"Cea mai potrivită vârstă pentru adopţie este cea mai mică - de la 0 la 3 ani - însă toţi copiii au dreptul să aibă o familie, chiar dacă sunt mai mari, dacă...
Arhiva
Planeta e supărată dacă aruncăm gunoaie, la întâmplare. Au spus-o, prin desene pe asfalt, zeci de copii care vor să le transmită şi adulţilor mesajul: nu...
”Trăim într-o ţară în care ministrul finanţelor îşi doreşte să reducă numărul taxelor parafiscale, fără măcar să cunoască numărul acestora. Recent a intrat în...
La 70 de ani de la deportarea evreilor bistriţeni, preşedintele Comunităţii Evreilor din Bistriţa, Fredi Deac, şi preşedintele Consiliului...
Primarul Ovidiu Creţu a declarat că regimul horthyst a avut instrumentele sale la Bistriţa şi că pe viitor nu este exclus să se repete tragedia...
Prefectul Ioan Țintean, preşedintele CJ Radu Moldovan, primarul Ovidiu Creţu, reprezentanţi ai Institutului ”Elie Wiesel”, ai comunităţii...
Prefectul Ioan Ţintean a mediat alte neînţelegeri izbucnite între membrii unei asociaţii de crecători de animale, de această dată din comuna Feldru. S-au...
Viceprimarul liberal al oraşului Năsăud, Niculai Găitan, spune că primarul Mircea Romocea a lansat în permanenţă ”zvonul fals” că liberalii nu îi aprobă...
Procurorii bistriţeni au încheiat cercetările şi i-au trimis în judecată pentru evaziune fiscală pe trei oameni de afaceri din judeţ care au creat prejudicii...
EURES România dispune de 69 de posturi pentru lucrătorii calificaţi în domeniul hotelier – gastronomic, care doresc să desfăşoare o activitate sezonieră în...







