Social

Așteptarea scumpă a iernii. Firmele de deszăpeziri au încasat bani în timp ce utilajele staționau

Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Cluj din cadrul CNAIR a cheltuit până acum pentru întreținerea drumurilor naționale din Bistrița-Năsăud pe timp de iarnă peste 2 milioane de lei în condițiile în care aceasta a fost preponderent blândă și lipsită de precipitații, iar CJ alți bani.

În primul caz, banii au fost plătiți îndeosebit pentru ”orele de așteptare” a celor 35 de utilaje prezente în cele 10 baze operative din județ, a spus inginerul șef Grigore Vlad de la Secția Bistrița a DRDP Cluj.


”Până la ora actuală, luna ianuarie 2023, avem un contract de 2,4 milioane de lei care nu e consumat tot. Fiind undeva la jumătatea iernii, probabil că încă 2 milioane de lei va fi și următorul contract, dar nu neapărat o să se consume tot. Noi avem un contract cu un prestator care ne stă la dispoziție 24 de ore din 24 și pentru care trebuie să plătim. S-au plătit atât orele de așteptare, cât și cele 400 de intervenții care au fost în această perioadă (înainte să ningă zilele trecute – n.r.). Au făcut patrulări și combateri preventive unde era cazul. S-a acționat în zone de munte sau de deal unde era gheață, polei. Asta este, iarna este costisitoare”, a spus Grigore Vlad.

Contractul a intrat în vigoare din 20 octombrie 2022 și are valabilitate până în 30 martie 2023, materialele antiderapande fiind asigurate de către Compania pentru Administrarea Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Contractul este deținut de Dacia Asphalt SRL (firma lui Eugen Ioachim Cadar – fost șef al fostei Regii de Drumuri și Poduri Județene Cluj și a lui Gheorghe Petruț – conform presei clujene), firmă care a semnmat un Acord cadru cu valabilitate până în 2024 (Acordul cadru nr.20/6022/24.11.2020 cu valabilitate 48 luni) și mai multe contracate subsecvente.

Firma a pus la dispoziție 35 de autobasculante echipate cu lamă și răspânditor, prezente în cele 10 baze operative inființate la nivelul județului, respectiv 6 Baze (Beclean, Sărățel, Tiha Bârgăului, Năsăud, Salva și Rodna) și 4 Puncte de Sprijin (Teaca, Bistrița, Piatra Fântânele și Dealul Ștefăniței).

În luna decembrie 2022 au fost efectuate 182 de acțiuni preventive de combatere a poleiului și înzăpezirii și s-au răspândit 1.055 to sare. În prima perioadă de iarnă, aferenta anului 2022, a fost aprovizionată o cantitate de 7.938 to sare, reprezentând un procent de 66,38% din totalul estimat (11.963 to) și aprobat prin Planul Operativ de iarnă.

Și Consiliul Județean Bistrița-Năsăud a cheltuit deja un milion de lei pentru întreținerea pe timp de iarnă a drumurilor județene în condițiile în care am avut doar scurte episoade cu frig și precipitații.

Ciprian Ceclan, director executiv al Direcției Investiții, Drumuri Județene din cadrul Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, a explicat că sunt mai multe contracte încheiate cu prestatori.

Pe lotul 1 Bistrița și lotul 2 Beclean intervine Ardelean Company Nord-Vest SRL, pe lotul 3 Năsăud – LDP SA , iar pe lotul 4 Șieu și 5 Lechința – Trans-Simy SRL.

”Pe drumurile județene sunt în așteptare 32 de autobasculante cu răspânditor. Conform legii, suntem obligați să plătim orele de așteptare, iar când se intervine pentru combaterea poleiului nu se plătesc orele de așteptare, ci intervenția. CJ plătește și stocurile de materiale. Din noiembrie 2022 și până în 25 ianuarie 2023 s-a plătit peste un milion de lei”, a spus Ciprian Ceclan.

Pe drumurile județene, trei firme se ocupă de întreținerea pe timp de iarnă.

5 comentarii

    • Suntem de tot circul cu acele obstacole ridicole de pe strada Codrișor !
      Acele obstacole dezagreabile trebuie ridicate și strada Codrișor trebuie redată circulației publice așa cum era înainte mai ales că acum tot orașul este blocat și ne enervăm în trafic.

      42
      1
    • Trebuie făcută o anchetă să se depisteze cine a pus acele obstacole ridicole pe strada Codrișor și din ordinul cui.

      27
  • Nu e diferenta intre astia care incaseaza bani bani uitandu se la cer de ninge stand in masini jucandu se cu volanul si jandarmii sau politistii sau pompierii care tot asa…lustruiesc masinile toata ziua!!!

    8
    2
Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui BI Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS