Recomandări Timp de gândire

Alt audit gratuit pentru Primăria Bistrița. De personal, evident

Am aflat așadar că Primăria Bistrița nu va mai lucra cu firma ”de succes” din București cu care a semnat un contract pentru audit financiar și de personal pentru că managerul acesteia ar fi implicat într-un dosar de cercetare penală. Foarte frumos până aici, dar întrebarea este în baza cărui articol de lege sau a cărei clauze din contract e reziliat contractul deja semnat.

Așa cum bine se știe, un om cercetat sau chiar inculpat nu este unul condamnat și se bucură de prezumția de nevinovăție până la o sentință definitivă și irevocabilă. Dacă legea i-a permis să desfășoare în continuare activitate în domeniu – și vedem că este activă firma pe SICAP și semnează contracte în continuare – atunci înseamnă că Primăria Bistrița este bună de plată într-un eventual proces pe care îl va deschide această firmă care are contractul atribuit.

În consecință, departamentul juridic al Primăriei Bistrița – care ar fi trebuit să tragă rapid un semnal de alarmă – este fix degeaba. Iată ce audit rapid fără niciun fel de cost suplimentar puteți face fără să apelați la alți inculpați. Trebuie făcută curățenie de la primul până la ultimul jurist din Primăria Bistrița, pentru că au dat dovadă de o incompetență crasă. Dacă tot i-ați păstrat ca pe niște specialiști în urbanism și în toate, atunci imputați-le costurile cu acest contract și cu judecata. Au de unde plăti fiindcă salariile lor sunt extrem de mari. Ia uite câți aveți acolo: 14. V-ar rămâne bani la buget cât să plătiți un avocat bun și să nu mai faceți asemenea gafe impardonabile.

La achiziții mai aveți vreo 7, dintre care doi șefi. Un pic de trecere a ”superiorilor” la ”inferiori” nu cred că ar strica, mai ales la ce caiet de sarcini în doi peri au făcut ei, drăgălașii.

Eu, una, aș trimite acasă în primul rând așa-zișii consilieri. A fost o greșeală, aș putea zice fatală, ca, dintre cei patru sfătuitori ai primarului nou în funcție, trei să fie neexperimentați. Nu au lucrat niciodată în administrație și sunt folosiți pe post de poz(n)ași și postaci.

Au gafat iremediabil în subiectul firmei de audit încercând un război cu presa, ceea ce un politician experimentat nu ar permite niciodată niciunui colaborator apropiat. Era de datoria lor să vină cu informații corecte, cu sfaturi pentru luarea unei decizii bune ca să nu aibă niciun ziarist motiv de scris ce prostie au făcut ei, plătită cu bani publici.

Sfătuitorii aceștia, în schimb, se aude că fac pe șefii prin Primăria Bistrița, iau decizii ca și cum ar fi ei înșiși primari, agasează funcționarii prin birouri, inventează reguli și se ocupă cu batjocorirea publică a unora, sau cel puțin asta cred ei în cercul lor strâmt. Parcă-i aud cum zic ”le-am tras-o” la unii și la alții pe Facebook. Bucuroși când le iese câte una de-asta, sar repede cu like-ul de prin mașinuțele Primăriei cu care se plimbă ei prin oraș și mai opresc și pe interzis, șmecherașii. Ședința foto e mai veche, de la începutul mandatului irosit până acum, când tupeul era în faza incipientă. Ultima postare a ”consilierilor” a demonstrat că au ajuns pe culmi. Pun pariu că azi opresc în mijlocul intersecției, că doar sunt în BIS.

Le-aș reaminti băiețașilor proactivi că sunt plătiți cu bani publici, de la buget, și nu de partid, că mașina e a orașului, nu a PNL, că ei ne slujesc pe noi, nu invers, că noi le plătim salariile, nu ei nouă.

Chiar dacă e un om de treabă și nu cred că are ceva în comun cu cei trei pomeniți, al patrulea consilier trebuie trimis și dânsul acasă, pensionar fiind. Bistrița nu a făcut nu știu ce progrese când era dânsul primar. Ba dimpotrivă. Este la o vârstă la care omul trebuie să-și mai vadă și de grădină și nepoți și să lase în pace administrația la care, oricum, nu s-a priceput prea bine nici când era în putere.

În jurul edilului șef trebuie să fie oameni specializați în drept, în domeniul economic și tehnic, profesioniști, oameni capabili să facă lucrurile legal și corect și să îndrepte orașul în direcția bună. Până în acest moment este evidentă absența lor. Sunt deja trei luni de mandat irosite în care alți edili liberali din alte orașe au luat decizii ferme, au pus lucrurile în ordine, au schimbat direcția greșită.

Bistrița, cu sfătuitorii din jurul primarului, nu numai că nu a făcut niciun progres, dar pare chiar că regresează.

45 comentarii

  • da bine,ti ai gasit sa faca astia ceva,chiar credea cineva asta?se vede o schimbare ceva?pare turc sa fie un bolojan?rahatii de dezvoltatori lucreaza la -10 grade,ceva lucrari noi de apa si canal se vad prin oras?

  • Mare dreptate ai, incompetenta sub multe forme platita cu bani grei de bistriteni. Restructurare… suna bine dar pe cine cu cine ca toti sunt o apa si-un pamant de la primul sef la ultimul muncitor. Oare cui din primarie nu-i convine situatia si va face ceva? Cred ca nimanui.

    • Dar ce experienta in administratie a avut Florin Moldovan teologul cand a fost pus administrator public al judetului? Sau Bradea cu Metropolis, cata administratie stia cand a fost angajat consilierul lui Cretu ca sa lucreze pentru imaginea lui Niculae? Oamenii din primarie sau CJ nu v-au auzit sa deplangeti lipsa lor de competenta, la fel cum nici pe cea a fratelui lui Radu Moldovan, uns director mare la Aquabis fara vreun gram de experienta.
      Conform legii, consilierii primarului sunt angajati dupa un singur criteriu: INCREDEREA PRIMARULUI. In rest, el stie ce nevoie are de ei si ce-i pune sa faca.

    • @ Macarie, conform legi de bun simț consilieri primarul nu trebuie să fie niște pupincuriști de partid cretini.

  • printre formularele care trebuie anexate ofertei este unul prin care declara nu face obiectul unei cercetari sau condamnari penale, conf. art. 165 si 167 din Legea 98/2016, deci a mintit in declaratii!

    • Dacă noi am găsit pe internet niște informații care au ridicat niște semne de întrebare legate de istoricul acestei firme, atunci înseamnă că erau la îndemâna oricui. Dacă ar fi dat o simplă căutare pe Google, și juriștii Primăriei ar fi putut observa că ceva nu e în regulă, nu credeți? Nu era de datoria lor să semnaleze situația? Sau li s-a spus cumva ”e decizia luată”?

    • credeti ca primarul nu astiut ca firma nu e in regula?
      a stiut, dar fiind la inceput de mandat credea ca trece neobservat!
      despre angajati? nimic de spus!
      angajatii cred ca decizia primarului e cea mai buna si stie el de ce!!!!
      asa ca …nici ei nu au nimic de spus!

    • Parcă una din diplomele lui Turc este de jurist :o) dacă țin bine minte este aia obținută (…..) la fabrica de doctorate aiurea A. Cuza. :o)

    • Asteptand la ghisee si cerandu-mi tot felul de acte contadictoriii m-am hotarat sa merg la director sa ma lamureasca…. era singur in birou, liniste deplina in jurul lui …i-am explicat despre am constatat dupa care imi da niste explicatii foarte proaste, chiar mai slabe decat angajatele de la ghiseu!
      Am plecat bombanind de una singura!
      1 inca o institutie care da bani degeaba la angajati
      2 cand directorul e singur in birou nu insemna ca totul merge foarte bine in acea institutie ci nimeni dintre subalterni nu are nevoie de sfaturile lui ptr ca nu se pricepe!
      3 asa va fi si la primaria bistrita …mediocritate pe bani multi! (coada de la primarie de acum e doar pentru semnatura!)

  • Ce păcat… ca santeti cam singura care pune punctul pe „i” ! Juridicul din Primărie este exact asa cum l-ati descris ! Ma intreb : oare nu vede nimeni din cei” sus pusi” ,sau mai bine zis „alesi” …situația reală? Predomină incompetenții pe toate palierele! Va felicit si va doresc succes!

    • Doamna Cristiana,
      Sa va spun cum stau lucrurile concret la primarie, pentru ca nu ar trebui sa fie secretizat nimic. Toti sefii fara nicio exceptie stau la rand la usa biroului a doi dintre consilieri, asteptand sa intre cu hartii la primar la semnat, cu diverse dosare, sau asteptand dupa unele semnate deja. Binenteles ca stau acolo ghiocei toti sefii, astfel ca niciunul dintre ei nu intra pana cand consilierii primarului nu isi dau ok- ul, normal ca toti sunt luati la 11 m, si normal ca niciun sef nu indrazneste sa riposteze, ca nu cumva scaunul sa le zboare, sau unii dintre ei tin cu dintii atat de tare de acel scaun astfel incat accepta umilinta maxima din partea celor doi, vorba vine consilieri, doar ca toti actualii sefi sa isi mentina functiile.
      In mod categoric acest primar nu doar ca nu va fi la nivelul celuilat deja plecat, de care toata lumea se saturase pana peste cap, dar va fi de departe cel mai jalnic primar pe care acest oras l-a avut. Este catastrofal pentru ca experienta lui nu difera mult de cea a consilierilor pe care si i-a angajat.
      Ati putea sa mergeti sa-l vizitati intre orele 10-12, ocazie cu care ati vedea sefii cum stau proptiti tot unul si unul la usa primarului, dade dade i-a pofti inauntru.
      Cam asa stsu treburile….

    • dupa un caz real…
      unul dintre consilieri care detine un bn!w negru cu care s-a plimbat turc in campania electorala , la trei zile dupa alegeri, cand turc deja era primar….IMI TAIE CALEA PE CENTRU ci parcheaza in fata mea, foarte deranjant, atunci mi-am zis…..e clar…ASTA DEJA SE CREDE primar!
      si culmea….CHIAR E PRIMAR!
      PRIMARU…PW….LII!!!!

    • Iti imaginezi ce consilier si-a luat primaru?
      Ca atata tinere de minte nu are ca nici pe unde isi taraie curul nu tine minte de a trebuit sa -si i-a masina cu memorie in scaune!

  • Doamnă Sabău iarăși ați reușit un articol extraordinar de bun.
    Cine sunt cei 4 consilieri ai primarului că ei nu am auzit de ei, nu sau remarcat cu nicio inițiativă bună pe care eu să o pot băga în seamă și astfel să pot reține numele consilierului?

    • @pescaru, Bălane parcă trebuia să stai ascuns la cabana ta de la munte acum văd însă că postezi sub pseudonim ;o)

    • corect pescarule, si eu imi doresc sa dispara ala ….slanin.. unsu…. adica incompetent ce si spune jurist…nu a fost in stare sa verifice niste banalitati de hartii

    • @ Ionel, Cine să meargă la răcoare ? Consilierul să meargă la răcoare ? Că io nu am înteles

  • Sa vedem numa cum o sa raspunda juridicul fata de pozitia luata si acordul dat fata de mincinunile din Cf pe Piata Centrala unde apar in inscrisuri curti, constructii, si anexe in loc de spatii verzi. Falsuri in acte si declaratii cat incape la fostii edili secondati de juristi, urbanisti care au tinut isonul lui Cretu.

  • mama ce dau comunistii din primarie la minusuri. sunt pe baricade incompetentii. societatea romaneasca de la buget au ramas cu orientare clara comunista, nu conteaza cine plateste, doar in privat oarecum s-au schimbat lucrurile si gasim o urma de capitalism. la stat doar trebuie sa te faci ca muncesti, timpul trece salariul vine noi cu drag muncim ! asa ca cine sa raspunda pentru praduirea banilor publici ? never .

  • Jiji – ti-o bag tie daca vrei si crezi ca te ajuta .numai ca mai sunt si alti ecologisti care scriu si asta nu inseamna ca toti sunt Balani.

  • Din ce am inteles eu (daca am inteles ceva?) vina mare ar apartine juristilor care ar fi trebuit sa atraga atentia ca nu e bine sa se atribuie un asa contract unei firme de audit , aflata intr-o anumita situatie delicata , in legatura cu cinstita lege. Apoi tot juristii ar fi de vina si ca s-ar fi renuntat la contract (dupa ce a fost incheiat). Si ar mai fi de vina si cei patru sfatuitori (trei juniori si unul septuagenar , chiar daca era trecut prin toate sforariile politichiei). De fapt stimata d-na Cristiana Sabau , ce te faci daca primesti un anumit telefon prin care ti se cere CEVA si ti se reaminteste ALTCEVA ? Din punctul meu de vedere nu Primaria Bistrita a gasit firma Prim Audit ci UN MARE NECUNOSCUT a gasit de lucru pentru firma ,”tomnai” la Bistrita . Asa ca , nu juristiI sunt de vina si nici consilierii. (Ce sa faca bietii oameni , au si ei familii de intretinut!). Iar d-l Turc are si dansul scuzele sale pe care o sa ni le destainuie atunci cand va iesi din politica. Pana atunci trebuie sa acceptati ca partidul are nevoie de bani si cum se pot ei obtine cel mai usor ? Printr-un autit ” EXTERN” , bineinteles ! Este un punct de vedere care nu micsoreaza cu nimic valoarea articolului si punctul de vedere al autoarei.

  • Culmea lu’ auditu’
    – – –
    Să stai cocoțat o viață-ntreagă doar peste bugetari și, când în sfârșit ți se oferă ocazia să arăți ceea ce-ai învățat, tu să n-ai habar cu ce se ocupă 14 juriști din subordine.

  • Doamne cat poate fi de actual marele Caragiale!
    „Tradare sa fie, daca o cer interesele partidului, dar sa stim si noi! ” si binenteles
    „Din două una, daţi-mi voie: ori să se revizuiască, primesc! Dar să nu se schimbe nimica; ori să nu se revizuiască, primesc! dar atunci să se schimbe pe ici pe colo, şi anume în punctele… esenţiale…”

  • Concluzia editorialului este cât se poate de clară: „Sunt deja trei luni de mandat irosite în care alți edili liberali din alte orașe au luat decizii ferme, au pus lucrurile în ordine, au schimbat direcția greșită”. După depunerea jurământului de primar al Bistriței pe 22 octombrie, 2020, Ioan Turc a trecut la eliberarea străzilor orasului de struți și mere de plastic dar din păcate lucrurile s-au oprit aici desi dupa cele trei mandate ale lui Ovidiu Cretu mai sunt multe de făcut pentru a scăpa Bistrita de toate tembelismele care au adus orasului faima de „Caracalul Ardealului”. Pentru corectarea acelor aberatii si aducerea orasului la normalitate nu e nevoie de vre-un audit. Poate chiar și cei patru „consilieri” ai primarului Ioan Turc in loc să acclereze trecerea la actiune sunt mai degrabă o frână.
    Cel putin 3 dintre consilieri nu prea se stie ce hram poartă.
    Singurul dintre consilierii lui Ioan Turc, care are ceva experientă admimistrativă este fostul primar al Bistriței – Vasile Moldovan.
    Reamintim că în mandatul acestuia au fost aduse la Bistrita doua firme cu capital strain si anume Leoni si Roseyarns. De asemenea tot în mandatul lui Vasile Moldovan strada Liviu Rebreanu, a fost amenajată ca spatiu pietonal, cu fonduri de preaderare la UE. Apoi au fost reabilitate 36 de strazi aproape simultan. Tot atunci se construieste cartierul ANL Subcetate, se finalizeaza Scoala Generala nr.6, se reabiliteaza interiorul primariei, si se construieste Capela de pe strada Tarpiului. Dupa cel de-al doilea mandat, Vasile Moldovan a devenit şeful serviciului de proiecte cu finanţare internă şi internaţională din cadrul Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, unde in calitate de director de proiect cu finantare europeana (POS-Mediu) a coordonat executia si finalizarea constructiilor pentru Sistemul de management integrat al deseurilor din Judetul Bistrita-Nasaud, primul de acest fel din tara.
    In sfârsit nu trebuie uitat că Ioan Turc a fost o perioadă viceprimar în timpul, mandatului de primar al lui Vasile Moldovan.

  • Doua persoane trebuie zburat… Și primăria va funcționa infinit mai bine… Secretarul G… Și inspectorul S… Doamne ajuta.

  • eu cred ca Turc nici nu i-a intrebat pe juristi dacă firma de audit e buna, le-a dat-o servita, decizia au luat-o probabil Turc, Peteleu, Hangan. La urma urmei Turc este juristul sef care a fost în fruntea Reg. Comertului, ar trebui sa știe mai bine decât oricine cum se verifica o firma

  • Ameliu blocaru, iti cam stau in gât astea doua
    .Sigur celelalte va satisfac dorintele.
    Doamnelor, nu mor caii cand vor câini.
    Se stieeeeee.

    • Lasati doamna M.
      Atata timp cat esti sefa la sindicat nu te „zboara” nimeni!

  • Am auzit că nu le mai suportă nimeni… Nici angajații nici sindicaliștii… Măcar celelalte doamne respectă legea… Respectă PUG bun… Nu ăla din arhivă.. Pe care nimeni nu l-a văzut… sau scos… cu cerere… Doar secretar G și inspector MS.. și Peteleu… De unde au avut planșele afișate în holul primăriei… Le-au găsit pe jos în fața primăriei!! Știu.. Se știeeeee…

    • Care sindicaliști? Mai sunt doar câțiva și as pers, până și or da și aceștia seama cine este doamna M și cum se folosește de ei, mai este puțin.

  • Daca vrem sa privim cu seriozitate lucrurile,trebuie sa recunoastem ca situatia nu este deloc roza!! Au trecut trei luni,in care deobicei se face o intrare trimfala pt noua administratie.Dar nu avem cu ce ne prea lauda.Am asteptat sa vedem puse in practica cate ceva din experientele Clujului sau Oradiei,Nu am vazut mai nimic,Am fi vrut ca lucrurile sa se petreaca la vedere si constatam tot felul de alegeri peste alegerile oficiale.De ce trebuie conslieri de taina,cand avem 23 de consilieri alesi?De ce trebuie facut audit cu 40000 ,,,cand dupa 3 luni de zile se poate hotari de primar si consilierii alesi organigrama Primariei Totul la vedere,fara pile si influente politice.Totul e sa ai curaj si sa vrei!

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui ecologistul Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS