Primăria Bistrița a elaborat un ”proiect de hotărâre privind instituirea şi stabilirea cuantumului taxei speciale de acces pentru telescaun şi a taxei speciale de acces pentru schi-lift în Complexul Sportiv Polivalent Wonderland din Unirea pentru anul 2019”, care va fi supus aprobării Consiliului Local în şedinţa ordinară din luna decembrie.
”Lucrările adiacente care au fost efectuate în cadrul complexului în anul 2018 au avut ca rezultat diversificarea posibilităţilor de practicare a sporturilor de iarnă, fapt care atrage după sine similitudini evidente cu posibilităţile de petrecere a timpului liber oferite de structuri similare din ţară. Acest fapt, coroborat cu creşterea preţurilor practicate de furnizorii de utilităţi, impune majorarea cuantumului taxelor. Totodată, administraţia are în vedere edificarea de noi facilităţi pentru cetăţeni, de natură să condiţioneze exploatarea instalaţiilor existente, inclusiv amenajarea unei instalaţii de schi-lift menită a facilita practicarea sporturilor de iarnă şi de către copii, schiori începători sau persoane în vârstă, care nu au capacitatea şi/sau instruirea necesară pentru a utiliza porţiunea mai dificilă a pârtiei de schi. Având în vedere că executivul propune majorarea cu aproximativ 60% a taxei de acces pentru telescaun, valoarea totală estimată a se încasa va fi cu aproximativ 62.500 lei mai mult faţă de anul 2018”, se arată în proiect.
Astfel, în 2019 taxele de acces la telescaun vor fi următoarele:
Nr.
Crt. |
Specificaţii | Taxă
|
|
lei/
persoană /zi |
lei/
persoană /6 zile |
||
1. | 1 urcare | 10 lei/persoana | |
2. | Adulţi | 50 | 250 |
3. | Tineri de la 14 la 18 ani , studenţi | 30 | 120 |
4. | Copii de la 6 la 13 ani | 20 | 100 |
5. | Seniori (+ 65 ani) | 35 | 150 |
6. | Nocturnă | 30 | – |
Copiii până la 6 ani beneficiază de gratuitate pe toate instalaţiile, obligatoriu cu însoţitor
Reamintim că pentru anul 2018 tarifele sunt următoarele: 30 de lei pe zi sau 150 de lei pe șase zile pentru adulți, 20 de lei pe zi sau 110 lei pe șase zile pentru tineri între 15-18 ani inclusiv și seniori (peste 65 de ani), 10 lei pe zi sau 50 de lei pe șase zile pentru copii până la 14 ani, 20 de lei pe zi în nocturnă
Tarifele pentru schi-lift:
Nr. crt. | Specificaţii |
Taxă
|
|
lei/persoană/zi |
lei/persoană/6 zile
|
||
1. | Adulţi | 30 | 150 |
2. | Tineri de la 14 la 18 ani, studenţi | 20 | 100 |
3. | Copii de la 6 la 13 ani | 20 | 100 |
4. | Seniori (+ 65 ani) | 20 | 100 |
5. | Nocturnă | 20 | – |
Municipalitatea precizează că la baza stabilirii cuantumului taxei speciale de acces pentru telescaun şi a taxei speciale de acces pentru schi-lift în Complexul Sportiv Polivalent Wonderland s-a avut în vedere analiza tarifelor/ofertelor practicate de alţi operatori de pârtii de schi interni, conform tabelelor de mai jos:
Tarife telescaun, pârtii de schi din România
Nr.
Crt. |
Persoane | Gura Humorului | Buşteni
Kalinderu |
Poiana Braşov | Păltiniş | Sinaia | Predeal | ||||||
Lei/zi | Lei/6 zile | Lei/zi | Lei/6 zile | Lei/zi | Lei/6 zile | Lei/zi | Lei/6 zile | Lei/zi | Lei/6 zile | Lei/zi | Lei/6 zile | ||
1. | 1 urcare | 10 lei/persoană | 18 lei/persoană | 20 lei/persoană | 10 lei/persoană | 15 lei/persoană | 25 lei/persoană | ||||||
2. | Adulţi | 100 | 500 | 143 | 517 | 145 | 550 | 90 | 500 | 120 | 550 | 140 | 550 |
3. | Tineri 14-18, studenţi | – | – | – | – | – | – | – | – | – | – | – | – |
4. | Copii 6 –13 | 60 | 360 | 94 | 336 | 80 | 280 | 65 | 350 | 60 | 275 | 72 | 275 |
5. | Seniori + 65 | – | – | – | – | – | – | – | – | – | – | – | – |
6. | Nocturna | – | – | – | – | – | – | – | – | – | – | – | – |
Tarife schi-lift, pârtii de schi din România
Nr.
Crt. |
Persoane | Gura Humorului | Buşteni
Kalinderu |
Poiana Braşov | Păltiniş | Sinaia | Predeal | ||||||
Lei/zi | Lei/6 zile | Lei/zi | Lei/6 zile | Lei/zi | Lei/6 zile | Lei/zi | Lei/6 zile | Lei/zi | Lei/6 zile | Lei/zi | Lei/6 zile | ||
1. | Adulţi | 50 | 250 | 65 | 350 | 90 | 410 | 60 | 300 | 50 | 250 | 120 | 550 |
2. | Tineri 14-18, studenţi | – | – | – | – | – | – | – | – | – | – | – | – |
3. | Copii 6 –13 | 30 | 150 | 45 | 200 | 80 | 370 | 40 | 160 | 30 | 150 | 60 | 275 |
4. | Seniori + 65 | – | – | – | – | – | – | – | – | – | – | – | – |
5. | Nocturna | – | – | – | – | – | – | – | – | – | – | – | – |
Pârtia de schi Cocoș din Wonderland are o lungime de 1.300 de metri și este dotată cu instalație de transport pe cablu. Teleschiul (schi-lift) va avea un traseu de 400 de metri, pornind de la baza pârtiei.
Comparam mere cu pere. Ma întreb când va plăti acest personaj pentru toate investițiile fara sens. Din păcate într-o societate atât de corupta în care interesul personal primează în detrimentul minimelor valori, nu mai exista speranța. Copiii cresc în același climat din care înțeleg ca nu cel care învață și muncește va reusi. Toți politicienii se plâng în spațiul public ca sunt monitorizați însă asistam în continuare la angajări strict cu dedicație a plozilor care nu au făcut nici un efort pentru asta. Mi-aș dori ca toată presa locala să-și ia în serios rolul de „câine de paza al democrației” și sa le mediatizeze. Am văzut ca exista un ziarist din Bistrita care a spart gheata și a început sa scrie despre aceste mizerii, ii doresc curaj și succes în continuare.
Toate ziarele scriu negativ despre partie si toti cetatenii sunt impotriva si insulta, dar parca vad ca vine iarna si se sta iar 20 de minute la coada la telescaun : ).
Cinci zile.
@Bistritean probabil da probabil nu. Anul trecut a fost putin, dar acu 2 ani putea merge si 2 luni partia. Dumnezeu stie doar cat se va putea. Ce vreau eu sa zic aici e ca e ciudat numarul persoanelor care contesta partia, raportat la numarul de persoane care folosesc aceasta partie. In sensul ca atat cat functioneaza, e full. : ) Ma intreb cati dintre contestatari folosesc partia, pentru ca tare cred ca multe comentarii negative se dau direct de pe partie, in pauza dintre ture : )
De ce sa stai 20 de minute la coada? Sa nu-mi zici ca partia este atit de scurta ca o cobori in 2 minute si urcarea dureaza 10.
Va fi coada si daca nu e zapada? Tu de dai si pe noroi?
Mă Marius, cum ai zis îi o pârtie, da nu de munte, ci de șes. Construcția îi foarte proastă, începe cu pantă foarte abruptă, cca 400 m, după care vin 1000 m lenți, românește spus îi un căcat de pârtie, un faliment pentru Bistrița.
bani bagati degeaba… vreau ca iarna asta sa fie cald si cu zapada care se topeste in 2 zile
Oameni buni, voi vedeti ce vreme e afara? Se duce naibii ideea de iarna serioasa, daca studiul impact era facut corect acolo nu era nicio pseudo-partie.