Actualitate

Angajările la stat se suspendă de luna viitoare. Până la finalul anului nu se mai dau concursuri

Ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante sau temporar vacante din administraţia publică este suspendată începând cu 1 iulie, cu excepţia posturilor unice, a decis Guvernul. Suspendarea operează până la data de 31 decembrie.

Executivul a aprobat, printr-o ordonanţă de urgenţă, suspendarea ocupării prin concurs sau examen, începând cu data de 1 iulie şi până la 31 decembrie 2022, a posturilor vacante sau temporar vacante din instituţiile şi autorităţile publice centrale şi locale, cu excepţia posturilor unice.

De asemenea, documentul prevede continuarea ocupării posturilor pentru care au fost demarate procedurile de organizare a concursurilor anterior datei de 1 iulie 2022.

Totodată, în cazuri temeinic justificate, ordonanţa de urgenţă dă posibilitatea ca, prin memorandum aprobat în şedinţa Guvernului, să poată fi organizate concursuri sau examene pentru ocuparea unor posturi vacante sau temporar vacante din instituţiile şi autorităţile publice centrale şi locale, cu încadrarea în cheltuielile de personal.

”Măsura suspendării ocupării posturilor vacante din administraţia publică a fost necesară pentru a diminua unele cheltuieli de funcţionare ale instituţiilor şi autorităţilor publice, în vederea asigurării sursei de finanţare a pachetului de măsuri pentru menţinerea nivelului de trai al categoriilor vulnerabile şi continuarea activităţilor economice, recent adoptat de Guvern, cu respectarea angajamentelor asumate în ceea ce priveşte încadrarea în ţinta de deficit”, precizează Ministerul Muncii.

Etichete

1 comentariu

  • Și gătat neamurile, prieteni și amantele🤮🤮🤮??
    Și așa și angajat bugati, și implut innstitutiile .
    Marfa de calitate.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS