Actualitate

Pașapoartele și Înmatriculările se mută în cel mult două săptămâni într-un alt spațiu

Serviciile de Înmatriculări și Pașapoarte vor fi mutate pe str. Cuza Vodă, în fostul sediu al LDP, într-un week-end pentru ca activitatea cu publicul să nu fie perturbată prea mult, a anunțat Instituția Prefectului.

Conform procedurilor în vigoare, Instituția Prefectului a căutat mai întâi spații libere pentru relocarea celor două servicii în alte sedii administrate de Ministerul Afacerilor Interne, dar cum nu există niciunul liber s-a adresat Administrașiei Finanțelor Publice care nici ea nu are între 700 și 800 de mp de cât ar fi nevoie pentru ambele servicii.

Primăria Bistrița, căreia i s-a solicitat un spațiu în ultimă instanță, a fost de acord să pună la dispoziția Instituției Prefectului fostul sediu al LPD de pe str. Cuza Vodă, însă spațiul acesta se află în domeniul public al Primăriei Bistrița și trebuie transferat în domeniul privat pentru a fi dat în folosință gratuită Instituției Prefectului. Lucru care se va întâmpla în ședința Consiliului Local de joi.

”Activitatea celor două servicii nu va fi perturbată. Pe parcursul a două zile, iar noi ne dorim ca acest lucru să se întâmple în week-end, sâmbătă, duminică, în așa fel ca luni dimineața să înceapă din nou activitatea. În decurs de săptămâni sperăm să facem relocarea”, a spus prefectul Teofil Cioarbă.

”Spațiul are toate dotările, doar așteptăm câteva avize din partea instituțiilor”, a spus subprefectul Ioan Zăgrean.

Relocarea celor două servicii este necesară pentru că încep lucrările de reabilitare la clădirea Palatului Administrativ, cu circa 4 milioane de euro, bani din PNRR.

Ce lucrări se vor face: se vor reface trotuarele perimetrale de protecție integral – protejarea, repararea elementelor nestructurale și/sau restaurarea elementelor arhitecturale și a componentelor artistice, după caz; desfacerea și îndepărtarea straturilor de tencuială existente integral; curățirea cu jet de apă și aer comprimat, uscarea și pregătirea zonelor de soclu, reparația zonelor care prezintă fisuri; repararea fisurilor la pervazurile ferestrelor și retencuirea zonelor cu mortare speciale rezistente la intemperii; desfacerea și îndepărtarea structurilor de tencuieli de pe zonele afectate; la desfacere tâmplăriilor se va avea în vedere repararea spaleților de prindere pentru a nu crea punte termică între elemente; arhitectural se vor menține forma pilaștrilor de pe fațada existenta și forma acoperișului inițial; realizarea unui grup sanitar special destinat persoanelor cu dizabilități dotat cu echipamente și obiecte specifice; realizarea unei rampe exterioare pentru accesul persoanelor cu dizabilități, rampă realizată din beton slab armat și finisate cu gresie pentru exterior antiderapantă și balustradă de protecție.

6 comentarii

  • MEGA hoție!!! 4 MILIOANE de EURO pentru ca să repare trotuarele și tencuiala de la etajul parter și etajul 1. Ca atâta e Prefectura, doar primele două nivele.
    Reabilitarea Bisericii Evanghelice, interior exterior, mobilier, orgă, descărcare arheologică și lucrări în regim de monument istoric au costat mai puțin de atât.
    În final va avea prefectul un birou mai frumos. Ca să impresioneze mai puternic primarii din județ care vor tăbărî apoi pe firma de soacrei prefectului, a soției și a fiului ca să facă contracte de consultanță pentru management administrativ. Pentru asta se cheltuie 4 milioane de Euro din bani publici, din banii noștri! Și pleașca asta cu cine se execută? MIS, Dimex, Frasinul?

    6
    4
  • Foarte interesant, ori faci sau nu faci nimic pe linie administrativă, negativiștii și nihiliștii, așa-ziși Gică-Contra, sunt pe baricade și atacă. Lăsați oamenii să lucreze și veniți cu sancțiunea la alegeri. E nevoie de opoziție, dar constructivă nu pe post de „soacră acră”. Foarte bine că lucrările se fac cu firme din județ și plus valoarea rămâne aici.

    2
    6
  • Acolo pe Cuza Vodă este locul perfect pentru Casa Căsătoriilor, puteau să o amenajeze deja până acum.

    13
    3
    • Acolo este mult mai frumos decât în nașpaleala din Centru Vechi ca tinerele famili să-și înceapă căsnicia.
      Lângă se face o Biserică noua pe Zefirului.
      Este loc suficient de parcare și străzi ca lumea pe care convoiul de nuntași să vină la festivitate și după aceea să se deplaseze rapid și comod la restaurantele mari pentru nunții.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS