Actualitate

Asfaltare pe str. Gării. În curând se redeschide circulația pe acel tronson

Pe strada Gării din Bistrița, parte a proiectului de reconfigurare a axei de transport care mai cuprinde traseul b-dul Decebal – str. Andrei Mureșanu – str. Năsăudului, se toarnă al doilea strat de asfalt pe tronsonul 1, iar circulația rutieră se va redeschide în scurt timp.

”Se toarnă cel de-al doilea strat de asfalt pe tronsonul de pe strada Gării! În curând vom deschide circulația pe acest segment”, spune primarul Ioan Turc.

Circulația rutieră pe str. Gării – tronson 1, de la trecerea de pietoni din zona Bl. 30 Gării sc. C (chioșc de ziare) până la str. Nicolae Bălcescu, este închisă din 3 iulie.

După deschiderea circulației pe acest tronson de pe Axa de transport Gării – Decebal – Andrei Mureșanu – Năsăudului, lucrările vor continua pe segmentul str. Nicolae Bălcescu – Poșta veche.

Proiectul cu fonduri europene ”Reconfigurarea axei de transport public pe traseul str. Gării – b-dul Decebal – str. Andrei Mureșanu – str. Năsăudului” (63,8 milioane lei, circa 13 milioane euro) constă în: realizarea de benzi dedicate transportului public, realizarea pistelor pentru bicicliști, reabilitarea trotuarelor, realizarea unui sistem rutier nou la partea carosabilă, realizarea unui pasaj pietonal subteran pe B-dul Decebal în zona pieței, iluminat public cu sistem de telegestiune, modernizarea stațiilor de transport public existente, realizarea de sisteme de monitorizare video. Capacități: stații de transport – 10, lungime piste bicicliști – 4.596 m, lungime trotuar – 4.435 m, lungime carosabil reabilitat – 2.347 m. Constructor este M.I.S. Grup.

14 comentarii

    • Acum urmează partea cu adevărat distractiva. Tronsonul de pe strada Gării din dreptul străzii Bălcescu pana la sensul giratoriu de la posta veche. Acum va fi cu adevărat paralizat orașul. Oare ce soluție a fost găsită pentru a întra pe bulevardul Republicii? Ar trebui Sincai pana la apicola sa fie cu dublu sens pana când se vor termina lucrările.

      39
      3
    • @ Mosu, Corect, Strada Șincai trebuie să râmână în continuare cu două sensuri de circulație !!!!!!!!!
      Este o prostie imensă tipică de politruc: circulația Auto vine de pe Dornei pe două benzi și se gâtuie tot traficul Auto tocmai în Piața Centrală pentru că nu mai are pe unde să meargă.

      46
      2
    • Soluția NORMALĂ este redeschiderea circulației auto pe strada Liviu Rebreanu.
      Pietonalizarea Centrului sa dovedit a fi un eșec monumental.

      44
      3
    • Ce se mai face NORMAL în Bistrița noastră ? Vede-ți şi voi că se fac numai bazaconii şi ce este urgent şi strict necesar nu se face.

      35
    • Parcarea din Piața Mică este bună şi ea însă nu este suficientă, soluția pentru rezolvarea crizei grave de locuri de parcare din zona Centrală a oraşului este Parcarea Supraterană Etajată Eminescu.

      28
      5
    • Este mare nevoie urgent de o parcare foarte mare care să deservească atât Policlinica cât și Liceul Andrei Mureșanu precum și alte instituții din aceea zonă.

      14
  • Solutia parcarii din vecinatatea parcului EMINESCU a fost data prin mine cel care am intermediat un parteneriat Primarie cu BISERICA Romano Catolica. Acolo in spatele bisericii se vor amenajat 100 locuri noi, in Parc avem inca 104 locuri marcate corespunzator la sol si daca Primaria cumpara de la bistriteni locul din fata Trezoreriei se mai pot face 50 locuri de parcare. Deci nu este nevoie de distrugerea parcului Mihai EMINESCU.

    3
    17
    • Bălane propunerea ta nu este o soluție care să rezolve lipsa gravă a locurilor de parcare. Parcarea acea va fi dosită și practic inacesibilă fiindcă intrarea va fi pe strada îngustă și nasolă Lupeni. Vezi eșecul și celelaite parcari de pe Lupeni cea din spatele cinematografului 23 August care din cauza accesului dificil este mai tot timpul goală. Pe lângă asta incopetenții au blocat legătura dintre străzile Lupeni și Caragiale pe care puteai să intri și să ieși din aceste parcări de urgență la noi în primărie sa răsturant căruța cu proști.
      Parcarea din propunerea ta va fi cu dedicație umplută tot timpul de mașinile nesimțiților din primărie care ar trebui să-și parcheze mașinile în curtea interioară a primărie de Șincai că de aceea are primăria curte.

      12
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS