Comisia de la Veneţia a emis Avizul de Urgenţă pe cele trei legi ale justiției adoptate de Parlament, validate de Curtea Constituțională și promulgate de...
Arhiva
Biblioteca Județeană ”George Coșbuc” Bistrița-Năsăud organizează luni 21 noiembrie, ora 16.00, în Clubul Cultural ”CoșBook“, lansarea cărții ”Eter luminos...
Încă o persoană a primit amendă de 10.000 de lei în urma controalelor făcute de ADI Deșeuri pentru abandonarea gunoaielor în natură, pe marginea unui drum...
Lucrările în zona Pieței Decebal din Bistrița au ajuns la stadiul forajelor pentru realizarea pasajului pietonal subteran, iar pe un tronson de drum s-a turnat...
Centrul Recreativ Legacy de la Băile Figa, care va fi deschis publicului în curând, cel mai probabil începând cu data de 1 decembrie, va oferi 12 luni din 12...
Aprinderea iluminatului festiv în Piața Petru Rareș din Bistrița, în zona din fața Consiliului Județean, va avea loc în 1 decembrie, de Ziua Națională a...
Compania Aquabis a anunțat programul de furnizare a apei cu cisterna în zonele afectate de lucrările de mentenanță care vor avea loc la rezervorul de pe Dealul...
Echipa de fotbal Gloria 2018 Bistrița-Năsăud a întâlnit, pe teren propriu, formația CSM Sighetu Marmației, în etapa a 13-a din Seria 10 a Ligii a 3-a. Gloria...
Din postura de secretar general al PMP, președintele organizației Bistrița-Năsăud, Ionuț Simionca, a fost la Lisabona (Portugalia) la Adunarea Politică a PPE...
Ministerul Muncii a pus în consultare publică proiectul de Hotărâre de Guvern pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată. De la...







