Actualitate

Amenzi de peste 110.000 lei date de polițiștii rutieri. Bărbat reținut

În week-end, polițiștii de la ordine publică și rutieră au acționat în tot județul cu efective mărite. Totodată, la acțiunile desfășurate au participat și polițiști de la investigații criminale, economic, acțiuni speciale, dar și jandarmi și polițiști locali.

Polițiștii Serviciului Rutier și de la celelalte structuri rutiere au acționat în Bistrița-Năsăud pentru depistarea conducătorilor auto aflați sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive. Totodată, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Bistrița și din cadrul polițiilor orășenești au acționat pentru asigurarea climatului de ordine și siguranță publică, în zona unor localuri publice, fiind verificate discoteci și cluburi, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Astfel, au fost legitimate peste 760 de persoane și controlate în trafic aproape 550 de vehicule. Au fost efectuate peste 200 de testări etilotest și drugtest, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate peste 380 de sancțiuni contravenționale, în cuantum de peste 113.500 de lei. Totodată, au fost reținute 31 de permise de conducere și 6 certificate de înmatriculare. Pentru nereguli constatate la operatorii economici verificați, au fost aplicate sancțiuni de peste 11.000 de lei.

În această dimineață, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat de 37 de ani din Tureac, cercetat pentru infracțiuni rutiere. Acesta a fost dus în arestul IPJ Bistrița-Năsăud, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița cu propunerea de arestare preventivă.

În fapt, în seara de 9 iulie, un bărbat de 63 de ani a sesizat prin 112 faptul că a fost implicat într-un accident rutier. La fața locului, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului au constatat faptul că accidentul s-a produs pe Drumul Național 17, în localitatea Tureac, fiind implicate două autoturisme.

Totodată, a fost identificat și celălalt conducător auto implicat, respectiv un bărbat de 37 de ani, din Tureac, care emana halenă alcoolică și care a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, a fost condus la spital pentru a-i fi prelevate mostre biologice de sânge, în vederea determinării cu exactitate a alcoolemiei. Totodată, în urma verificărilor efectuate, s-a constatat că bărbatul de 37 de ani nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Cercetările continuă pentru săvârşirea infracţiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere și sub influența alcoolului.

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS