
Polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul IPJ Bistrița-Năsăud, în cadrul operațiunii ”Pirotehnic 2025-2026” sub coordonarea Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Poliției Române și cu sprijinul celorlalte stucturi teritoriale de profil, au pus în executare 51 de mandate de percheziție domiciliară la 33 de imobile din Timiș, Neamț, Iași, Maramureș și Ilfov.
Cercetările se desfășoară în cadrul unui dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Beclean, care vizează infracțiuni la regimul vamal și al materiilor explozive.
În urma perchezițiilor efectuate, au fost ridicate 5.550 de kilograme de articole pirotehnice deținute/depozitate ilegal, precum și evidențe, înscrisuri, telefoane mobile, medii de stocare a datelor informatice, ambalaje și alte bunuri de interes pentru cauză.
Concomitent, la aceeași dată, în județul Bistrița-Năsăud și în alte unități administrativ-teritoriale, polițiștii structurilor implicate au pus în executare mandate și ordonanțe de ridicare a unor colete cu articole pirotehnice de la societăți de curierat și persoane fizice neautorizate care ar fi comandat online articole pirotehnice, fiind ridicate 480 de kilograme de articole pirotehnice, interzise publicului larg.
În cadrul aceluiași dosar penal, până la declanșarea acțiunii din data de 31 decembrie 2025, au mai fost desfășurate activități de percheziționare a trimiterilor poștale la societăți de curierat din întreaga țară și activități de ridicare de la diverse persoane neautorizate a peste 8.000 de kilograme de articole pirotehnice deținute ilegal.
Din probatoriul administrat, până în prezent, rezultă faptul că un grup de societăți comerciale, din județul Timiș, autorizate să efectueze operațiuni cu articole pirotehnice, ar fi desfășurat începând cu luna septembrie 2025 o activitate ilegală de comercializare de articole pirotehnice prin plasarea de oferte pe diverse platforme online și ar fi transmis colete cu articole pirotehnice prin servicii de curierat.
De altfel, la punctul de lucru al unei societăți comerciale, la data de 31 decembrie 2025, au fost descoperite 1.500 de tone de articole pirotehnice, destinate comercializării. Polițiștii au mai stabilit că, în activități infracționale de același gen, ar mai fi fost implicate și persoane fizice, care nu reprezentau societăți comerciale autorizate în domeniu. Totodată, polițiștii au stabilit faptul că o parte din articolele pirotehnice în cauză ar fi fost introduse ilegal pe teritoriul României.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, urmând documentarea faptelor, stabilirea întregii activități infracționale și participației penale.
Precizăm faptul că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție, a transmis IPJ Bistrița-Năsăud.










Adaugă comentariu