În organizarea municipalității, prin parteneriatul cu Rotary Club Bistrița Nosa și sub îndrumarea Ocolului Silvic Bistrița, în zona Parcului Industrial din Sărata a avut loc o acțiune de împădurire.
4.500 de puieți de conifere au fost plantați de cei aproape 150 de voluntari de la Rotary Club, ISU Bistrița-Năsăud, CS Gloria Bistrița, Rombat, TeraSteel, Rizavproiect, tineri, ecologiști și angajați din Primăria Bistrița.
”Construim un oraș mai verde, iar acum am continuat ceea ce am început anul trecut în Parcul Industrial Sărata. În acest loc vom avea peste câțiva ani o nouă pădure urbană. Mulțumim tuturor pentru implicare!”, a menționat primarul Gabriel Lazany, care a precizat că noii puieți vin în completarea celor 10.000 plantați în 2025.
Acțiunea de plantare s-a înscris în calendarul evenimentului anual de mediu ”Luna Pădurii” (15 martie – 15 aprilie).
Astfel de fapte lasa urme care nu se vad imediat, dar care vor vorbi peste ani despre oamenii care au ales sa construiasca, nu doar sa consume. Ele cresc in tacere, asa cum cresc si radacinile acestor puieti, dar intr-o zi vor deveni adapost, aeer mai curat si echilibru pentru cei care vor veni dupa noi.
Adevarata valoare nu sta in ceea ce ramane vizibil pe moment, ci in ceea ce rezista in timp si foloseste altora. Prin astfel de gesturi, nu doar ca se planteaza copaci, ci se seamana responsabilitate, caracter si respect fata de viata.
Pentru ca, in esenta, viitorul nu se asteapta…se construieste, pas cu pas, de oameni care aleg sa faca bine chiar si atunci cand nu sunt aplaudati.
Transformarea unei pajiști din zona noastră colinară într-o monocultură de rășinoase (pin, brad sau molid) este o practică ce a fost populară în deceniile trecute, dar care vine la pachet cu o serie de dezavantaje ecologice și economice semnificative.
Iată principalele probleme pe care o astfel de plantație le generează în contextul local:
1. Degradarea solului și acidifierea
Rășinoasele sunt cunoscute pentru acumularea unui strat gros de ace (litieră) care se descompune foarte greu.
Acidifiere: Acele eliberează substanțe acide, schimbând pH-ul solului. Acest lucru distruge microflora și fauna specifică pajiștilor transilvănene (care sunt adesea neutre sau ușor bazice).
Sărăcirea nutrienților: Spre deosebire de foioase, rășinoasele nu returnează solului o gamă variată de nutrienți, ducând în timp la o degradare a fertilității acestuia.
2. Pierderea drastică a biodiversității
Pajiștile din Transilvania sunt printre cele mai bogate ecosisteme din Europa (unele dețin recorduri mondiale pentru numărul de specii de plante pe metru pătrat).
Efectul de „deșert verde”: Sub coronamentul des al rășinoaselor, lumina nu mai ajunge la sol. Din cauza umbrei și a acidității, flora spontană dispare complet.
Bariera biologică: Monocultura de rășinoase nu oferă hrană sau adăpost adecvat pentru speciile locale de insecte, păsări sau mamifere care depind de diversitatea foioaselor sau a spațiilor deschise.
3. Vulnerabilitate ridicată la riscuri
O pădure formată dintr-o singură specie este un sistem fragil:
Incendii: Pinul, bradul sau molidul conține rășini care sunt extrem de inflamabile. Într-o zonă de podiș, unde verile devin tot mai secetoase, riscul de incendiu este mult mai mare față de o pădure mixtă sau de o pajiște.
Dăunători: Dacă apare o boală sau o insectă specifică (ipidele), întreaga plantație poate fi compromisă rapid, neexistând alte specii care să „frâneze” propagarea.
Fenomene meteo: Rășinoasele au adesea rădăcini trasante (superficiale) în anumite tipuri de sol de podiș, fiind predispuși la doborâturi de vânt.
4. Valoare estetică scăzută pe termen lung
Peisaj artificial: Monocultura de pin pare „străină” în peisajul colinar al Transilvaniei, dominat istoric de stejari, fagi și goruni, afectând identitatea vizuală a regiunii.
Acțiunea în sine de plantare este lăudabilă dar contează foarte mult ce plantați și unde.
Dacă scopul este împădurirea, recomand plantațiile mixte. Introducerea unor specii autohtone de foioase (stejar comun, gorun, paltin, cireș sălbatic, păr sălbatic sau chiar fag pe pantele nordice) alături de arbuști locali (alun, corn, păducel) creează un ecosistem rezilient, care protejează solul și susține fauna locală.
Un ecologist nu este ecolog.
În timp ce primul (ecologistul) este un activist sau simpatizant ce aderă la o doctrină sau mișcare social-politică ce militează pentru protecția mediului (termenul englezesc este “environmentalist” și nu ecologist cum a fost tradus în română), al doilea (ecologul) este un specialist cu studii academice în biologie sau ecologie (termenul englezesc este tocmai “ecologist” considerat greșit de majoritatea) ce studiază relațiile complexe dintre organismele vii și mediul lor înconjurător.
Așadar la luarea deciziilor pentru ceea ce plantați într-o pajiște (pășunată cum am înțeles) invitați pe lângă un silvicultor care, în esență, este specializat în plantare și valorificarea unei păduri din punct de vedere economic, și un biolog sau ecolog care înțelege cum funcționează pădurea ca ecosistem.