Actualitate Cultură

Fiestă fără frontiere. ”De pe plai năsăudean” la Vilanova (FOTO)

Câteva sute de oameni, români şi spanioli, au dat mână cu mână în Piaţa Centrală din Vilanova, au cântat şi au dansat frenetic la ultimul spectacol folcloric organizat de CJ în cadrul proiectului ”Dialoguri culturale în comunităţile româneşti din diaspora”. Spectatorii au fost serviţi cu ţuică, au admirat zadii şi au răsfoit cărţi.

Vicepreşedintele CJ Alexandru Pugna a fost prezentatorul spectacolului ”De pe plai năsăudean”, la care au asistat numeroşi români stabiliţi în Vilanova i la Geltru şi în împrejurimi. În piaţă au avut loc expoziţii de zadii, de cărţi şi CD-uri, iar pentru spectatori au fost pregătite 1.000 de căniţe cu vin şi ţuică.

Placa de la Vila a devenit pentru câteva ore pământ românesc, unde toată lumea a chiuit şi a dansat pe muzică populară. Nu s-au dat în lături nici membrii delegaţiei române, în frunte cu preşedintele Consiliului Judeţean, Radu Moldovan, vicepreşedintele CJ Dorin Popescu şi Ştefan Sângeorzan, consilierul şefului CJ.

Biblioteca Judeţeană ”George Coşbuc” şi Editura Eikon au donat Bisericii Ortodoxe din Vilanova aproape 400 de volume, pentru ca preotul paroh Alin Constantin Toader să amenajeze o mică bibliotecă pentru comunitatea românească.

Duminică dimineaţa, protopopul Bistriţei, Alexandru Vidican, şi preotul Ioan Pintea, managerul Bibliotecii Judeţene, au oficiat slujba religioasă la biserica românească din Vilanova, care poartă hramul ”Sf. Serafim de Sarov”.

Pe pagina noastră de Facebook puteţi vedea mai multe fotografii.

1 vilanova sf 2 vilanova sf 3 vilanova sf 4 vilanova sf 5 vilanova sf 6 vilanova sf 7 vilanova sf 8 vilanova sf

30 comentarii

  • am vrea sa stim cati bani s-au cheltuit pe aceasta deplasare! la distractie suntem tare buni, cu administratia stam mai prost!
    mai bine donati saracilor (oameni care traiesc de pe o zi pe alta) din bistrita banii ´´investiti´´ in aceasta deplasare, era mult mai bine cu ´´partea spiritula´´!

    • Deja sunt scârbit de ceata de la CJ şi prefectură. În fiecare sfarşit de săptămână e arată ostentativ cât de bine o duc ei! Au ajuns mai agasanţi ca ăla de la Forţa Civică. Nu pot să pricep de unde setea asta incontrolabilă de a ne arăta cum merg ei pe la toate manifestările pentru bunăstarea alegătorilor! In ritmul ăsta, de Ignat or să crape toţi dacă merg la toate tăierile de porci. Ăştia chefuiesc IN FIECARE SFÂRŞIT DE SĂPTĂMÂNĂ şi apoi „se dreg” de luni până joi..vineri dimineaţa, ca apoi să o ia de la capăt! Nu sunt PDL-ist, dar parcă ăia erau nesimţiţi mai palmat, mai „pe şustache”! Ăştia sunt mârlani!

    • Distractia a costat 135.000 RON, platiti egal de cele trei institutii de cultura din subordinea CJ BN. In acest timp site-ul Muzeului Judetean este neactualizat de peste un an. Dar asta nu prea pare a nemultumi pe nimeni, din pacate. Cheful pe bani publici sa traiasca.

  • Nu pot sa uit pancardele de linga drumuri de acum ceva sni in urma: aici sint banii dvs. E perfect valabil si acum . Deci aceeasi marie dar cu alt clop. Halal conducatori.

  • EXtrem de sugestive fotografiile trimise, banuiesc, de purtatorul de cuvant al CJ Bistrita – Nasaud, respectiv Bogdan Ivan. Descriu foarte bine situatia babei care se piaptana fudula pe motiv ca totul in jur arde.
    Ca sef al tinerilor uslasi, observ ca i-a incredintat unui tip semiobez, galben si chel, care seamana cu Tantareanu ( daca nu chiar el o fi fost ! ), probabil plecat la munca de jos doar ca sa-si intretina familia din Romania, un penibil fular ramas pe scaunele stadionului Arena Nationala, suvenir fara de care nici un mancator sanatos de seminte nu se intoarce.
    Mai zaresc, ca tip discret transformat peste noaptea cutitelor lungi, pe Romeo-Fantastikul (!) conducator al hoardelor de atacatori uslasi din campania electorala. A meritat sacrificiul cu aceasta odihna in Spania unde, banuiesc, nu face si nu reprezinta nimic.
    Eu nu spun ca trebuie reduse ori, de-a dreptul interzise, asemenea irosiri ale banului public. Sa duci ziaristi dupa tine, pe banii cetatenilor, doar ca sa te perieze ulterior si sa poti atasa articole de presa la CV tine de bunul simt elementar si de anumite mosteniri familiale: ale celor care organizeaza cinic iarmaroacele si ale celor care accepta o astfel de invitatie.
    Ce piele trebuie sa te-nfasoare si ce teasta incomoda porti incat sa nu ai o clipa de luciditate ?
    Cat de consumatorii unor astfel de balciuri, identice cu cele de pe la noi, nu pot sa cred decat ca, in virtutea dorului de casa si pentru reusita petrecerii, mai varsa si cate-o lacrima.

    • Plus ca le-a dat participantilor si 1000 de shot-uri neaccizate, netimbrate, neimpozitate si nevamuite. Pai cum sa nu fie veselie de veselie in piata. Sper sa cinsteasca si de zilele Bistritei. Macar bastinasii din centru.

  • Privesc pozele 5 si 6, din cele opt care incheie articolul si am retineri cum sa-i analizez pe cei de-acolo: cu tristete, cu lehamite sau, pur si simplu, cu nervi. Festival romanesc baltat de folclor „nou” / autentic / dupa reteta originala CJ. Intr-una apare un soi de nuntas tricolor, chinuit de alcool dupa ospatul de peste noapte, vizibil inarticulat, insa pare obisnuit cu geamparalele prelungite stropite cu licori bahice. Urmatoarea este reprezentarea perfecta a kitsch-ului produs de taranizarea fortata a lui Ceausescu, introducerea prostului gust si a vulgarizarizarii culturii, ridicarea mahalalelor la rang de cartier: clop somesan la tricou cu burta, ochelari de soare la gat – purtati seara si noaptea, pantaloni si, presupun, sandale asortate la ciorapi albi. Lipseste lantul gros de aur si ghiulul, bluza de trening pusa pe umeras in masina, dar pe astea le aveau „spaniolii” locali si turistii atrasi de veselia ad-hoc. In realitate, in locul degetelor mari, individul avea degetele mijlocii ale fiecarei maini, ridicate cu un mesaj clar pentru cei care-i contesta autoritatea. Doar ca fotografia a fost photoshopata.
    Pe de alta parte, scuza lor este ca duc la indeplinire asteptarile unor bistriteni care se mandresc cu alegerea lor. Se sprijina pe un populism ieftin si obscen, zgomotos, sigur de sine si marlanesc, sustinut de o presa umila care nu se lasa mai prejos.
    Si totul cu bani publici.
    Titlul e ciung ( intentionat sau nu ): „Fiesta fara frontierele bunului simt”.

    • Lipseşte cineva din aceste poze. Să fie un semn bun? Administratorul judeţului lucrează.

  • nu e rau schimbul asta de experienta………….asa pot sa vada si judetenii nostri cum se repara un drum in spania…….intrebarea care se pune este:da drumul consiliul judetean canalizarii in feldru sau nu?sau raman feldrihanii numai cu petreciurile si jocurile din villanova?……

  • Pt cititor..bai ce canalizare sa aveti in feldru ala daca nu stiti cum sa alegeti si pe cine sa alegeti..stati fratilor in mocirle și mergeți la toaleta in gradini si in grajduri ca asta meritati..de ce nu l-ati votat pe singeorzan si pe radu la cj si aveati canalizare si altele..acuma vedeti????

    • pt. Vasile

      Ai dreptate Vasile! Toate comunele care l-au votat pe Radu au apa curenta si canalizare…in cele mai frumoase vise!

  • problema este ca va razbunati si pe cei 1700 de feldrihani care l-au votat pe radu moldovan si pe stefan singeorzan……..va bateti joc de oamenii vostri…….

  • si liviu rusu folosea razbunarea ca arma politica si uite unde a ajuns……….a-ti invatat ceva de la el?sau va puneti increderea in prietenia presedintelui radu moldovan cu mitropolitul ?nu uitati ca si liviu rusu a ridicat ditamai namila de cruce dar nu l-a ajutat la nimic…..sau va aduceti aminte cat de mandru si ignorant era liviu rusu?o luati pe urmele lui?…………….

  • Domnule cititor eu nu sunt din feldru si nu ma intereseaza daca veti avea sau nu canalizare..eu doar v-am spus de ce nu veti avea…pt ca banii si proiectele sw duc si se vor duce unde s-au câștigat alegerile si e normal sa rasplatesti pe acei oameni..si dumneavoastra ati face la fel..eu va mai intreb ceva? Credeti ca ati facut binei acelei comune ca l-ati schimbat pe singeorzan?? Parerea mea e ca s-a facut o mare greseala dar acum aveti ce ati ales..in rest numai bine la toata lumea.

  • Oameni buni, treziţi-vă la realitate, PDL e deja istorie!, asta de la lovitura de stat de anul trecut.
    În fruntea bucatelor e acum USL, cu cei mai cinstiţi şi mai faini oameni din câţi o existat vreodată. Ştiu să se distreze cu oamenii de rând, să mănânce şi să bea, să joace ţonţoroiul cu fetili, să ne mintă extraordinar de frumos despre câte fac ei pentru noi, să dea vina pe alţii când ceva nu e bine şi, într-un cuvânt, să ne aburească de nu mai desluşim din ceaţa vorbelor lor ce-i real şi ce nu.

    • Lamentări ieftine domnule Sehăşan, nu s-a schimbat nimic, aceiaşi Mărie cu altă pălărie, o altă „lovitură de Stat” va reface rocada şi taxele vor creşte, salarile vor scădea.

  • Care lovitura de stat, nene? Data de cine? Baselu, Zegrean et compania sunt tot in fruntea bucatelor. In 2009, in ambasade, cand Baconschi si alti bagau voturi in urne „fara numar”, ce a fost?

  • Eu sunt zidar in Vilanova, venit inca din 2001, originar din Salva. Stiu ce-i munca si nu mi-i rusine chiar daca am studii superioare. Am fost la eveniment si scriu pentru ca, DA, mi-o lasat un gust tare amar. Nimeni nu contesta utilitatea schimburilor culturale; ele sunt benefice, dorite si apreciate de cei care sunt aici in Spania, in Germania, Italia sau in Franta.. Este o punte de suflet intre locul in care ne-am nascut si locul unde ne-o fost dat sa ne ducem amarul, departe de casa.. Nu este “pentru ca asa ne-o fost destinul” sau “asa asa am vrut ” ci pentru ca n-au mai putut trai linistiti si multumiti in tarisoara noastra. Da, tarisoara e a noastra, a zidarilor, muncitorilor, culegatorilor, rigipsarilor, nu a voastra, care huzuriti si nu va mai ajunge un scaun, va lametati si comentati interminabil la emisiuni televizate pe banii trimisi in tara de pe urma muncii noastre. Principalii vinovati pentru acest exod nedrept sunteti, DA, chiar voi, cei care, paradoxal, veniti cu nesimtirea ce va caracterizeaza sa organizati asemenea evenimente. Nu incercati sa ascundeti, nu incercati sa explicati si sa cosmetizati cu teorii savante, ADEVARUL. Nu are sens… Toti, din tara sau de aici, STIM si nu putem fii mintiti. Acel adevar pe care voi incercati sa-l imbracati in zadii, carti si slujbe romanesti este simplu si clar pentru toti, chiar si pentru voi: NU sunteti doriti, apreciati, … e doar de forma. Nu va imbatati cu laude si complimente, sunt de complezenta; nu incercati sa ne imbatati cu o cescuta de vin sau tuica, pentru noi is otrava daca’s din mainile voastre. NIMENI nu va iubeste pentru ca, in realitate, sunteti acaparatori si interesati doar de binele propriu. NU mai sunteti crezuti, v’ati pierdut increderea si cuvantul, orice ati face sau spune… pentru ca singurul motiv pentru care esti si preot, si politician si manager, este, fara tagada, cel pecuniar. Cand din altar se aude vocea unui politician, pentru mine este o incercare de a-mi fura ce mi-a ramas mai scump: CREDINTA in DUMNEZEU. .. Luati aminte: Adevaratii romani plang seara tarziu, cand ajung acasa rupti de oboseala, cu gandul ca nu vor avea maine cativa lei pentru o pane..
    Iar pentru asta, nu veti fi iertati.
    NICIODATA.

    • Cat mai exista oameni care gandesc ca d-voastra, tara asta nu este pierduta. Cu ei s-ar putea reconstrui. D-zeu sa va ocroteasca!

    • După ce ai luat traista-n băţ este puţin credibil cuvântul critic faţă de cei pe care i-ai părăsit. Fără nici o implicare în mersul lucrurilor în această ţară bântuită de jaf şi neputinţa politicului, este nedrept să critici pe cei care au rămas să ţină lumina aprinsă. Fără munca acestora rămaşi, cei plecaţi nu mai cui zice „ţărişoara noastră”.

  • Pt andries traian..dute și mai culege o galeata de capsuni mai fa un cub cu moltar mai bea o gura de apa si revino cu picioarele pe pamant..inteligentule, poate te pun aia pe acolo sa fi sef la vreo lopata..sti de ce ai plecat din aceasta tara?? Ca nu ai fost capabil sa faci ceva..in rest sa ai spor la cules si baga mare la betoniera.

    • Ar fi interesante, pentru multi, criteriile in baza carora esti catalogat „capabil sa faci ceva”, acum, in Romania. Si exemple de oameni „capabili”. Multumim

  • De acord cu „Ratiu”. La fiscalitatea din Romania, taxarea excesiva, etc. multi dintre cei capabili au fost realmente izgoniti din tara, asa ca te inseli „Prometeu”. In actuala perioada de criza modestele fondurile sunt cheltuite pe „fieste” in loc sa fie rezolvate problemele reale pe care cu totii le vedem asa ca „Vasile”.. nu stii sa apreciezi oamenii cinstiti care muncesc. Punct.

    • Si cine mama naiba i-a votat pe milogii astia?Nu noi am pus botul la minciunile lor?Nu noi ne-am certat in campania electorala pentru ei?Am fost prosti?Am fost!Acum sa-i lasam sa se ingrase si sa faca averi si nu are rost sa ne spargem capul ca la alegerile viitoare iar punem botul.

  • Prometeu, nu noi am pus botul si nu il vom pune. Sunt din pacate multi oameni care nu au priceput nimic sau altii care au avut tot felul de interese ca lucrurile sa mearga asa cum merg; peste toate astea se aplica tot felul de solutii mai putin ortodoxe pentru a iesi cine trebuie. Pacat de tara noastra bogata, ar fi fost departe daca intra pe maini bune.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS