nu era o prioritate pentru voi, iar acuma a devenit brusc. Eu sper ca PNL-ul, dacă se poate, să amâne intrarea în vigoare a nebuniei promovate de voi, nu din interesul celor mici, ci pentru plata unor polițe inconștiente și iresponsabile. Încă odată se dovedește, singura ieșire din balta în care mustim, sunt alegerile anticipate. Cu actualul Parlament, cu specimenele aflate în structura acestuia, dispuse să dea foc țării fără niciun giudeț, nu se poate construi absolut nimic. Ba dimpotrivă, situația economică a țării, și așa în piuneze, se va agrava și mai tare, prin toate dublările de venituri votate de niște asasini economici. (…)

    • Pentru copii niciodată nu s.au găsit bani in rest pe tot tipul de prostii au fost găsite surse de finanțare. România are printre cele mai mici alocații pt copii din U.E. așa că din diminuarea pensiilor speciale ale magistraților și parlamentarilor se va găsi resurse pt creșterea alocațiilor, cred că le mai și rămâne la buget. Copiii merită mai mult deși din luptele politice ei au pierdut aproape de fiecare dată.

  • (…) Daca se baga DNA-ul si ANAF-ul in voi si va confisca averile, se pot tripla alocatiile la copii si se pot dubla pensiile mai mici de 2.000 lei.
    Daca te vad pe strada iti dai seama ca iti iei niste huiduieli !

    • Nu am zis ca Roby a facut ca toate visele sa se mareasca atunci? Roby, supranumit si Roby Alocatie.
      Haideti sa nu mai fim rautaciosi si sa ne bucuram pentru copii, mai ales ca suntem in prag de sarbatoare! Cei care locuiesc in container vor incasa din alocatii vreo 3300 de lei. 🙂 Uite cum a iesit soarele si pe strada lor. Vezi ca pana la urma toate se rezolva? Nu inteleg cum a putut Roby Alocatie sa fie atat de rautacios chiar in prag de sarbatori si sa nu voteze marirea alocatiilor. =))

      Surse de finantare se gasesc, pot lua de la servicii si din pensiile speciale. Pot taia un pic si din banii de vacante de la Cotroceni. Se gasesc surse chiar si pentru inca o dublare.

  • Bai haimanale iresponsabile,de unde aveti voi bani?Din imprumuturi pe cate le vor plati cei la care le dati alocatii?Vai de tara asta ciumata si rosie!!O sa sufere si copiii si batranii!!

    • nu se poate dezvolta o tara in lumea asta – adica nu am vazut una fara imprumuturi masive

      romania are 3000 usd datorie pe cetatean – ungaria si polonia cate 13.000 usd – italia grecia si belgia cate 40.000 – slovenia 18.000 usd -germania franta si olanda 30.000 usd – america sua si japonia cate 70.000 usd https://en.wikipedia.org/wiki/Government_debt

  • Spune-au bătrînii că atunci cînd se sfădesc boierii,domnitorii,atunci o duce bine poporul.Clar că îi doare la bască pe toți politicienii, de copii ,alții decît a lor.Anul trecut tot așa fratele Roby era încîntat că le-a tras-o pesedeilor și a reușit și cu votul unora de la ALDE și PSD să introducă un amendament la Legea bugetului prin care dubla alocația copiilor.Amendament nevotat de Suciu,Pană,Deneș și Simionca că vezi doamne nu sunt bani.Azi după principiul ,,no amu e rîndu nost”au venit pesedeii cu dublarea alocațiilor și jubilează …no v-am tras-o” Din fericire și atunci și acum și-au tras-o politic unii altora dar au cîștigat unele familii necăjite cu mulți copii.Dacă doar cîteva zeci de mii de familii care trăiau de pe azi pe mîine,in urma acestor șmecherii politice trăiesc mai bine,înseamnă că tot răul spre bine.Unii zic că nu vor fi bani,dar am văzut că primele măsuri prin care statul„sărac” a renunțat la cîteva miliarde de Euro in favoarea multinaționalelor,nu au fost contestate.Acești bani ,mulți,puțini care ajung la familii cu mulți copii,o mare parte din ei merg la stat prin TVA la produsele care vor fi cumpărate,iar o parte tot la „bietele multinaționale”prin lanțul lor de magazine,așa că lăsați-o mai ușor cu ,,de unde bani” că are balta pește cînd e vorba de furat unii.
    PĂREREA MEA!

  • Mărirea alocației acum un an a fost binevenită.
    Atunci alocatiile erau foarte mici, parcă 84 lei și nu fuseseră mărite, actualizate ani buni de zile.
    Probabil că și salariul minim net în 2015-2018 era în jur de 840 lei.
    Intre timp au crescut salariile pensiile iar alocatia era tot de 84 lei.
    Au dublat alocatia la 150 lei, adică la 10% din salariul minim net.
    NU POTI să dublezi ceva, an de an! Nici alocații, nici pensii, nici salarii!
    Să ajungi de la 84 în 2018, la 150 în 2019, la 300 lei în 2020 și la 600 lei în 2021!
    De la 84 la 600 în trei ani ! ?
    600 lei e alocatia in Danemarca, țară cu un PIB pe cap de locuitor de 60.000 €.
    Ei își permit să dea alocație de 600 lei de copil.
    PIB-ul României pe cap de locuitor e de 13.000 €. Și atunci nu ar trebui ca alocatia să fie de 130 lei?
    Era bine cum era înainte: 150 lei.

    • Nea caisă,e usor să dai sfaturi cînd ai burta plină,e mai greu cînd chiorăie mațele goale de foame.Dacă tu crezi că pentru un copil 60 de Euro pe lună e mult,sau 120Euro pt un copil cu handicap,înseamnă că ori ești prost…ori ești prost.Tot așa au considerat și austriecii anul trecut, că pt copii a căror părinți muncesc in Austria și sunt din România ,200 de euro e prea mult și au redus alocația copiilor români la 84 euro.Bine că resursele noastre ,petrolul,gazul,pădurile din România sunt bune,dar românii și copiii lor nu .Ia mai mereți in patina mea de șmecherii și vedeți-vă de treburile voastre acolo unde trăiți.
      PĂREREA MEA!

    • Bravo națiune!
      Dați-i plusuri unuia care îi face pe alții prosti, li se adresează cu “nea caisă”, du-te-n patina mea”. Tot el i-a zis domnului Bălan că îl agață în copac!
      Dacă voi apreciați un astfel de limbaj, spune totul despre voi.
      2. Nea Ion este o persoana care trădează încrederea oamenilor:
      Ai încredere in el, ești sincer, îi spui că locuiești in străinătate, iar el folosește aceasta destăinuire împotriva ta!
      Ai încredere in el, ii spui ca tata tău a fost Procuror, iar Nea Ion zice” bine ca mi-ai spus” i sa folosesc aceasta informație împotriva ta.
      Mai Nene Ioane, in tine nu poate avea lumea încredere.
      Îti zice cel mai bun prieten că soția l-a înșelat, iar tu in gândul tău zici, “bine ca mi-ai spus” o sa folosesc aceasta informație împotriva ta”.

      Crezi că eu am scris ca locuiesc in Danemarca, ca să mă ataci tu pe mine? Sa-mi zici sa-mi văd de treburile mele pe acolo pe unde trăiesc?
      Mi-ai trădat încrederea.
      You have betrayed mu trust.

    • Sa puna mana sa nu mai dea ajutor sociale la alti care poate sa muncească cum a arata la televizor din ce trăiți din ajutor sociale si erau buni pentru munca dar e Bani bine sa vina bani de la stat in loc sa ai trimita la munca sa le taie ajutorul sociale la uni ca nu merita eu am 2 copii si cu alocația care ne da statu nu imi ajunge decat pe lapte si pemparsi ai restu copilul ce face rusine sa va fie un guvern de cacat faceti ceva ca si copii au dreptul nu numai pensionari si cei care primesc ajutor sociale degeaba care sunt in stare sa muncească si sta sa le vina ajutorul si sta la cârciumă

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Adrian C. Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS