Actualitate

Apariție editorială la ”Școala Ardeleană” Cluj: Mircea Gelu Buta ”Istorii neștiute, istorii uitate”

Prestigioasa Editură „Școala Ardeleană” din Cluj-Napoca, vegheată cu multă competență de directorul ei, bistrițeanul Vasile George Dâncu, trimite spre piața cărții un nou volum, intitulat „Istorii neștiute, istorii uitate”, elaborat de Mircea Gelu Buta, în cadrul colecției „Istorie contemporană”, coordonată de prof. univ. dr. Vasile Pușcaș, membru corespondent al Academiei Române. Cartea apare în condiții grafice deosebite.

”Cartea umple goluri de cunoaștere a vieții de odinioară, dar trimite mereu spre prezent și viitor. Autorul, consacrat prin zeci de cărți și sute de studii și articole, vine din spița nobilă a intelectualilor ardeleni, originari din „apostolii satelor” și oferă un exemplu demn de urmat. O face cu știință și conștiință, convins că face parte dintr-un popor cu istorie (nu „fără istorie”, cum li se spunea odată românilor de sub Habsburgi), nici mai bun și nici mai rău ca alte popoare, dar demn ca să ocupe un loc sub soare.


Medicul și profesorul doctor Mircea Gelu Buta – dăruit cu vocația de a strânge oameni de vază în jurul său – face parte din stirpea rară a acelor terapeuți care știu, după exemplul înțelepciunii anticilor, că trupul nu se poate vindeca singur fără suflet și că pentru suflet „nu ieste alta și mai frumoasă, și mai de folos în toată viiaţa omului zăbavă, decât cetitul cărților” (Miron Costin). Altminteri, intelectualul-medic este un om dăruit Cetății, dotat cu mult har și mai ales cu multă omenie”, a scris Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române.

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS