Inspectoratul Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud începe şedinţele publice pentru repartizarea suplinitorilor pe cele 887 de posturi neocupate din şcolile...
Arhiva
Cavaleri și domnițe, menestreli și meșteșugari vor recrea, pentru două zile, atmosfera burgului medieval Nosa, iar grecii de la Koza Mostra vor ține capul de...
Începând de astăzi, se desfășoară probele celei de-a doua sesiuni (august – septembrie) a examenului de Bacalaureat 2018. Sesiunea august –...
(VIDEO) De trei ori câştigător al ultramaratonului de la Cercul Polar, Tibi Ușeriu a intrat, duminică, în posesia titlului de “Cetățean de onoare al...
Începând cu luna iunie, ridicarea deșeurilor colectate selectiv de către cetățenii din Bistrița care locuiesc în case individuale se face de două ori pe lună...
(FOTO) O persoană a rămas încarcerată în urma unui accident petrecut la Fiad noaptea trecută, mașina pe care o conducea răsturnându-se. La fața locului au fost...
(FOTO) Poeţi, scriitori, traducători și editori din Anglia, Bolivia, Chile, Italia, Spania, Suedia și România au fost oaspeții Bibliotecii Județene „George...
În timp ce, la Bistriţa, autorităţile prelungesc prin acte adiţionale contractul cu Supercom Bucureşti, firma locală Urbana SA, cea care mulţi ani a asigurat...
Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud organizează concurs de recrutare pentru ocuparea unei funcţii publice de execuţie temporar vacante.
Elevii din trei şcoli vor primi timp de patru zile în fiecare săptămână o masă caldă la prânz în regim de catering. Este vorba de cei de la Şcoala Gimnazială...







