Cultură

„Anonimus” trişează cu viaţa când se întrerupe sonorul, luni, la Sinagoga Bistriţa

Luni, 15 iulie 2013, începând cu ora 18.00, pe scena Sinagogii din Bistriţa va urca trupa de teatru "Anonimus", formată din persoane private de libertate din Penitenciarul Bistriţa pentru a prezenta publicului piesa "Trişez cu viaţa când se întrerupe sonorul".

Potrivit unui comunicat al Penitenciarului Bistriţa, scenariul piesei se bazează pe texte de Cristian  Popescu şi Matei Vişniec, precum şi pe însemnările persoanelor private de libertate care au participat la atelierele de scriere dramatică „Deţinuţi de hârtie”, coordonate de poetul Claudiu Komartin.

Piesa este pusă în scenă cu aportul Asociaţiei „Argument” Bistriţa, reprezentată de Camelia Toma – regizor şi Ana Toma – scenograf.

„Activitatea urmăreşte valorizarea prin artă a potenţialului creator al persoanelor din detenţie, iar scena şi rolurile interpretate vor oferi cadrul oportun de transfigurare, de exprimare liberă şi „evadare” temporară din condiţia de persoană privată de libertate. Accesul pentru toţi cei interesaţi de această manifestare este liber”, se arată în comunicat.

1 comentariu

  • Ce sa spun ………..rau le este si la astia. Am fost si la ziua portilor deschise si am ramas doar cu impresia ca , pe astia nu-i mai sperie nimic. Chiar le este bine

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS