Actualitate

Valutiștii din piețele bistrițene, amendaţi de poliţişti. Ce sume s-au confiscat

”Având în vedere că ne aflăm în perioada premergătoare sărbătorilor de iarnă, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice intensifică acțiunile specifice, menite să asigure un climat optim de siguranță și legalitate a mediului de afaceri”, informează IPJ Bistrița-Năsăud.

Astfel, în 6 decembrie, în zona piețelor din Bistrița polițiștii de investigare a criminalității economice împreună cu cei ai Serviciului de Acțiuni Speciale au desfășurat acțiuni pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale din domeniul schimbului de valută.

În urma controalelor și a verificărilor de specialitate efectuate, polițiștii au aplicat sancțiuni contravenționale în valoare de 5.000 de lei și au confiscat numerar în sumă de 70 de euro.

Polițiștii vă recomandă să efectuați schimburi valutare doar în locuri autorizate.

Polițiștii au depistat un bistrițean urmărit international de autoritățile din Germania pentru săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit de droguri

Poliţiştii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistrița-Năsăud au depistat un bărbat de 44 de ani din Bistrița, care era urmărit internațional.

Pe numele celui în cauză, autoritățile judiciare din Germania au emis un mandat european de arestare, pentru comiterea infracțiunii de trafic ilicit de droguri.

Pentru depistarea bărbatului, poliţiştii au beneficiat de date şi informaţii suplimentare, obţinute prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române.

A fost prezentat Curţii de Apel Cluj, care a emis împotriva acestuia mandat de arestare pentru 30 de zile și a fost încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Bistriţa-Năsăud, pentru demararea procedurilor în vederea predării către autoritățile germane.

12 comentarii

  • Poliţiştii au confiscat 70 de euro de la valutişti:))) N-am ştiut că Poliţia are şi departament de stand-up comedy. Mă distrează şi chestia cu intensificarea acţiunilor menite să asigure un climat optim de siguranţă, „având în vedere că ne aflăm în perioada premergătoare sărbătorilor de iarnă”. Să înţeleg că în restul anului sau când nu-s sărbători, valutiştii îşi pot vedea nestingheriţi de treabă?

    • Pai valutistii astia din Bistrita, is pe statul de plata al sri, politie, 2 s’un sfert si alte asemenea departamente!!! Daca au gasit 70 euro… e mult… cine stie ce fraier vroia sa-i schimbe si a picat la momentul nepotrivit!!!!
      Va mai aduceti aminte o descindere inopinanta a politiei de acu cativa ani din Cibela??? Au plecat cu niste maruntis… nu mai retin suma… dar oricum jenant… maruntis pt rest…. asta era nedeclarat!!!!! In rest, toti banii si toata marfa au fost ascunse in cloud!!!!
      Din aceste actiuni intelegem ca politia isi face trwaba, toti cei pe care-i vedem in strada ca fac afaceri la negru de sute me mii de euro/luna sunt cinstiti, iar daca valutistii si camatarii stau in strada … pur si simplu stau de placere!!! Ca sa obtureze circulatia celor care merg in piata sa cumpere flori, sau la biserica sa aprinda o lumanare!!

  • toti valutistii is informatori ai politiei sau sri,sa fim seriosi,daca puneau o duba cu camera si politisti sub acoperire?in doua zile erau la bulau toti.
    nu va este rusine dlor din politie?

  • ALO!!! astia sunt valutisti si camatari… am vazut la tv ca, camatarilor li se intocmesc dosare penale, deoarece camataria este ilegla. La noi este legala??? 70 euro confiscati??? am eu 70 de euro la mine cand merg sa-i schimb la banca nu un valutist care invarte valuta toata ziua… deci s-au confiscat 70 de euro de la vreo 5-6 valutisti pt ca cam atatia sunt ziua acolo, adica avreo 15 euro de caciula. Halal actiune

  • Aaaaa…. poate au descins la aia din fata pietei de la rusi…. fratiolor…, aia nu-s valutisti care stau pe trotuar!!!!
    Sunt din aia ce stau la ia-ma nene!!!! … un fel de uber varianta de bargau!!!
    Normal ca aua n-au bani!!!! Aia incaseaza 80 lei/zi din care scaxi benzina… cafeaua, etc…

  • Bravo bravo bravooo sunteti cei mai tari
    De asa Politie avem nevoie FELICITĂRI sunt mândru de voi……….ce de valută sigur i-ai confiscat sau vi iau dat împrumut cu camata mai bine mâncați niste semințe in timpul asta auzi 70 de euro tare tare de tot.

  • ma bucur ca nu i-au taiat cu sabia…tot ie bine…..
    cred ca ala de scria tragicomedii shakespeare parca ar fi avut un subiect misto
    suntem poporul condus si luat la misto
    vreau o sabie

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.