Dacă vă e dor de cărțile din care ați învățat să ajungeți mari, de uniformele pe care le-ați purtat, de oracole și de cataloage, merită să treceți pragul Serviciului Județean Bistrița-Năsăud al Arhivelor Naționale unde, vineri, s-a deschis expoziția ”Și ne-am făcut mari!”.
Evenimentul, organizat după câteva luni bune în care instituția a fost închisă publicului larg întrucât s-au făcut lucrări de reabilitare și modernizare, a adunat iubitori de istorie, șefi de instuții și profesori.
”Județul Bistrița-Năsăud se poate mândri cu o lungă tradiție în ce privește învățământul. Școala Săsească este atestată de la 1438, iar Liceul Evanghelic îl avem în documente la 1537. Prima școală românească este atestată la 1475 în localitatea Ciceu Poieni. Pentru zona românească a fost fost foarte important Regimentul de graniță pentru că, în fiecare comună, s-a înființat câte o școală. De asemenea, au înființat Institutul Militar și școlile triviale. Bistrița, la 1877, avea deja două gimnazii, cel Evanghelic și al Piariștilor, unde au studiat foarte multe personalități ale culturii noastre”, a spus dr. Cornelia Vlașin, șef Serviciul Județean al Arhivelor Naționale.
Cercetătorii au adunat pentru această expoziție numeroase documente de o valoare inestimabilă.
”Avem cel mai vechi manual tipărit la Viena în 1856, avem prima programă școlară a Gimnaziulului Superior de la Năsăud, actualul Colegiu Național George Coșbuc, dar și programa școlară a Colegiului Evanghelic din Bistrița. De asemenea, avem un jurământ în latină, pe care îl depuneau profesorii și elevii la 1862, printre puținele păstrate în România, dar și multe alte documente care sintetizează evoluția învățământului în județul nostru. Avem lista învățătorilor care predau în școlile triviale la 1816, primele cataloage de Gimnaziul Evanghelic și de la Gimnaziul Superior de la Năsăud, primul proces verbal-protocol al examenului de maturitate – actualul examen de bacalareat – de la Năsăud, din 1870, fiindcă atunci a primit dreptul de a organiza examenul dee maturitate. De asemenea, avem protocolul de ședință al Magistratului Bistriței – actualul Consiliu Local – prin care s-a aprobat înființarea Școlii de agricultură de la Bistrița în 1869. Școala a început să funcționeze în anul următor și a devenit una dintre cele mai importante școli de agricultură de la nivelul Transilvaniei”, a mai spus Cornelia Vlașin.
În expoziție mai sunt expuse abecedare, cărți de aritmetică, manualele folosite începând din 1856 până în 1990.
”În 1896 a apărut chiar un manual de igienă care a fost redactat și întocmit de Iuliu Moisil pentru Gimnaziul Tudor Vladimirescu din Târgu Jiu. S-a inspirat din manualele de igienă de la Gimnzaiul Superior de la Năsăud, dar și din cele germane. Ar fi ideal de parcurs pentru întocmirea unui manual actual de igienă. Este foarte bine documentat. De asemenea, avem mai multe cărți de cetire și Icoana unei școli dintr-un colț de țară, una dintre cele mai importante cărți dedicate învățământului care a apărut în zona Năsăudului, întocmită de Nicolae Drăganu, care a devenit după 1918 rectorul Universității Babeș de la Cluj”, a mai spus Cornelia Vlașin.
Din expoziție nu lipsesc uniformele din perioada comunistă, revista ”Cutezătorii”, penare, oracolele și manualele din care mulți dintre cei de peste 40 de ani au studiat ca să ajungă mari.
De-a lungul timpului, instituția de invatamant Năsăudeana va purta deosebite nume, dintre care, cea mai frecventa a fost Gimnaziul superior greco-catolic romanesc din Năsăud, pana in anul 1891. Primul director a fost Grigore Moisil vicarul greco-catolic al Nasaudului.
Prima școala românească pe strada Crinilor ? Poate cineva sa dea mai multe informații ? Casa dărăpănată unde se vând gogoși și plăcinte .
„Şcoala românească din Bistriţa, care, la fel ca pretutindeni în Transilvania până in 1918, avea caracter confesional, poartă şi ea aceeaşi amprentă a precarităţii.
Ea este menţionată încă din 1810, dar abia din 1844 va dispune de un local propriu, ridicat din bârne, cum erau majoritatea caselor româneşti. În noul context oficial, de impulsionare a învăţământului, de după revoluţie, mica plată, în bani şi produse, pe care învăţătorul o primea suscită în 1852 serioase dispute intre familiile cu copii de şcoală şi cele fără copii, care caută să se sustragă repartiţiei pentru plata dascălului. Pentru aplanarea situaţiei, I. Maier recurge la ajutorul forurilor din Blaj.
Referitor la şcoală mai ştim că iru 1857 ea era frecventată de 40 de băieţi şi 26 de fete şi că dascăl era, de doi ani, I. Iacobeni, cu o plată de 90 fl. pe an, adunaţi cu mare greutate, prin repartiţie pe familii. Învăţătorul, spune raportul lui I. Maier, nu avea studii de specialitate, dar, fiind conştiincios, merita să fie menţinut în post
Câţiva ani mai târziu, în anul şcolar 1862/63, numărul elevilor era ceva mai mare : 52 de băieţi şi 34 de fete – din 158 de copii de vârstă şcolară – iar învăţător era C-tin Buta, autodidact („fără nici vreo clasă”), plătit cu 130 fl. pe an şi împotriva căruia existau foarte mari nemulţumiri. Purătorul de grijă laic al şcolii era curatorul Nucu Pleşca, agricultor, „gazdă cu casă de piatră”
Este meritul lui I. Maier de a fi obţinut din partea Magistratului orăşenesc, prin rezoluţia acestuia din 15 iunie 1863, alocarea unei sume de 100 fl. pe seama învăţătorului român. El va fi numit, incepând din acest an, în persoana lui Irimie Şorobeteanu, autodidact şi el, dar om foarte zelos şi instruit, corespondent· al ziarelor româneşti şi cunoscător al limbii germane. El va beneficia, cum ne arată Instrumentul fundaţional şcolar al românilor bistriţeni din 30 decembrie 1866, de o remuneraţie anuală de 200 fl., locuinţă separată de şcoală, cu acareturile necesare, grădină şi obişnuitele lemne de foc. După alte două decenii, în 31 decembrie 1882, Magistratul va prelua în întregime asupra sa plata unui salariu de 300 fl. pentru învăţătorul greco-catolic.”
Un intelectual din Bistriţa din secolul al XIX-lea : Ioan Maier de Simion Retegan publicat în Revista Bistriței nr. IX apărută în 1995
Acestei prime școli, casa dărapanată pe care ați menționat-o i se adaugă la 1895 cea de-a doua scoală confesională greco-catolica construita in curtea primei, astăzi Grădinița nr.9.
În spate, retras de la drum, neștiut și nebăgat în seamă, se afla mormântul celui de-al doilea protopop greco-catolic al Bistriței, Ioan Maier ,cel care a condus comunitatea românească timp de 37 de ani.
“Ioan Maier s-a născut la 6 ianuarie 1782 lângă Blaj, în satul Bucerdea Grânoasă.
A studiat teologia la Blaj, însuşindu-şi o serioasă cunoaştere a limbii latine și germane. Era în acelaşi timp, directorul şcolii confesionale a parohiei sale şi inspector şcolar al protopopiatului său.
În vara anului 1860 Ioan Maier se adresează de-a dreptul Împăratului pentru a se acorda românilor greco-catolici biserica şi mănăstirea minorită din Bistriţa. Deşi demersurile făcute în 1860, în momentul destinderii politice a epocii liberaliste, nu au avut rezultatele scontate, planul făurit de Ioan Maier a prins rădăcini foarte adânci, fiind realizate 25 de ani mai târziu, în 1890.
Potrivit recensământului din 1870, Bistriţa avea o populaţie de 7212 locuitori, din care : 977 romano-catolici, 1 542 greco-catolici, 19 ortodocşi, 4 291 Iuterani, 76 helvetici, 61 unitarieni şi 229 evrei.” așa cum reiese din articolul citat anterior.
A existat in anul 2014 și o inițiativă a primăriei de a cumpăra imobilul pentru a-l transforma în Muzeu al primei școli românești.
https://timponline.ro/primaria-bistrita-vrea-sa-cumpere-cu-un-milion-de-lei-prima-scoala-romaneasca-si-patru-terenuri/
Idea pare acum cu totul neinteresantă în condițiile în care, iată, au apărut informații cu privire la o prima școală românească în localitatea Ciceu Poieni, „atestată” la 1475.
Școala românească „atestată” la 1475 în localitatea Ciceu Poieni surclasează cu 20 de ani prima școala româneasca cunoscută până acum în spațiul românesc ca fiind cea din Scheii Brașovului și care e atestata de cronica județului prin anul 1495.
E a doua descoperire istorică senzațională din acest an după atestarea primei capitale a României de la Chiraleș sub principele sacerdot Ossul cel mare. Nu m-aș mira deloc să se dovedească ca „atestarea” școlii din Ciceu Poieni să fie și cel mai vechi document păstrat, scris în limba română (sau bessă), cu aproape jumatate de veac înainte de Scrisoarea lui Neacșu din Câmpulung de la 1521.